ICCJ. Decizia nr. 2392/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2392/2005
Dosar nr. 1291/2005
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 471 din 16 noiembrie 2004, Tribunalul Dâmboviţa, a condamnat pe inculpatul P.A. zis A. al lui M." la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 14, art. 15 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C.J.A.S. Dâmboviţa a sumei de 5.250.243 lei cheltuieli ocazionate de spitalizarea numitei P.M., cu dobânzile legale până la achitarea integrală a sumei, de la data rămânerii definitive a sentinţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest faţă de inculpat, iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă timpul arestării preventive, începând cu 29 februarie 2004 la zi.
A fost obligat inculpatul la 3.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care sunt incluse şi cheltuielile privind prestaţiile medico-legale în sumă de 473.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 26 februarie 2004, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe fondul unor certuri cu soţia sa, inculpatul a agresat-o pe aceasta cu pumnii, după care a lovit-o cu cuţitul pe care îl avea în mână, în spate, diagnosticul fiind acela de hemotorax stâng post traumatic, fractură arc costal C8-C9 stâng, plagă tăiată hemitorace posterior stâng penetrantă prin armă albă, fiind necesare trei intervenţii chirurgicale pentru evacuarea chiagurilor de sânge.
Raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză de către S.M.L. Dâmboviţa atestă că leziunea victimei de la nivelul hemitoracelui stâng, a fost produsă prin lovire cu un corp tăietor înţepător, putând fi un cuţit, datând din 26 februarie 2004 şi că a pus în primejdie viaţa persoanei, lovitura fiind aplicată din spate, de sus în jos, fiind necesare 25-30 zile îngrijiri medicale.
În faza de urmărire penală partea vătămată P.M. a relatat corect derularea conflictului, afirmând că la 26 februarie 2004 a fost lovită cu cuţitul de către soţul său, după ce amândoi consumaseră alcool, se certaseră şi se îmbrânciseră, adevăr împărtăşit şi vecinei sale P.N., fiului său şi medicului M., dar şi asistentei N.E., care cu excepţia medicului şi a lui P.I. [(care nu a înţeles să depună mărturie, făcând uz de dispoziţiile art. 801 alin. (1) C. pen.)] şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 36 din 31 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de inculpat şi a desfiinţat sentinţa sus-menţionată, în sensul că reţinând la încadrarea juridică a faptei dispoziţiile art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 5 ani închisoare.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel motivează că în raport de starea de fapt corect reţinută pe baza probelor administrate, s-a stabilit judicios încadrarea juridică în tentativă de omor calificat şi că în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute prevederile art. 73 lit. b) C. pen. Apare însă justificată reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., caz în care se impune reducerea pedepsei la 5 ani închisoare.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care a formulat trei motive de casare.
Prin primul motiv, s-a susţinut că instanţele au reţinut în mod nejustificat vinovăţia sa pentru tentativă la infracţiunea de omor, întrucât din modul cum a acţionat nu rezultă că a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, aşa încât încadrarea juridică a faptei fiind aceea în art. 181 C. pen.
Motivul de casare invocat nu este întemeiat.
Din examinarea hotărârilor atacate şi a lucrărilor din dosar se constată că instanţele au reţinut situaţia de fapt expusă mai sus şi vinovăţia inculpatului în concordanţă deplină cu probele efectuate.
În acelaşi timp se constată că instanţele au dat faptei o încadrare juridică corectă în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
Cu privire la susţinerea inculpatului că nu a avut intenţia de a ucide, este de reţinut faptul că, după ce, în urma incidentelor avute cu soţia sa, i-a aplicat lovituri cu palmele şi pumnii, în cele din urmă a lovit-o şi cu cuţitul în spate. Lovind victima cu un obiect apt de a produce moartea, într-o regiune anatomică vitală, cu intensitate, dovadă consecinţele produse şi lipsind-o de îngrijire medicală evidentă, prin netransportarea la spital, inculpatul a prevăzut că prin săvârşirea acestei fapte victima ar putea să moară, şi chiar dacă nu a dorit, a acceptat posibilitatea survenirii acestei urmări.
Aşa fiind, încadrând fapta în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., instanţele au procedat în mod just, activitatea inculpatului întrunind conţinutul infracţiunii de tentativă de omor calificat şi nu a celei de vătămare corporală.
Prin urmare, sub acest aspect, recursul inculpatului este nefondat.
Nici al doilea motiv de casare prin care inculpatul susţine că a comis fapta fiind în stare de provocare nu este întemeiat.
Din dovezile administrate nu rezultă întrunirea condiţiilor cerute de lege pentru existenţa stării de provocare.
Fapta inculpatului nu a fost provocată prin lovire sau violenţe exercitate de victimă asupra sa şi nici prin injurii grave care să-i fi determinat o puternică tulburare sau emoţii. Discuţiile avute înainte de comiterea faptei, între inculpat şi victimă, ca şi consecinţa acestora asupra psihicului inculpatului au fost apreciate corect de instanţe, nefiind de natură să producă acea stare de puternică tulburare datorită căreia s-a săvârşit infracţiunea.
Deci, nici sub acest aspect, recursul inculpatului nu este întemeiat.
Prin al treilea motiv de casare recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită individualizare a pedepsei, care este prea gravă în raport de datele sale personale.
Motivul de casare invocat nu este întemeiat.
Fapta săvârşită de inculpat este deosebit de gravă, atât prin felul cum a fost comisă cât şi prin rezultatul produs. După săvârşirea faptei, astfel cum s-a mai arătat, inculpatul nu şi-a exprimat nici un regret ci a rămas pasiv, neîncerând să dea vreun ajutor victimei pentru a fi salvată.
Cât priveşte atitudinea sa în cursul procesului, inculpatul nu a dat dovezi de sinceritate, ci dimpotrivă a căutat să împiedice aflarea adevărului, prezentând, aşa după cum s-a arătat, mai multe versiuni cu privire la împrejurările în care s-a produs lovirea victimei.
În raport de toate acestea, pedeapsa aplicată de instanţa de apel apare justă şi bine proporţionalizată, nefiind cazul reducerii ei, astfel că nici sub acest aspect recursul formulat de inculpat nu poate fi primit.
Faţă de cele expuse şi întrucât din examinarea din oficiu a întregii cauze în raport şi cu alte motive de netemeinicie şi nelegalitate neinvocate de inculpat, nu rezultă vreo cauză de nulitate a hotărârilor atacate, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins, şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 36 din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 februarie 2004 la 8 aprilie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2385/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2393/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
