ICCJ. Decizia nr. 1715/2005. Penal. Art. 279 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1715/2005
Dosar nr. 293/2005
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 529 din 29 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
1. M.N. la următoarele pedepse:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de un an;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului M.N. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de un an.
2. M.Şt. la următoarele pedepse:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de un an;
- un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de art. 280 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului M.Şt. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de un an.
În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe o durată de 4 ani ce constituie pentru fiecare inculpat termen de încercare conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra art. 83 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea:
- de la inculpatul M.N. a unui pistol tip revolver cu butoiaş, inscripţionat Made în China şi a 50 capse Tear Gas Cartridges cal 22 mm;
- de la inculpatul M.Şt. a 100 capse marca Flobert Platz cal 6 mm.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii să plătească fiecare câte 3 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În anul 1992, inculpaţii M.Şt. şi M.N. au plecat în Statele Unite ale Americii, inculpatul M.N. obţinând în anul 1998 şi cetăţenia americană.
Cei doi s-au stabilit în oraşul Los Angeles şi au lucrat la Compania B.
1. Inculpatul M.N. a cumpărat din S.U.A. un pistol tip revolver cu butoiaş cu opt lăcaşuri pentru muniţie, precum şi un număr de 50 capse Tear Gas Cartridges pe care, în luna mai 2000, le-a pus în bagaje, a luat avionul pe direcţia Los Angeles – New York, apoi New York – Budapesta şi, în final, Budapesta – Timişoara.
În acest mod, inculpatul M.N. a introdus în România pistolul şi capsele, deşi nu deţinea autorizaţie în acest sens, le-a dus la locuinţa sa şi le-a deţinut ilegal până la data de 28 octombrie 2003, când au fost ridicate de organele de poliţie.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 22128 din 3 noiembrie 2003 rezultă că pistolul este armă de foc şi este în stare de funcţionare, iar cele 50 de capse Tear Gas Cartridges sunt cartuşe cu gaze lacrimogene şi sunt în stare de funcţiune.
Din adresa nr. 24355/2003 a I.P.J. Iaşi, Biroul arme, explozivi, substanţe toxice, rezultă că inculpatul M.N. nu este autorizat să deţină arme de foc şi muniţii.
2. În anul 2002, inculpatul M.Şt. a cumpărat din S.U.A. mai multe arme şi materii explozive.
Astfel, inculpatul a achiziţionat o puşcă cu aer comprimat marca Shangai, un pistol cu aer comprimat marca Marksman, un pistol cu aer comprimat şi 100 capse marca Flobert Platz, cal 6 mm.
În luna aprilie 2002, inculpatul a pus armele şi cele 100 capse în bagaje şi s-a hotărât să se întoarcă în România cu avionul pe ruta Los – Angeles – Washington - Viena – Timişoara.
Inculpatul a introdus în ţară la data de 19 aprilie 2002 cele 100 capse care conţin materii explozive, precum şi puşca şi revolverele care nu sunt arme de foc, pe care le-a deţinut la domiciliul său unde au fost găsite de organele de poliţie în data de 28 octombrie 2003.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţific nr. 22128/2003 rezultă că cele 100 capse marca Flobert Platz cal 6 mm conţin materii explozive, iar arma de tir model 62 - Changai, pistolul marca Marksman-Repeater şi celălalt pistol, sunt în stare de funcţionare dar nu sunt arme de foc.
Având în vedere acest ultim aspect, în cauză s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului M.Şt., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 C. pen., întrucât pentru deţinerea acestor tipuri de arme nu trebuie să aibă vreo autorizare.
Inculpaţii au recunoscut că au introdus în ţară bunurile menţionate în rechizitoriu, susţinând că, în urma verificărilor efectuate de autorităţi la intrarea în ţară, acestea au observat bunurile respective.
La solicitarea instanţei I.G.P.F. – Punct Poliţie Frontieră Aeroport Timişoara a comunicat faptul că nu s-au evidenţiat aspecte deosebite la intrarea în ţară din luna mai 2000 a inculpatului M.N. şi nici la intrarea în ţară a inculpatului M.Şt. din data de 19 aprilie 2002, inculpaţii nefiind subiecţii nici unei constatări (infracţiuni sau contravenţii), iar aceştia nu figurează în evidenţele B.V.T.A.
S-a precizat, în adresa nr. 152940 din 3 iunie 2004, că în situaţia în care inculpaţii ar fi declarat la controlul vamal efectuat de organele vamale din cadrul B.V.T.A. la intrarea în România în mai 2000, respectiv 19 aprilie 2002, că deţin asupra lor armament şi muniţie, acestea ar fi fost reţinute de către organele vamale şi predate poliţiei de frontieră pe bază de proces-verbal, adică inculpaţii M.N. şi M.Şt., dacă ar fi declarat la intrarea în ţară că deţin armament şi muniţie, nu ar fi intrat cu acestea în România sub nici o formă fără să aibă avizul autorităţilor de poliţie din interior (Biroul Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din rata domiciliului inculpaţilor), permis de port armă şi fără să plătească taxele vamale.
