ICCJ. Decizia nr. 2179/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2179/2005
Dosar nr. 7194/2004
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101/ P din 9 noiembrie 2004, pronunţată Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul R.S. împotriva rezoluţiei nr. 268/ P din 13 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Constanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă reclamată de R.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La 1 august 2002, R.V.S. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie cu privire la comiterea faptelor de trafic de influenţă, luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, fals intelectual şi uz de fals.
Sesizarea se referea la un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru faptele de corupţie, la un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi la directorul R.A.T.C. Constanţa pentru abuz în serviciu, la doi medici legişti (S.M.L. Constanţa) şi doi medici psihiatrici din cadrul Spitalului de Psihiatrie Palazu Mare Constanţa pentru fals intelectual, doi consilieri juridici din cadrul R.A.T.C. Constanţa şi directorul acestei regii, pentru abuz şi uz de fals.
O sesizare similară a fost făcută Ministerului de Justiţie la 17 martie 2003.
Ambele sesizări au fost trimise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru soluţionare.
Întrucât sesizările se refereau la comiterea faptelor de luare de mită şi trafic de influenţă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, situaţie atestată şi în procesul-verbal întocmit la 16 septembrie 2002 de procuror, cele două sesizări au fost trimise P.N.A. pentru verificări.
La 19 februarie 2003, secţia de combatere a corupţiei – Serviciul teritorial Constanţa din cadrul P.N.A. a întocmit un referat, prin care a propus clasarea plângerii lui R.S.
Referatul a fost confirmat prin rezoluţia nr. 99/VIII/1/2002 din 12 noiembrie 2003 de procurorul şef serviciu secţia de combatere a corupţiei din cadrul P.N.A., care a respins plângerea formulată de R.S., arătând că nu rezultă „o faptă determinată de corupţie care să atragă competenţa P.N.A."
La 20 noiembrie 2003, R.V.S. a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului P.N.A., sesizând Curtea de Apel Constanţa, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 16/ P din 04 martie 2004, dosar nr. 1412/P/2003, Curtea de Apel Constanţa şi-a declinat competenţa materială în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având în vedere că sesizările vizau fapte de corupţie comise de un procuror de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 99 din 13 mai 2004 (dosar nr. 1354/2004), a trimis cauza Curţii de Apel Constanţa, motivând că, potrivit principiului disponibilităţii, la termenul din 13 mai 2004 R.S. şi-a retras plângerea penală împotriva procurorului reclamat pentru faptele de corupţie, iar fapta procurorului din Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa este de competenţa acestei instanţe.
Astfel investită, Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa penală nr. 75 din 2 iulie 2004 (dosarul nr. 593/PAC)2004) a admis plângerea lui R.V.S. şi a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru competentă soluţionare (sesizările penale ale petentului).
Pe baza actelor anexate de petent la sesizările penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin rezoluţia nr. 268 din 13 august2004, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru art. 246 C. proc. pen., întrucât fapta reclamată nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Rezoluţia procurorului a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care, la 3 septembrie 2004 (rezoluţia nr. 336/II/2/2004), a respins plângerea lui R.S. în temeiul art. 278 C. proc. pen.
La 20 septembrie 2004, R.S. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 13 august 2004, sesizând Curtea de Apel Constanţa, competentă potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Examinând lucrările dosarului nr. 278/P/2004 (nr. 99/VIII/2004) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, instanţa a constatat că, prin rezoluţia din 13 august 2004, procurorul a soluţionat parţial cauza, dispunând neînceperea urmăririi penale numai pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. proc. pen.
Persoana vătămată, prin sesizările adresate organului de urmărire penală, a arătat expres că a fost lipsită de libertate în mod ilegal de medicii psihiatrici, care au torturat-o şi împreună cu medicii legişti au întocmit în fals Raportul de expertiză medico-legală nr. 341/ P din 26 martie 2002, raport ce a fost apoi folosit de către directorul general şi consilierii juridici de la R.A.T.C. Constanţa în procesele civile cu R.V.S.
Instituţia plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului, de netrimitere în judecată a fost introdusă în codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, ca procedură de atacare în justiţie a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale. Instituţia vizează atât netemeinicia acestor acte procedurale, în raport de actele premergătoare sau probele administrate cât şi din netemeinicia privind soluţionarea cauzei pentru toate faptele sesizate organului de urmărire penală. A interpreta astfel dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., înseamnă a încălca accesul liber la justiţie a oricărei persoane pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, drept a cărui exercitare nu poate fi îngrădită de nici o lege.
Omisiunea procurorului care s-a pronunţat în cauză numai cu privire la fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ce priveşte pe procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi directorul R.A.T.C. Constanţa, putea fi înlăturată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a avut de rezolvat plângerea lui R.S.
Cum în situaţia dată, nici procurorul general amintit nu a dispus soluţionarea cauzei pentru toate faptele reclamate, instanţei de judecată nu-i rămâne decât soluţia de admitere a plângerii formulate de R.S., pentru că astfel, asupra acestor fapte, procurorul nu are cum să se mai pronunţe, deoarece petentul nu mai are altă cale de atac în faţa organelor de urmărire penală, care prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a pus capăt conflictului de drept penal, real sau aparent.
