ICCJ. Decizia nr. 810/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 810/2005
Dosar nr. 6925/2004
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1133 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 6355/2003, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.R.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia de la 23 iulie 2003 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, conform art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata I.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatei.
S-a dedus prevenţia de la 23 iulie 2003 la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul I.R.G. suma de 50 dolari S.U.A.
S-a luat act că cele 18 punguţe tip bilă au fost consumate în procesul de laborator.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă reţinut, în fapt, că în ziua de 23 iulie 2004, denunţătorul P.M.R. s-a deplasat la adresa inculpaţilor, soţ şi soţie, unde a luat legătura cu G. şi G., aducându-le la cunoştinţă că doreşte să cumpere 10 doze de heroină.
Martorul P.M.R. a declarat la urmărirea penală că iniţial a luat legătura cu numita G., inculpata I.G., căreia i-a solicitat cantitatea de 10 doze de heroină, înmânându-i o bancnotă de 50 dolari S.U.A., după care a intervenit G., inculpatul I.R.G., deplasându-se către centrala electrică unde se aflau ascunse drogurile şi din iarbă a luat un tub din plastic ce conţinea mai multe doze de heroină.
În timp ce număra dozele de heroină pentru denunţătorul P.M.R. au intervenit organele de poliţie ce se aflau în apropiere şi supravegheau toată tranzacţia.
În momentul apariţiei organelor de poliţie, inculpatul I.R.G. a strâns toate dozele, le-a introdus în tubul din plastic şi le-a aruncat în iarbă, unde au fost găsite de organele de poliţie. Totodată, inculpata I.G. a aruncat pe jos bancnota de 50 dolari S.U.A. preluată de la P.M.R.
Inculpata I.G. a recunoscut, atât la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti că a intenţionat să vândă 10 doze de heroină denunţătorului, iar cele 18 doze găsite de poliţie îi aparţin.
Deşi inculpata I.G. a recunoscut iniţial săvârşirea faptei, ulterior a declarat că nu se ocupă cu vânzarea de droguri şi nu cunoaşte faptul că soţul său vinde heroină, iar suma de 50 dolari S.U.A. primită de la denunţător este pentru cumpărarea de heroină.
Instanţa de fond a stabilit că vinovăţia inculpatei I.G. a rezultat atât din declaraţia martorului P.M.R., care a afirmat că, iniţial a luat legătura cu inculpata căreia i-a dat şi bancnota de 50 dolari S.U.A. pentru a cumpăra droguri, care s-a coroborat cu declaraţia martorei C.E., în care a precizat că a cumpărat heroina de la G. şi G. în schimbul sumei de 200.000 lei doza.
Prima instanţă a înlăturat din declaraţia martorului P.M.R., dată în faţa instanţei, aspectul din care a rezultat că ar fi solicitat să-i vândă droguri, inculpata I.G., faţă de caracterul evident nesincer al acestei precizări.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii, criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul inculpatului I.R.G. s-a criticat hotărârea în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, ca fiind prea aspră, în raport cu fapta comisă, atitudinea sinceră a inculpatului, starea sa de sănătate precară (inculpatul fiind operat pe cord), situaţia familială, solicitând aplicarea unei pedepse sub cea de 7 ani închisoare.
Inculpata I.G. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa nu a luat în considerare declaraţia martorului denunţător P.M.R., care a afirmat că singurul participant la săvârşirea faptei este I.R.G. Martorul a arătat că nu o cunoaşte pe I.G., aceeaşi situaţie regăsindu-se în declaraţiile martorei C.E.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei s-a criticat hotărârea, deoarece nu au fost avute în vedere situaţia inculpatei, faptul că are patru copii în întreţinere, iar soţul său are o stare de sănătate precară.
Prin Decizia penală nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3538/2004 a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat I.R.G., conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 1133/2004, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000, respectiv confiscarea sumei de 50 dolari S.U.A. de la inculpatul I.R.G., menţinându-se celelalte dispoziţii.
S-a dedus prevenţia de la 23 iulie 2004 la 11 noiembrie 2004, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
A fost respins apelul declarat de inculpata I.G., ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-a menţinut arestarea preventivă.
A fost obligată apelanta la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 C. proc. pen.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect vinovăţia inculpaţilor pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi judecăţii, conform situaţiei de fapt descrisă în rechizitoriu.
Deşi inculpata I.G. nu a recunoscut săvârşirea faptei în faza cercetării judecătoreşti, în cursul urmăririi penale, audiată de procuror a descris fapta, astfel cum a ost reţinută în rechizitoriu. Martorul denunţător a arătat că a dat suma de 50 dolari S.U.A. inculpatei I.G., pentru această sumă primită de la I.R.G. trebuia să-i dea 10 doze heroină.
Nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpaţilor sau martorilor, instanţa fiind îndreptăţită să reţină doar declaraţiile care se coroborează cu celelalte probe şi pe care le consideră că exprimă adevărul.
Retractarea de către inculpat a unei declaraţii nu conduce automat la înlăturarea ei, deşi ansamblul probator este supus aprecierii instanţei.
Neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanţa poate să considere, atunci când acestea sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte.
Deoarece probele nu au o valoare dinainte stabilită în raport cu faza procesuală în care au fost administrate, aprecierea lor se face de către organele judiciare potrivit convingerii formate, în urma examinării probelor administrate în cauză.
