ICCJ. Decizia nr. 258/2005. Penal. Plângere. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 258/2005
Dosar nr. 34/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra plângerii penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 decembrie 2004, petiţionarul C.G. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., desfiinţarea rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale cu nr. 223/P/2004, dată la 5 mai 2004 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, faţă de A.R.T., directorul Serviciului Român de Informaţii, cercetat pentru infracţiunea de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, la data de 30 mai 2001, persoana vătămată C.G. s-a adresat Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti cu o plângere penală, prin care a solicitat cercetarea şi condamnarea numitului T.R.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 206 C. pen. şi obligarea acestuia la plata sumei de un miliard lei cu titlu de daune morale.
Persoana vătămată a susţinut că, la data de 29 martie 2001, în cadrul emisiunii S. difuzată pe T.V.R., T.R.A. i-ar fi adus grave prejudicii, acuzând-o de furtul unor dosare din arhiva C.N. S.A.S., de trădare şi infidelitate faţă de C.N. S.A.S.; că toate aceste afirmaţii i-au afectat grav onoarea, demnitatea, imaginea personală şi viaţa intimă, punându-i în pericol „însăşi procurarea mijloacelor minime de trai".
A mai susţinut persoana vătămată că urmare acestor afirmaţii ale făptuitorului, C.N. S.A.S. i-a desfăcut contractul de muncă, iar ulterior presa scrisă a preluat informaţiile date de făptuitor şi le-a comentat în mai multe articole.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti sub nr. 7352/2001, fiind pronunţată sentinţa penală nr. 2080 din 20 noiembrie 2001, sentinţă ce a fost casată prin Decizia penală nr. 1160 din 24 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti sub nr. 8722/2002, iar prin sentinţa penală nr. 1524 din 2 decembrie 2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.R.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 206 C. pen.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 170/ R din 13 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 356/2003 a fost casată sentinţa penală nr. 1524 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi, în raport de calitatea făptuitorului, de director al S.R.I., cu rang de ministru, cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 206 C. pen.
Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.R.A., prin rezoluţia nr. 223/ P din 5 mai 2004, rezoluţie care ulterior a fost menţinută de Procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin rezoluţia nr. 32069/2788 din 22 decembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată, în temeiul art. 278 C. proc. pen., de persoana vătămată C.G.
Împotriva acestor rezoluţii de netrimitere în judecată, persoana vătămată C.G. a introdus, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că soluţiile date de parchet sunt nelegale, în cauză fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie.
Plângerea este nefondată.
Potrivit art. 206 C. pen., constituie infracţiunea de calomnie „afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public".
Rezultă deci că, pentru realizarea conţinutului infracţiunii de calomnie, se impun, printre altele, a fi îndeplinite următoarele cerinţe:
- făptuitorul să afirme ori să impute ceva persoanei vătămate;
- persoana vătămată să fie determinată, prin indicarea numelui acesteia ori prin arătarea unei împrejurări de natură a dezvălui, fără echivoc, despre cine este vorba;
- fapta afirmată ori imputată să fie determinată, individualizată şi nicidecum generică;
- făptuitorul să fi acţionat cu intenţie, respectiv să cunoască împrejurarea că acţiunea sa este de natură să expună pe cel condamnat la o sancţiune penală, administrativă, disciplinară sau dispreţului public.
Sunt excluse, potrivit dispoziţiilor art. 207 C. pen., faptele cu privire la care se poate face proba verităţii, iar afirmarea sau imputarea au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim.
Din plângerea iniţială formulată de C.G. rezultă că acesta se consideră vătămat în interesele sale legitime şi afectat sub aspectul onoarei şi demnităţii, suferind chiar o sancţiune disciplinară, constând în desfacerea contractului de muncă, datorită afirmaţiilor făcute de făptuitorul T.R.A. într-o emisiune T.V. din data de 29 martie 2991, difuzată pe postul public R.
Din actele administrate în cursul judecăţii plângerii iniţiale şi invocate de C.G. şi în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că acesta, anterior angajării în cadrul C.N. S.A.S. Bucureşti a primit, în calitate de istoric, o aprobare cu nr. 21802 din 3 februarie 1999 de acces la documentele aflate în arhiva S.R.I., timp în care a studiat, aşa cum rezultă şi din declaraţia martorului O.M.G. (solicitat în apărare), din dosarul nr. 356/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, dosare conţinând informaţii şi documente despre T.A., actualul Patriarh al României.
Ulterior, aceste informaţii, neconfirmate de vreo altă sursă, au apărut într-un cotidian de mare circulaţie (L.), unde s-a consemnat expres că provin de la persoana vătămată C.G.
Mai exact, în cotidianul L. cu numărul 3236 din 22 martie 2001 a apărut articolul intitulat P.T., homosexual ?, în articol făcându-se menţiunea că „documentele ne-au fost puse la dispoziţie de către cercetătorul G.C."
Aceste dezvăluiri au determinat atât conducerea C.N. S.A.S., unde între timp se angajase persoana vătămată C.G., în calitate de consilier, cât şi conducerea S.R.I. să efectueze verificări proprii privind scurgerea de informaţii din arhive, în afara cadrului legal.
Conducerea C.N. S.A.S. a hotărât desfacerea contractului de muncă a consilierului, persoană vătămată C.G. la data de 26 martie 2001, iar conducerea S.R.I. nu a făcut încă publice rezultatele anchetei interne.
În legătură cu acest subiect, postul naţional de televiziune R. a considerat necesară iniţierea unei dezbateri şi televizate, deoarece articolul la care s-a făcut referire anterior, conţinea afirmaţii grave la adresa capului bisericii ortodoxe române.
Această dezbatere a avut loc la 29 martie 2001, cu participarea făptuitorului T.R.A. şi a ziaristului C.T.P. din partea ziarului A.
Din conţinutul transcrierii casetei video, menţionat de altfel în concluziile scrise depuse de persoana vătămată C.G. la Tribunalul Bucureşti (dosar nr. 356/2003, termen 9 ianuarie 2004) rezultă, fără echivoc, că nu făptuitorul T.R.A. a făcut vreo referire determinată la adresa persoanei vătămate, ci generic acesta s-a referit la suspiciunea instituţiei pe care o conduce, privind corectitudinea personalului angajat al C.N. S.A.S., evitând chiar să se exprime tranşant la întrebarea directă adresată de moderator.
Cel care a făcut însă o referire concretă la persoana vătămată C.G. a fost ziaristul prezent la dezbateri, afirmaţia acestuia nefiind însuşită şi nici măcar comentate de făptuitorul T.R.A.
Din analiza celor menţionate mai sus rezultă, fără echivoc că făptuitorul T.R.A., în cadrul emisiunii difuzată la 29 martie 2001 nu a făcut nici o afirmaţie ori imputare, vreunei persoane determinate, în speţă persoana vătămată C.G. şi nici nu a indicat vreo faptă determinată pe care acesta ar fi săvârşit-o, exprimând doar punctul de vedere al instituţiei pe care o conducea, cu privire la necesitatea stopării scurgerilor de informaţii neautorizate din dosarele aflate în arhivele S.R.I., respectiv C.N. S.A.S.
Diversele comentarii apărute ulterior în presă constituie puncte de vedere ale ziariştilor care au tratat subiectul şi care răspund personal pentru cele înserate în articolele de presă.
Pe cale de consecinţă, în cauză nefiind motive care să justifice desfiinţarea rezoluţiei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.G.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 223/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe intimatul T.A.R.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 965/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 259/2005. Penal. Plângere. Fond → |
|---|
