ICCJ. Decizia nr. 2814/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 670 din 20 septembrie 2004, a condamnat pe inculpatul M.I., la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.
A aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 4 iulie 2003.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 50 milioane lei daune materiale și la 30 milioane lei daune morale către partea civilă A.T.
A obligat inculpatul la 64 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de Serviciul de ambulanță Iași către C.A.S. Iași.
S-a luat act că aceeași parte civilă nu a formulat pretenții pentru Spitalul Hârlău și Spitalul clinic Sf. Spiridon Iași.
în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 5 milioane lei cheltuieli judiciare către partea civilă T.A.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 12.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut că inculpatul M.I. și victima T.C. erau vecini și veri primari, ambii având domiciliul în satul Buhalnița, județul Iași.
începând din anul 1991, relațiile dintre familiile acestora au devenit tensionate în urma unor neînțelegeri legate de revendicarea unei suprafețe de teren.
Terenul respectiv, pe care inculpatul M.I. a construit o casă, teren despre care susține că este proprietatea tatălui său, nu este împrejmuit cu gard și este delimitat de terenul proprietatea mamei victimei printr-o cărare pe care sunt amplasați doi stâlpi.
în aceste împrejurări, în ziua de 2 iulie 2003, în jurul orei 11,00, inculpatul M.I. și fratele său M.C. s-au deplasat la imobilul respectiv unde, cel din urmă s-a culcat, iar inculpatul a început să ascută o coasă, lovind-o cu un baltag.
în același timp, pe terenul proprietatea mamei victimei se aflau la cosit și prășit martorii L.C., S.R., S.V., S.G.D., A.L. și G.M.
în jurul orei 15,00, victima T.C. se deplasa pe cărarea dintre cele două terenuri, moment în care inculpatul, văzându-l a ieșit din casă înarmat cu un baltag, i-a cerut victimei să plece de pe terenul lui, însă acesta din urmă și-a continuat drumul ajungând în dreptul celor doi stâlpi unde s-a oprit.
Inculpatul, înarmat cu baltagul, văzând că victima nu părăsea terenul s-a apropiat de acesta, înjurându-l și i-a aplicat lovituri cu pumnii și o lovitură cu piciorul în piept în urma căreia victima a căzut pe terenul tatălui inculpatului.
Inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu pumnii și cu picioarele, după care a luat victima de mâini și de picioare și a aruncat-o dincolo de stâlpul căzut pe cărare, victima lovindu-se cu capul de pământ.
Martorul L.C. imediat după consumarea incidentului a văzut victima căzută și cu urme de lovituri, i-a reproșat inculpatului comportarea pe care a avut-o și a ajutat victima să se ridice, după care a plecat imediat, deoarece a fost și el înjurat și împins de inculpat.
Ulterior, victima însoțită de martorul S.G. a plecat acasă și pentru că, în noaptea respectivă de 2 iulie 2003, starea sa de sănătate s-a înrăutățit, în dimineața zilei de 3 iulie a fost transportat la Spitalul Hârlău, apoi la Spitalul Sf. Spiridon Iași unde a fost internat, însă la ora 14,30,a survenit stopul cardiac iresuscitabil și a decedat.
Raportul de autopsie efectuat în cauză a concluzionat că moartea victimei T.C. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardiocirculatorii acute prin hemoragie internă cu multiple hematoame determinate de leziuni traumatice care au acționat pe fondul unei afecțiuni hematologice, hemofilie tip A.
S-a mai concluzionat în sensul că topografia și morfologia leziunilor traumatice constatate pledează pentru producerea lor prin loviri active cu mijloace contondente (pumn, picior), iar între leziuni și decesul victimei există o legătură cauzală directă condiționată.
Instanța de fond a reținut din coroborarea probatoriului administrat în cauză că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., pentru care a dispus condamnarea.
în raport de modalitatea în care a acționat inculpatul și de urmările produse, prima instanță a reținut vinovăția acestuia sub forma intenției indirecte, în sensul că inculpatul chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, a prevăzut acest rezultat și a acceptat producerea lui.
