ICCJ. Decizia nr. 2393/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2393/2005
Dosar nr. 5827/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1727/P/2001 din 24 ianuarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul D.N. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că petenta D.P. a formulat plângere penală împotriva judecătorului menţionat susţinând că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că:
- având de soluţionat o cauză civilă înregistrată sub nr. 798/2001 a Judecătoriei Olteniţa, judecătorul D.N. a respins, neîntemeiat, cererea sa privind proba cu interogatoriu al fraţilor săi, cu care se afla în litigiu;
- la termenul de judecată din 21 iunie 2001, partea vătămată a fost amendată pentru tulburarea liniştii în sala de judecată. Acesteia nu i s-au admis probele pe care voia să le prezinte în cauză;
- prin sentinţa civilă nr. 2921 din 5 octombrie 2001, pronunţată în cauză, magistratul nu a menţionat nimic în legătură cu actele depuse de reclamantă la dosar şi nici motivele pentru care a fost sancţionată contravenţional. În acest mod părţii vătămate i-a fost îngrădit dreptul la apărare şi a fost umilită în instanţă.
În fapt, din actele dosarului rezultă că, după apariţia Legii nr. 18/1991, D.P., împreună cu sora sa G.N., se află în litigiu cu fraţii săi G.N. şi I.M., pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole moştenite.
Cei patru fraţi au formulat mai multe acţiuni civile, atacând titlurile de proprietate emise de Comisiile, comunală şi judeţeană şi contestându-şi reciproc drepturile de proprietate.
Un astfel de litigiu a format obiectul dosarului civil nr. 798/2001, aflat pe rolul Judecătoriei Olteniţa.
În cauză a fost pronunţată sentinţa nr. 2921/2001, prin care s-a constatat nulitatea a două titluri de proprietate şi a fost obligată Comisia la emiterea unui nou titlu de proprietate moştenitorilor legali.
În acest dosar, D.P. şi G.N. au avut calitatea de pârâte şi au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.297.000 lei.
D.P. a apreciat că sentinţa este nelegală şi netemeinică, însă nu o poate ataca cu apel, întrucât nu are posibilităţi financiare pentru plata taxelor de timbru.
Drept urmare, aceasta a formulat plângere penală împotriva judecătorului cauzei.
Or, legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi obiect de cercetare penală, părţile interesate având la dispoziţie căile legale de atac.
Totodată, lipsa posibilităţilor materiale pentru angajarea unui avocat nu constituie motiv pentru formularea unei plângeri penale, cu referire la fapte penale inexistente.
Prin rezoluţia nr. 1031/II/2/2003 din 23 mai 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de D.P. împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
S-a reţinut că rezoluţia este temeinică şi legală, întrucât din conţinutul sentinţei civile nu rezultă nici un aspect de exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către judecătorul menţionat.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii petenta D.P. a formulat plângere, reiterând susţinerile din plângerea adresată organului de urmărire penală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 100 din 20 septembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată, cu motivarea că în mod corect s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale, atâta timp, cât, potrivit probatoriului administrat, fapta reclamată este inexistentă.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta D.P. a formulat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Criticile formulate privesc stabilirea greşită a situaţiei de fapt şi aplicarea greşită a legii în procesul civil.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale apare ca o concluzie logică a constatării, în raport de probatoriul administrat, a inexistenţei acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală, că poate începe urmărirea.
Drept urmare, menţinând rezoluţia atacată, ca urmare a respingerii plângerii formulate de petentă împotriva acesteia, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Declarând recurs, petenta nu a propus probe noi, care să justifice admiterea plângerii.
În fapt, formulând plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petenta nu a invocat efectuarea actelor premergătoare cu nerespectarea dispoziţiilor procedurale ci a dat expresie nemulţumirii privind soluţia adoptată la judecarea în fond a unui proces civil.
Or, eventualele greşeli de judecată sau de ordin procedural fac obiectul controlului judecătoresc, în instanţa civilă şi sunt remediate prin soluţionarea căilor de atac exercitate în condiţiile legii procesual civile.
Totodată, eventualele greşeli produse în activitatea de judecată nu constituie infracţiune şi nici nu pot fi cenzurate în instanţa penală.
Cum, la judecarea plângerii, petenta nu a prezentat înscrisuri noi şi nu a propus administrarea altor probe în dovedirea învinuirii, iar probele existente la dosar nu conduc la concluzia existenţei infracţiunilor reclamate, recursul se constată a fi nefondat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara D.P. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 20 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2392/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 24/2005. Penal. Transfer persoană... → |
|---|