Admiţând plângerea, Curtea nu a putut reţine cauza spre rejudecare, deoarece în dosarul de urmărire penală nu există probe că sunt îndeplinite cerinţele art. 17 C. proc. pen., referitoare la trăsăturile esenţiale ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, fals intelectual şi uz de fals.
Astfel, instanţa admiţând plângerea, a desfiinţat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru celelalte infracţiuni sesizate de R.S. numai dacă sunt îndeplinite cerinţele art. 228 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 17 C. pen., privind trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Obiectul judecăţii în cauza de faţă fiind atipic prevederilor art. 2781 C. proc. pen., trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale, nu priveşte şi fapta de abuz contra intereselor persoanelor pentru care sunt reclamaţi procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi directorul general de la R.A.T.C. Constanţa. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru această faptă, rămâne a fi verificată de instanţă, odată cu soluţia ce urmează a fi dată de procuror pentru celelalte fapte în temeiul art. 34 lit. d) C. proc. pen., care nu-i vizează pe cei doi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi făptuitorii B.Şt., O.M., C.M.D., P.C.N., C.D., N.L. şi Z.I., criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei admiteri a plângerii.
În motivarea recursului parchetului se arată că, prin sentinţa penală nr. 75 din 2 iulie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, s-a admis plângerea petentului şi s-a trimis cauza la parchet pentru a se pronunţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), hotărâre căreia parchetul i s-a conformat întocmai, emiţând rezoluţia nr. 268/ P din 13 august 2004. Prin hotărârea recurată, instanţa a restituit cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 291, art. 189 şi 2671 C. pen., omiţând a se pronunţa cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., reclamată în plângerea introductivă, ceea ce ar crea pericolul ca, după ce parchetul va da o soluţie cu privire la infracţiunile indicate de instanţă, să se considere, din nou, că nu s-a pronunţat pe toate faptele reclamate. Pe de altă parte, hotărârea instanţei este criticată pentru că nu a indicat faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă.
Recursurile făptuitorilor vizează nelegalitatea soluţiei instanţei de fond, deoarece din materialul de urmărire penală rezultă cu certitudine că organul de urmărire penală a dispus prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale şi faţă de aceştia, constatând că în cauză nu sunt elemente care să conducă la concluzia că s-a comis vreuna din infracţiunile reclamate de către vreuna dintre persoanele nominalizate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de drept şi de fapt, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 268/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, descrie, în partea introductivă, faptele reclamate de petent, pentru ca apoi să prezinte situaţia de fapt stabilită în motivarea concluziei enunţate, în sensul că „în ceea ce priveşte pe procurorul A.L.V., urmează a se reţine că aceasta nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu". Referirile la legalitatea activităţilor desfăşurate de medici sau conducerea R.A.T.C. s-au făcut doar incidental, în contextul în care s-a conchis că „tocmai aceste concluzii au determinat procurorul (….) să sesizeze instanţa de judecată….".
Pe de altă parte, prin rezoluţie se dispune „neînceperea urmăririi penale pentru art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă reclamată de R.S.", fără a se arăta persoanele faţă de care s-a dispus această măsură, ceea ce evidenţiază o gravă carenţă a rezoluţiei atacate, de natură să afecteze buna desfăşurare a judecăţii în faţa instanţei învestite cu soluţionarea plângerii, care, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., trebuie să citeze persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi persoana care a făcut plângerea. Tocmai pentru a preveni astfel de omisiuni, prin Legea nr. 480/2004, legiuitorul a completat dispoziţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., instituind obligativitatea comunicării soluţiei de neîncepere a urmăririi penale către persoanele interesate, deci implicit cele la care se referă.
În altă ordine de idei, procurorul nu este ţinut de încadrarea juridică pe care o dau faptelor părţile prin plângerile penale cu care se adresează unităţilor de parchet, fiind necesar să se pronunţe cu privire la faptele reclamate, indiferent de încadrarea juridică finală a acestora. De asemenea, susţinerea că procurorul s-a conformat strict sentinţei penale nr. 75 din 2 iulie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a admis plângerea petentului şi s-a trimis cauza la parchet pentru a se pronunţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu este exactă, întrucât, conform dispozitivului acestei hotărâri, cauza a fost transmisă parchetului pentru competentă soluţionare, nefiind efectuat nici un act de urmărire penală, neaflându-ne în ipoteza în care cauza să fie trimisă procurorului pentru începerea urmăririi penale pentru o anumită infracţiune sau a redeschiderii urmăririi penale. Referirea generică de care a uzat instanţa este explicabilă în condiţiile în care abuzul în serviciu constituie infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), doar dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale altei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, dintre cele reglementate la capitolul I al titlului VI C. pen.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi făptuitorii B.Şt., O.M., C.M.D., P.C.N., C.D., N.L. şi Z.I., constatând că soluţia instanţei de fond este corectă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii intimaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de făptuitorii B.Şt., O.M., C.M.D., P.C.N., C.D., N.L. şi Z.I. împotriva sentinţei penale nr. 101 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă pe recurenţii făptuitori la plata sumei de câte 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2177/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2181/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