Rezerva manifestată de legiuitor în ceea ce priveşte declaraţiile inculpatului este justificată din punct de vedere psihologic, prin poziţia procesuală a acestuia.
Aceeaşi rezervă există şi în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor. Reţinând în mod corect vinovăţia inculpatului, instanţa a dat faptei o corectă încadrare juridică, iar referitor la cuantumul pedepsei aplicate, instanţa de apel a apreciat că aceasta corespunde funcţiei educative şi de exemplaritate.
Instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată spre mediu, ţinând seama de atitudinea inculpaţilor după săvârşirea faptei, circumstanţele săvârşirii ei. În cauză nu au putut fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare pentru a se coborî pedeapsa sub minimul prevăzut de lege.
Referitor la suma de 50 dolari S.U.A. confiscată s-a constatat că banii aparţineau martorului denunţător P.M.R., căruia i-au fost restituiţi, conform procesului-verbal din dosarul de urmărire penală.
Având în vedere că inculpatul nu a beneficiat de această sumă, ca urmare a săvârşirii infracţiunii, măsura de siguranţă a confiscării dispusă de instanţa de fond este nelegală.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a mai făcut referiri la prevederile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpaţii I.R.G. şi I.G., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul inculpatului I.R.G. în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că în mod greşit a fost individualizată pedeapsa aplicată, neavându-se în vedere persoana făptuitorului, că este grav bolnav de inimă, are 4 copii minori, solicitând admiterea recursului şi redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia.
Apărătorul inculpatei I.G. în concluziile orale, în dezbateri a invocat prevederile art. 3859 pct. 18, 14 C. proc. pen., solicitând, în principal achitarea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece din probe a rezultat că nu era cunoscută ca vânzătoare de droguri, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră mult prea aspră, neţinându-se cont de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi de faptul că este bolnavă.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii I.R.G. şi I.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul I.R.G. şi art. 3859 pct. 18, 14 C. proc. pen., pentru inculpata I.G., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, la rândul ei, stabilind vinovăţia inculpaţilor I.R.G. şi I.G. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, reţinându-se că faptele inculpaţilor I.R.G. şi I.G., concubina acestuia, care la data de 23 iulie 2003 au fost depistaţi împreună, în timp ce vindeau numitului P.M.R. 10 doze de heroină contra sumei de 50 dolari S.U.A., având în total asupra lor 18 doze de heroină, după ce în prealabil fuseseră contactaţi de martor, acesta înmânându-i inculpatei suma de bani menţionată, iar ulterior deplasându-se la locul unde se aflau drogurile, au fost surprinşi de organele de poliţie în timp ce avea loc tranzacţia, inculpatul aruncând tubul cu dozele de heroină în iarbă, iar inculpata, la rândul ei aruncând pe jos suma de bani primită, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Din probele administrate în cursul procesului penal a rezultat în concret activitatea infracţională a inculpaţilor, aceasta fiind evidenţiată de denunţul şi declaraţiile martorului P.M.R. în care sunt descrise împrejurările concrete de contactare, înmânarea sumei de bani, tranzacţia propriu-zisă, cunoscând că aceştia se ocupau cu vânzarea de droguri de la alţi consumatori, dozele de heroină vândute de inculpaţi fiind mai ieftine decât la ceilalţi traficanţi din zonă, ce se coroborează cu declaraţia martorei C.E. care a menţionat că a procurat de la inculpaţi, timp de 3–4 luni de zile heroină, în schimbul a 200.000 lei doza, declaraţiile inculpaţilor I.G., I.R.G. în care au recunoscut faptele, deşi ulterior inculpata a negat că s-ar ocupa cu vânzarea de droguri şi nici că ar cunoaşte faptul că soţul său vinde heroină, procesul-verbal de constatare, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică prin care se atestă că cele 18 punguţe tip bilă conţin cantitatea de 0,719 grame heroină.
Astfel, înalta Curte consideră că instanţa de apel în mod temeinic motivat a dat relevanţă probelor care au stabilit vinovăţia inculpaţilor.
Aşadar, critica recurentei inculpate I.G. cu privire la nevinovăţia sa, nu poate fi avută în vedere, fiind infirmată de ansamblul probator administrat, în cauză existând o deplină concordanţă între percepţia reală a probelor de către instanţă şi soluţia pronunţată, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise de fiecare inculpat, modalitatea de săvârşire, circumstanţele personale, respectiv atitudinea cu privire la fapta comisă, necunoscuţi cu antecedente penale.
Mai mult, în cauză s-a făcut aplicarea distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., şi a regimului sancţionator corespunzător stipulat de art. 76 C. pen., în sensul reducerii cuantumului pedepsei sub minimul legal, astfel apreciindu-se că numai aceste pedepse mult reduse, cu executare în regim de detenţie îşi pot atinge scopurile educativ şi de exemplaritate.
Astfel, nici criticile ambilor recurenţi referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate nu pot fi reţinute, deoarece în cauză s-a efectuat o evaluare plurală tuturor criteriilor specifice individualizării judiciare, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.R.G. şi I.G. împotriva deciziei penale nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Se va deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 23 iulie 2003 la 3 februarie 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.R.G. şi I.G. împotriva deciziei penale nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 23 iulie 2003 la 3 februarie 2005.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 744/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 811/2005. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
