ICCJ. Decizia nr. 2147/2005. Penal. Contestaţie in anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2147/2005
Dosar nr. 5255/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 408 din 24 aprilie 2001, Judecătoria Petroşani a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor A.I. şi G.E. la câte un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42, art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.
A interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 28 octombrie 1999 şi 12 ianuarie 2000, pe timp de noapte, cei doi inculpaţi au sustras din magazinul SC R. SRL Craiova, amenajat în incinta staţiei de benzină S. Petroşani, bunuri în valoare de 11.770.435 lei.
Tribunalul Hunedoara, prin Decizia penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpaţi, a înlăturat dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a majorat pedepsele la câte 3 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe durata termenului de încercare de câte 5 ani.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală menţionată, a admis recursurile declarate de inculpaţi, a casat hotărârile anterioare şi rejudecând cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea acestora pentru infracţiunile deduse judecăţii.
Instanţa de control judiciar a motivat în esenţă soluţia de achitare a inculpaţilor prin aceea că din ansamblul probelor administrate în cauză nu se poate reţine vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor de furt calificat.
Împotriva deciziei instanţei de recurs a declarat recurs în anulare procurorul general, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I pct. 8 C. proc. pen., criticând-o pentru grava eroare de fapt comisă de instanţă prin achitarea inculpaţilor.
S-a susţinut în motivele de recurs în anulare că printr-o selecţie inadecvată, instanţa de recurs a înlăturat majoritatea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti reţinând pentru fundamentarea soluţiei de achitare numai declaraţiile inculpaţilor, pretinse neregularităţi ale urmăririi penale şi faptul că au fost pierdute casetele video conţinând înregistrarea săvârşirii faptelor.
Prin Decizia penală nr. 827 din 11 februarie 2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 106 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, a casat această decizie şi a menţinut Decizia penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
În motivarea acestei soluţii, instanţa supremă a constatat că în mod greşit instanţa de recurs a înlăturat declaraţiile martorilor audiaţi, atâta timp cât credibilitatea acestor martori nu poate fi pusă la îndoială, nefiind probe care să le infirme susţinerile şi în condiţiile în care inculpaţii erau persoane complet necunoscute martorilor, neexistând un interes din partea acestora din urmă în a-i încrimina, instanţa de recurs nu trebuia să înlăture aceste probe, ignorându-le.
S-a reţinut totodată, că aprecierea aceleiaşi instanţe de recurs, în sensul că procesul verbal de vizionare a casetelor video întocmit de organele de cercetare penală nu constituie o probă pertinentă, este, de asemenea, eronată ca şi susţinerea potrivit căreia casetele video nu au putut fi vizionate, fiind pierdute în cursul urmăririi penale.
Contrar acestor aprecieri, procesul verbal respectiv consemnează în amănunt modalitatea concretă de săvârşire a faptelor de către cei doi inculpaţi, iar adresele nr. 1023/P/2000 din 1 septembrie 2000 şi respectiv, 13 mai 2002 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi încheierea instanţei de fond din 20 februarie 2001 confirmă existenţa casetelor video.
De altfel, acestea au fost menţionate şi în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Petroşani, la poziţia nr. 8/2000 şi reportate la pag. 1/2002 şi au însoţit dosarul cauzei inclusiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum rezultă din menţiunea existentă la dosar.
S-a arătat că dacă ar fi apreciat corect fiecare probă administrată în cauză, instanţa de recurs şi-ar fi putut forma convingerea că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, concluzie la care de altfel în mod corect au ajuns şi primele instanţe care au dispus condamnarea acestora la pedepse a căror individualizare a fost făcută în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ulterior, la data de 11 mai 2004, condamnaţii A.I. şi G.E. au formulat contestaţie în anulare împotriva hotărârii instanţei supreme, motivul invocat fiind dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
S-a motivat în scris de către contestatori că la data judecării cauzei erau plecaţi la muncă în Franţa, nu au avut cunoştinţă de acest proces, nu au fost încunoştinţaţi şi nici nu au avut posibilitatea să încunoştinţeze instanţa, rudele din ţară angajându-le avocaţi, fiind în imposibilitate de a-i anunţa, întrucât o lungă perioadă de timp condamnaţii au fost internaţi în spital.
