ICCJ. Decizia nr. 2151/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2151/2005
Dosar nr. 1055/2005
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa penală nr. 315 din 30 noiembrie 2004, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul R.I. referitoare la amânarea executării pedepsei închisorii de 6 ani, aplicată prin Decizia penală nr. 3311 din 16 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 600.000 lei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub număr de dosar 4535/2004, condamnatul R.I. a solicitat amânarea executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 3311 din 16 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că executarea pedepsei ar avea consecinţe grave asupra familiei petentului compusă din cei doi minori aflaţi în grija bunicii paterne, iar prin amânarea executării acesteia condamnatul ar putea asigura copiilor un venit suplimentar prin activitatea pe care o desfăşoară.
Analizând actele şi lucrările de la dosar prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul R.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, la data de 30 ianuarie 2002, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), c), d) şi f) C. pen. şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 din acelaşi cod.
Prin sentinţa penală nr. 83/2003 a Tribunalului Sibiu, inculpatul a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., soluţie ce a fost menţinută prin Decizia penală nr. 316/A/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, care a respins apelul declarat de parchet.
Prin Decizia penală nr. 3311 din 16 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi a dispus în temeiul art. 221 C. pen., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Analizând cererea de amânare a executării pedepsei închisorii formulată de condamnat, prima instanţă a reţinut că din conţinutul anchetei sociale efectuate în cauză şi din depoziţiile martorilor audiaţi, C.T. şi C.P., reiese că petentul condamnat R.I. nu se află la domiciliu, el fiind plecat din ţară, iar de creşterea şi îngrijirea copiilor minori se ocupă bunica paternă din pensia pe care o primeşte, din alocaţia copiilor şi din banii pe care condamnatul îi trimite prin mandat poştal.
Din faptul că petentul condamnat nu se află la domiciliu, instanţa a tras concluzia că acesta nu este indispensabil creşterii celor doi minori şi încarcerarea lui în vederea executării pedepsei nu ar avea consecinţe grave asupra familiei şi ca urmare constatând că nu sunt întrunite cerinţele art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins cererea ca nefondată.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel condamnatul R.I., susţinând prin apărătorul său că este justificată amânarea executării pedepsei, pentru motive sociale şi familiale.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cele reţinute în starea de fapt nefiind asimilate unor împrejurări speciale din cauza cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Nemulţumit şi de această din urmă hotărâre, condamnatul R.I., în termen legal, a declarat recurs pe care nu l-a motivat în scris, însă, prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea, apreciind cererea de amânare a executării pedepsei, ca fiind justificată.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată când se constată că din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Cum în speţă, din ancheta socială şi celelalte probe de la dosar, inclusiv din depoziţiile martorilor reiese că petentul condamnat nu se află la domiciliu, fiind plecat în străinătate, iar cei doi copii minori se află în grija bunicii paterne, creşterea şi îngrijirea lor fiind asigurată din venituri pe care aceasta le obţine din pensie, din alocaţia copiilor şi din sumele remise de condamnat, se constată că, în mod corect, instanţele de fond şi de apel, au reţinut că situaţia în care se află familia condamnatului nu poate fi asimilată unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut de textul legal indicat, datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, motiv pentru care, recursul declarat de condamnatul R.I. va fi respins, ca nefondat şi recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2149/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2152/2005. Penal → |
|---|