Sentinţa astfel pronunţată a fost apelată, în termen legal de inculpaţii M.N. şi M.Şt. şi criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivat de faptul că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, faptul de a fi avut asupra lor armele respective neputând trece cu vederea la controlul vamal efectuat la frontieră, însă nu a fost considerat ilegal. În consecinţă, se arată că faptele comise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, solicitând achitarea.
Prin Decizia penală nr. 430/ A din 7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, reţinându-se că infracţiunea de contrabandă prevăzută de legea specială, constă pentru dispoziţiile art. 176 din Legea nr. 141/1997 privind C. vam., în „trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materialelor explozive sau radioactive". Elementul material, latura obiectivă a acestei infracţiuni, constă în acţiunea de trecere peste frontieră, deci la intrarea pe teritoriul ţării prin punctele de frontieră supuse vămuirii, a unora dintre bunurile enumerate fără a deţine în acest scop autorizaţia necesară. Rezultă deci că infracţiunea de contrabandă, are ca şi modalitate de realizare o singură alternativă, respectiv trecerea peste frontieră bunurile supuse autorizaţiei fiind alternative. Totodată, trecerea peste frontieră a bunurilor enumerate în textul de lege constituie infracţiunea de contrabandă numai dacă această trecere nu a fost însoţită de autorizaţia prevăzută de lege. Cum din actele dosarului nu rezultă că inculpaţii ar fi deţinut autorizaţia necesară, trecerea peste frontiera de stat a României a bunurilor supuse unei astfel de condiţii, respectiv un pistol tip revolver şi 50 capse Tear Gas Cartridges calibru 22 mm ce conţin gaze lacrimogene, pe de o parte şi 100 capse marca Flobert Platz calibru 6 mm ce conţin materii explozive, pe de altă parte, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, în mod corect fiind reţinută vinovăţia inculpaţilor-apelanţi în comiterea acestei infracţiuni.
Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor constituie infracţiunea privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în forma prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., când oricare dintre aceste acţiuni se realizează fără drept.
Spre deosebire de infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, elementul material al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., are modalităţi alternative de realizare, astfel încât pentru existenţa infracţiunii este suficient să se săvârşească numai una din acţiunile enumerate în text, însă, ca şi în cazul infracţiunii de contrabandă, legea cere ca acţiunea să fie efectuată fără drept. Cerinţa este îndeplinită şi fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., dacă acţiunea se săvârşeşte cu încălcarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 17/1996, privind regimul armelor şi muniţiilor care stabileşte, în primul rând, condiţiile referitoare la deţinerea şi portul armelor şi muniţiilor. Astfel, persoanele fizice pot deţine ori purta arme sau muniţii numai cu autorizarea organelor prevăzute de lege.
Cum inculpaţii nu deţineau autorizaţia autorităţii competente nici în ceea ce priveşte deţinerea ori portul armelor sau muniţiilor, nici în ceea ce priveşte transportul sau introducerea acestora în ţară, acţiunile lor se subscriu modalităţilor alternative de realizare a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în mod corect instanţa de fond apreciind că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, în final, fiind angajată răspunderea penală a acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.N. şi M.Şt., criticând-o sub aspectul greşitei lor condamnări, în condiţiile care în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen., faţă de gradul de pericol social scăzut al faptelor, dat de împrejurările concrete ale săvârşirii acestora şi circumstanţele lor personale. În concret, inculpaţii au susţinut că erau plecaţi de mai mult din ţară şi nu erau la curent cu legislaţia în materie, precum şi că au şi cetăţenie americană, legislaţia S.U.A. fiind mai permisivă în materia deţinerii armelor de foc.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.
Instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen. şi au stabilit corect împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora şi vinovăţia inculpaţilor, apreciind just gradul de pericol social al faptelor, care nu sunt în mod vădit lipsite de importanţă.
Astfel, în afara celor câtorva date care caracterizează pozitiv persoana şi conduita inculpaţilor, necunoscuţi cu antecedente penale, restul criteriilor stabilite de legiuitor pentru evaluarea în concret a gradului de pericol social al faptei, prevăzute de dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. pen., respectiv, modul de săvârşire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, faptul că armele au fost deţinute un timp îndelungat până la depistarea lor de către organele de poliţie, precum şi celelalte circumstanţe personale ale inculpaţilor, constând în poziţia lor pe parcursul judecăţii, de a invoca necunoaşterea legii române sau inactivitatea organelor vamale care, deşi au observat armele şi muniţia, nu au luat măsurile corespunzătoare, pledează pentru formarea convingerii instanţei, în sensul că faptele inculpaţilor nu sunt în mod vădit lipsite de importanţă şi că nu au adus doar o atingere minimă valorilor ocrotite de lege, prezentând astfel pericolul social al unor infracţiuni, în speţă cele pentru care inculpaţii au fost condamnaţi. Aceste considerente au fost însă avute în vedere de către instanţe, fiind apreciate ca circumstanţe atenuante, cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege şi al aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpaţi ca nefondate.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenţii – inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.N. şi M.Şt. împotriva deciziei penale nr. 430 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1713/2005. Penal. Art.20 rap.la art.175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1716/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
