ICCJ. Decizia nr. 1813/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 92/ PI din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins plângerea formulată de petiționarul R.P., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 142/P/2002.
A fost obligat petiționarul să plătească către stat suma de 300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Petiționarul R.P., s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru a se efectua cercetări pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), vizând pe notarul V.A. și pe numiții C.N., C.F., A.A. și avocat B.S., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și trimiterea lor în judecată, pentru a fi trași la răspundere penală.
S-a susținut de către acesta că, la data de 16 aprilie 2002, s-a prezentat la Biroul Notarial Public - A.V., și considerând că întocmește un act de vânzare cumpărare, cu clauză de întreținere, intimații, cu participarea notarului au întocmit un act de vânzare cumpărare, al cărui conținut nu l-a cunoscut, fiind dus în eroare, pentru al semna.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a efectuat acte premergătoare și prin rezoluția din 19 decembrie 2002, a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul V.A., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și s-a disjuns și dispus continuarea cercetărilor față de ceilalți intimați, A.A., C.N., C.F. și B.S., sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., prin trimiterea dosarului către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
în considerentele rezoluției s-a arătat că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă elemente de vinovăție în sarcina intimatului notar V.A. deoarece, în dosarul notarial sunt toate actele necesare întocmirii contractului, iar petentul a semnat contractul de vânzare - cumpărare, astfel că, acesta nu poate invoca faptul că, nu i s-a citit contractul, întrucât, știe și poate să citească, nefiind obligat să semneze un act al cărui conținut nu l-a cunoscut.
Soluția adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 142/P/2002, a fost atacată la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care la data de 21 februarie 2003, prin rezoluția nr. 73 a respins plângerea, ca nefondată.
împotriva acestei soluții adoptate de către parchet, s-a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara de către petiționar și prin sentința penală nr. 92/ PI din 1 octombrie 2004, a fost respinsă plângerea, ca nefondată, motivându-se că soluția adoptată de parchet în dosarul nr. 142/P/2002, este legală și temeinică întrucât, notarul intimat V.A. nu a comis nici o faptă de natură penală, încheierea contractului s-a făcut cu respectarea cerințelor legii.
Sentința a fost atacată cu recurs de către petiționar, care în motivele scrise, cum și cu ocazia susținerilor orale a arătat că în cauză s-au pronunțat soluții vădit nelegale și esențial netemeinice, atât de către organul de urmărire penală cât și de instanța de judecată, când i-a respins plângerea.
De asemenea, cu ocazia dezbaterii recursului s-a invocat nulitatea sentinței pronunțată de către instanța de fond, întrucât încheierea în care au fost consemnate dezbaterile părților nu se află la dosar, ceea ce constituie caz de nulitate absolută și atrage după sine casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel Timișoara.
Examinând recursul declarat, în raport de susținerile recurentului, de actele și dovezile de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, se constată că, recursul de față este fondat și se va admite, urmând a se casa hotărârea primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Din practicaua sentinței penale nr. 92/ PI din 1 octombrie 2004, rezultă că dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 septembrie 2004 și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Verificând dosarul nr. 1059/P/2004 al Curții de Apel Timișoara, secția penală, în care s-a pronunțat sentința menționată, rezultă că lipsește încheierea de ședință din data de 23 septembrie 2004, în care au fost consemnate dezbaterile, susținerile părților etc.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., constituie nulitatea absolută dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată.
De asemenea, mai sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum și la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu minori.
Nulitatea prevăzută la alin. (2), nu poate fi înlăturată în nici un mod și ea poate fi invocată în orice stare a procesului și se i-a în considerare, chiar din oficiu.
Potrivit art. 305 C. proc. pen., desfășurarea procesului în ședința de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde ziua, luna, anul și denumirea instanței, mențiunea dacă, ședința a fost sau nu publică, numele și prenumele judecătorului, procurorului și grefierului, numele și prenumele părților, a apărătorilor și a celorlalte persoane care participă în proces și care au fost prezente la judecată, cererile de orice natură formulate de părți și măsurile luate în cursul ședinței de judecată și altele. Când hotărârea se pronunță în ziua în care a avut loc ședința de judecată nu se întocmește încheiere separată, iar pentru motive temeinice deliberarea și pronunțarea pot fi amânate cel mult 15 zile.
Prin urmare, lipsa încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2004, în care au avut loc dezbaterile și susținerile părților atrag nulitatea sentinței, aceasta făcând parte integrantă din hotărâre, necunoscându-se aspecte legate de compunerea instanței, concluziile părților, participarea procurorului și a celorlalte părți, cum și publicitatea ședinței de judecată, ceea ce constituie motiv de nulitate absolută, prevăzut și înscris în mod imperativ la art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
în consecință, a fost pronunțată o sentință lovită de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., recursul declarat s-a admis și s-a casat hotărârea nr. 92 din 1 octombrie 2004, s-a trimis cauza la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara, pentru rejudecare, ocazie cu care s-au analizat toate apărările recurentului, petiționar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1942/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1856/2005. Penal → |
|---|
