ICCJ. Decizia nr. 222/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție, sub nr. 7056/2004, condamnata F.R. a solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra apartamentului proprietatea sa, situat în București, întrucât a fost executată măsura confiscării sumei de 500 dolari S.U.A. pentru care, prin hotărâre judecătorească, s-a instituit sechestrul.
în susținerea cererii se arată că, la data de 18 decembrie 2003, a fost achitată contravaloarea în lei a sumei de 500 dolari S.U.A. respectiv suma de 16.457.500 lei, precum și cheltuielile judiciare în cuantum de 15.000.000 lei.
Au fost atașate chitanțele cu regim special nr. 3171, nr. 067710 din 18 decembrie 2003 emise de D.G.F.P. sector 3.
Examinându-se actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt următoarele:
Prin decizia penală nr. 49 din 6 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatei F.R. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin aceeași sentință s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 500 dolari S.U.A., menținându-se sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor acesteia.
Hotărârile judecătorești penale pot fi puse în executare numai de către instanțele de judecată, acestea fiind cele care rezolvă toate incidentele privind executarea.
Potrivit dispozițiilor art. 418 C. proc. pen., hotărârea instanței penale rămasă definitivă la prima instanță de judecată, la instanța de apel sau la instanța de recurs se pune în executare de către prima instanță de judecată.
De la această regulă există o singură excepție, care privește Curtea Supremă de Justiție.
în acest sens, în art. 418 alin. (2) C. proc. pen., se arată că hotărârile pronunțate în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție se pun în executare, după caz, de Tribunalul București sau de tribunalul militar teritorial cu sediul în București.
Normele de procedură penală fiind de strictă aplicare și interpretare rezultă că textul anterior invocat are un caracter imperativ, în sensul că numai instanța de executare este abilitată de lege să soluționeze incidentele intervenite în timpul executării hotărârii.
Cum în speță, hotărârea de condamnare a fost pronunțată în primă instanță de înalta Curte de Casație și Justiție, competența soluționării cererii formulate de condamnata F.R. aparține Tribunalului București.
Nu pot fi incidente în speță, dispozițiile prevăzute de art. 168 alin. (3) C. proc. pen., întrucât condamnata nu a formulat plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii ci doar solicită a se constata că și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea definitivă de condamnare.
în atare condiții, în temeiul art. 42 C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, căreia i s-a trimis dosarul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2527/2005. Penal → |
|---|
