ICCJ. Decizia nr. 2402/2005. Penal. Art. 175 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2402/2005
Dosar nr. 1444/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 472 din 10 decembrie 2004, Tribunalul Brăila, în baza art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.L. la o pedeapsă de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada executării pedepsei principale.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 12 ianuarie 2004 la 10 decembrie 2004.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 106 din OUG nr. 150/2002, a obligat inculpatul să plătească părţii civile C.A.S. Brăila suma de 7.507.978 lei şi părţii civile C.A.S. Galaţi suma de 31.277.359 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pe fondul unei stări conflictuale cu mama sa, victima C.D., generată de interese materiale urmărite de inculpat, acesta a aplicat victimei, în perioada 10-15 decembrie 2003, în locuinţa comună, în mod repetat lovituri cu pumnii şi picioarele producându-i multiple fracturi faciale, costale şi ale sternului, care au creat complicaţii ale unei bronho-pneumonii preexistente şi au condus la moartea victimei, în data de 9 ianuarie 2004.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv procesele verbale de sesizare şi constatare stare medicală a victimei, acte medicale, notă concluzii preliminare şi raport de constatare medico-legală, certificat constatator deces, declaraţiile martorilor C.C., C.A., N.I., P.P., H.C., B.I., precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat în faza de urmărire penală şi la cercetarea judecătorească inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 58/ A din 15 februarie 2005, cu opinie majoritară, a admis apelul declarat de inculpatul C.L., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 472 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare, a modificat pedeapsa principală aplicată acestuia, în sensul că a redus-o de la 25 de ani închisoare la 20 de ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, precum şi starea de arest a inculpatului şi a dedus detenţia preventivă a acestuia de la 12 ianuarie 2004 la 10 decembrie 2004.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare, susţinând că nu a aplicat lovituri atât de grave mamei sale şi nu a avut intenţia de a o omorî, iar, în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanţele sale personale, faptul că a fost sincer şi a regretat infracţiunea săvârşită.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârile pronunţate, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică dată faptei bine stabilită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Astfel, apărarea inculpatului în sensul că nu a aplicat lovituri atât de grave mamei sale şi nu a avut intenţia de a o omorî, sunt combătute chiar de declaraţiile acestuia, care atât în faza de urmărire penală cât şi în instanţă a recunoscut că pe fondul stării conflictuale generată de lipsurile materiale, dar şi de faptul că la sugestia mamei sale îi împrumutase fratelui său o importantă sumă de bani ce nu i-a mai fost returnată, iniţial cu mai multă vreme în urmă a început să-i aplice periodic câte o palmă. În continuare, inculpatul arată că „ulterior, o loveam cât mai des, iar în ultimele zile ale lunii decembrie 2003, înainte de Crăciun, câteva zile la rând i-am aplicat lovituri cu mâinile şi picioarele, peste corp după care cu aproximativ o săptămână înainte de Crăciun, când preotul umbla din casă în casă potrivit tradiţiei, a constatat că mama este bolnavă şi a anunţat salvarea".
Totodată, a mai declarat că, deşi a constatat că victima nu se mai putea deplasa, nu mai vorbea şi ajunsese în stare de inconştienţă, „nu s-a gândit" să o ajute sau să apeleze la organele medicale competente şi nici să dea posibilitatea fraţilor săi să intervină; mai mult a continuat să o lovească.
Declaraţiile inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu procesele-verbale de constatare şi planşele foto şi cu datele actelor medicale de la dosar, în special cu concluziile raportului de constatare medico-legală (autopsie) care, descriind leziunile suferite de victimă, a stabilit că acestea au fost produse prin lovire activă repetată cu corpuri dure şi comprimare între corpuri dure, între leziunile traumatice şi decesul victimei existând o legătură de cauzalitate indirectă, prin apariţia complicaţiei, respectiv bronhopneumoniei, moartea victimei fiind violentă.
Elementul material al infracţiunii de omor poate consta dintr-o acţiune sau o inacţiune. În cazul de faţă, aplicarea cu intensitate a loviturilor, în mod repetat, în regiuni vitale ale corpului, combinate cu inacţiunea inculpatului de a oferi victimei posibilitatea de a beneficia de asistenţă medicală, de tratament medical şi administrare de medicamente, impun concluzia intenţiei de a ucide a inculpatului, intenţiei indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul acţiunilor şi inacţiunilor sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil, fapta sa constituind infracţiunea de omor, iar nu aceea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, astfel cum susţine acesta.
În ceea ce priveşte redozarea pedepsei, se constată că hotărârea instanţei de control judiciar este legală şi temeinică, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârşire, atitudinea procesuală a inculpatului, aspecte faţă de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzută de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 58/ A din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 ianuarie 2004 la 11 aprilie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2005. Penal. Transfer persoană... | ICCJ. Decizia nr. 2405/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
