ICCJ. Decizia nr. 2181/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2181/2005
Dosar nr. 1143/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 august 2004, petentul P.V. a formulat plângere penală împotriva numiţilor I.I. şi T.G., poliţişti în cadrul Poliţiei de Frontieră, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În motivarea plângerii petentul a precizat că cei doi poliţişti, fiind audiaţi, la datele de 29 octombrie 2001 şi 7 noiembrie 2001, în calitate de martori, în cauza penală în care el a fost cercetat pentru comiterea infracţiunii de braconaj, au dat declaraţii contradictorii, cu conţinut diferit, evident mincinoase şi pe baza cărora s-a reţinut vinovăţia sa.
După administrarea unui amplu material probatoriu, prin rezoluţia nr. 188/ P din 6 decembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăriri penale în cauza penală privind pe I.I. şi T.G., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Petentul a contestat rezoluţia susţinând că este nelegală şi netemeinică, întrucât din actele premergătoare rezultă vinovăţia celor doi poliţişti, în sensul că au afirmat mincinos despre faptul că maşina în care se afla nu a oprit la semnalele sonore şi luminoase, iar declaraţia cu privire la existenţa în maşină a unui căprior împuşcat ar fi fost făcută numai după exprimarea intenţiei de a fi controlat conţinutul maşinii.
Plângerea a fost adresată Curţii de Apel Iaşi, la 11 ianuarie 2005, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., după expirarea termenului prevăzut de lege, în cadrul căruia Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ar fi trebuit să rezolve plângerea petentului împotriva actelor procurorului.
Ulterior, la data de 12 ianuarie 2005, prin rezoluţia nr. 1217/II/2/2004 Procurorul General a respins plângerea.
Curtea de Apel Iaşi, analizând plângerea şi verificând toate actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, ca şi dosarul nr. 144/P/2001 al aceluiaşi parchet, a considerat plângerea nefondată şi a respins-o prin sentinţa penală 3 februarie 2005.
S-a reţinut că atât intimaţii, audiaţi ca martori, cât şi petentul, audiat ca învinuit în dosarul nr. 144/P/2001, au dat mai multe declaraţii la diferite intervale de timp, făcând referire la condiţiile în care a fost oprită maşina Aro, la legitimarea celor aflaţi în maşină şi la faptul că în autoturism s-a găsit un ţap împuşcat, despre care s-a afirmat că a avut un picior rupt înainte de a fi împuşcat. Toate declaraţiile date de poliţişti se refereau la constatările lor cu ocazia identificării unor persoane suspectate de braconaj. Coroborând acele declaraţii cu celelalte probe, organele de urmărire penală, au stabilit că petentul, împreună cu alte trei persoane, au împuşcat fără autorizaţie, într-o perioadă prohibită, un căprior, pe care au dorit să şi-l însuşească. S-a mai arătat că declaraţiile martorilor I.I. şi T.G. nu au fost determinante şi esenţiale pentru stabilirea vinovăţiei petentului, astfel că soluţia de neînceperea urmăriri penale cu privire la persoanele cercetate este temeinică şi legală.
Petentul P.V. a declarat, în termen, recurs împotriva acestei sentinţe, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, printr-o interpretare greşită a probelor. S-a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei decizii de condamnarea intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Motivul de recurs se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Curtea, analizând toate actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), constituie infracţiune afirmaţiile mincinoase făcute de un martor cu privire la împrejurări esenţiale asupra cărora a fot întrebat.
Or, în speţă, pretinsele contradicţii dintre declaraţiile date de cei doi poliţişti, audiaţi în cursul urmăririi penale pornită împotriva petentului, nu pot fi considerate ca mincinoase. Ei au menţionat că în maşina în care se afla petentul, împreună cu alte trei persoane, în ziua de 27 octombrie 2001 s-a găsit un căprior împuşcat .
Pe baza acestor menţiuni, consemnate atât în procesul verbal întocmit cu ocazia identificării braconierilor, cât şi în declaraţiile ulterioare date de cei doi poliţişti de frontieră, organele de urmărire penală au stabilit că au fost încălcate dispoziţiile art. 34 pct. 1 lit. a) şi b) şi pct. 2 lit. b) din Legea nr. 103/1996. Dar, prin ordonanţa nr. 144/P/2001 din 30 ianuarie 2002, Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative celor patru persoane aflate în autoturismul în care a fost găsit căpriorul împuşcat.
Ordonanţa sus-citată a fost pronunţată nu numai pe baza constatărilor şi declaraţiilor celor doi poliţişti de frontieră, intimaţii din cauza de faţă, ci şi în raport de alte probe administrate în cauză, în special autorizaţia de vânătoare din 24 octombrie 2001, eliberată de A.J.V.P.S. Iaşi şi în care nu s-a menţionat, conform obligaţiilor legale, împuşcarea căpriorului rănit.
Petentul şi celelalte trei persoane cercetate, au făcut plângere împotriva ordonanţei, arătând că nu s-a dovedit intenţia lor de sustragere a căpriorului.
Prin rezoluţia nr. 149/II/2 din 25 februarie 2002, plângerea a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, printr-o ordonanţă din aprilie 2002 a infirmat soluţiile date, dispunând redeschiderea urmăririi penale şi reluarea cercetărilor. Cu această ocazie au fost reaudiaţi toţi martorii, inclusiv cei doi poliţişti de frontieră, I.I. şi T.G., care şi-au menţinut declaraţiile, în sensul găsirii căpriorului împuşcat în maşina vânătorilor, că aceştia nu au declarat din proprie iniţiativă că deţin un căprior împuşcat şi că în autorizaţia de vânătoare nu au menţionat procesul verbal cu privire la împuşcarea căpriorului, aşa cum prevăd Normele de vânătoare. Drept urmare, prin ordonanţa din 7 octombrie 2002, din nou Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor patru vânători şi aplicarea unei sancţiuni administrative pentru infracţiunea de braconaj.
La 27 august 2004, petentul P.V. a formulat plângere şi împotriva ultimei ordonanţe, plângere a cărei judecată a fost strămutată de la Curtea de Apel Iaşi la Curtea de Apel Timişoara. Această instanţă prin sentinţa penală nr. 12P din 12 februarie 2005, a admis plângerea şi a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în vederea redeschiderii urmăriri penale pentru infracţiunea de braconaj privind numai pe P.V. Sentinţa nu este definitivă.
Aşadar, se constată că pe parcursul celor tei proceduri de urmărire penală, declaraţiile poliţiştilor de frontieră nu au constituit elemente esenţiale şi singulare pe baza cărora să se poată reţine vinovăţia petentului.
În consecinţă, corect organele de urmărire penală şi instanţa de judecată nu a considerat că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, urmează a fi menţinută, iar recursul petentului va fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 C. proc. pen., petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat şi către intimaţi, conform chitanţelor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 2 februarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurentul petent la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi câte 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către făptuitorii I.I. şi T.G.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 30 martie2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2179/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2182/2005. Penal. Reconstituire. Recurs → |
|---|