Oral, prin concluziile apărătorului lor ales, condamnaţii contestatori au solicitat admiterea contestaţiilor în anulare, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea recursului în anulare, inculpaţii urmând a fi citaţi prin afişare la uşa instanţei, în condiţiile art. 178 alin. (21) C. proc. pen., susţinând că inculpaţii au statut de apatrizi în Franţa şi nu li se eliberează paşapoarte pentru a se putea prezenta în faţa instanţei.
Contestaţiile în anulare formulate de condamnaţi sunt nefondate.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;"
Analizând contestaţiile în anulare în raport de actele şi lucrările de la dosarul cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., mai sus indicate, se constată că pentru termenul din 11 februarie 2004, când au avut loc în faţa instanţei supreme dezbaterile asupra recursului în anulare, contestatorii au fost legal citaţi la adresele lor de domiciliu şi anume, A.I., în Sibiu, iar G.E., în Sibiu, str. Aleea Taberei, judeţul Sibiu, procedura de citare fiind îndeplinită prin afişare, deoarece nici o persoană nu a fost găsită la locuinţa destinatarilor.
Se mai reţine că, începând cu termenul de judecată din 26 februarie 2003, citarea intimaţilor inculpaţi A.I. şi G.E. s-a îndeplinit la adresele menţionate, dovezile de îndeplinire fiind restituite pentru fiecare termen, succesiv, inclusiv pentru termenul de judecată din 11 februarie 2004, nefiind făcută vreo menţiune în sensul că destinatarii s-ar fi mutat de la aceste adrese şi fără ca apărătorul lor ales, avocat N.D. (cu împuternicirea avocaţială nr. 352670 din 25 februarie 2003), prezent în instanţă, să fi indicat alte adrese sau să facă vreo referire cu privire la statutul lor de apatrizi în Franţa, după cum se susţine în contestaţiile în anulare.
Se constată aşadar, că instanţa supremă a soluţionat recursul în anulare în condiţiile în care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu intimaţii inculpaţi, astfel că solicitarea acestora din contestaţiile în anulare de a se casa Decizia atacată şi a se dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea recursului în anulare, inculpaţii urmând a fi citaţi, dat fiind statutul lor de apatrizi, conform art. 178 alin. (21) C. proc. pen., prin afişare la uşa instanţei, este lipsită de orice fundament.
Motivele invocate în contestaţia în anulare nu se încadrează nici în dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., care vizează imposibilitatea părţii de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs şi a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, contestatorii neproducând dovezi, în sensul că ar fi fost internaţi în spital o lungă perioadă de timp, după cum susţin în contestaţiile formulate şi deci, că ar fi fost împiedicaţi să se prezinte în instanţă la data de 11 februarie 2004, când s-a judecat recursul în anulare şi cu atât mai puţin, dovezi că, în situaţia concretă în care s-au aflat contestatorii ar fi fost împiedicaţi să încunoştinţeze, prin mijloacele uzuale de comunicare: poştale, telefonice ş.a., instanţa, asupra acestei absenţe.
Or, cerinţele art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., sunt cumulative, astfel că, pentru admiterea contestaţiei în anulare nu este suficient să se facă dovada imposibilităţii de prezentare, ci contestatorul trebuie să dovedească pe lângă aceasta şi imposibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre împiedicarea de a se prezenta, ceea ce, în cauză nu s-a probat.
În raport de cele reţinute, urmează a respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate.
Urmează a obliga condamnaţii contestatori la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de condamnaţii A.I. şi G.E. împotriva deciziei penale nr. 827 din 11 februarie 2004 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obligă pe condamnaţii contestatori la plata sumei de câte 600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2146/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2148/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