Cât privește pedeapsa aplicată, la individualizarea acesteia s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că reeducarea inculpatului va putea fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, într-un cuantum situat la limita minimului special prevăzut de textul încriminator.
Referitor la acțiunea civilă exercitată de mama victimei, T.A., instanța, pe baza probelor administrate în cauză a constatat-o întemeiată doar în parte, obligându-l pe inculpat la 50 milioane lei daune materiale și la 30 milioane lei daune morale, cererea părții civile de a fi obligat inculpatul la plata unei prestații periodice sub forma unei îndemnizații lunare nu a fost primită de instanță, motivat de faptul că în cauză nu s-a făcut dovada modalității în care victima contribuia la întreținerea sa.
Sentința primei instanței a fost atacată cu apel de partea civilă T.A., care a criticat-o pentru greșita soluționare a laturii civile, constând în neacordarea în totalitate a daunelor morale și a prestației periodice pe care a solicitat-o, dar și inculpatul pentru greșita sa condamnare, susținând că este nevinovat.
Inculpatul a arătat că victima, care se afla în stare de ebrietate a pătruns fără drept pe proprietatea sa, a sărit la bătaie, iar decesul acesteia a intervenit nu ca urmare a unor lovituri, ci datorită stării de sănătate și consumului excesiv de băuturi alcoolice.
A solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reținerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea sa.
Instanța de apel a admis apelul declarat de partea civilă T.A., a casat în parte sentința apelată și a majorat la 60 milioane lei daunele morale la care a fost obligat inculpatul în favoarea părții civile.
Prin aceeași decizie, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Instanța de control judiciar, în raport de criticile invocate a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii prin condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
S-a apreciat ca fiind justă concluzia instanței de fond, în sensul că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide, atâta timp cât acesta s-a dovedit că a lovit victima cu pumnii și picioarele în toate zonele corpului, cauzându-i fracturi costale și de stern, contuzii ale unor organe interne, ce au avut ca urmare moartea acesteia, în condițiile în care inculpatul cunoștea că victima suferea de o anumită boală.
Astfel, cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice nu a fost primită de instanță, ca de altfel nici cea referitoare la reținerea stării de provocare.
împrejurările în care s-a consumat infracțiunea, respectiv faptul că inculpatul constatând prezența victimei pe terenul său a ieșit din casă cu un baltag asupra sa, cerându-i să părăsească proprietatea, însă victima și-a continuat drumul, motiv pentru care părțile au început să se jignească reciproc, în final inculpatul lovind victima în condițiile arătate, nu justifică reținerea stării de provocare, prevăzută de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
în ce privește apelul declarat de partea civilă T.A. s-a constatat că este întemeiat numai sub aspectul cuantificării daunelor morale.
S-a apreciat că se impune majorarea prejudiciului moral suferit de mama victimei prin pierderea unicului fiu, avându-se în vedere și relațiile reciproce de afecțiune dintre aceștia, dar și urmările produse de pierderea fiului, asupra psihicului și vieții părții civile.
Referitor la critica părții civile cu privire la neacordarea prestației periodice pe care a solicitat-o, instanța de apel a constatat că în cauză nu s-au produs dovezi certe care să justifice acordarea acestei prestații, iar pe de altă parte, raporturile bune care existau între victimă și mama sa au determinat acordarea voluntară a unui sprijin și nu în baza unei obligații.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei și a individualizării pedepsei, pe care le consideră greșite, precum și cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat.
A solicitat recurentul casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu reținerea în favoarea sa a scuzei provocării, reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator și diminuarea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor acordate părții civile.
în motivarea recursului său, inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a suprima viața victimei, fapta sa fiind doar o reacție de apărare la agresiunea victimei.
Recursul nu este întemeiat.
Examinând cauza, în raport de motivele de recurs invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată, din analiza actelor dosarului că în mod corect instanțele au stabilit că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor.
Susținerea acestuia în sensul că s-ar impune recalificarea juridică a faptei în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., nu poate fi primită.
Calificarea juridică a unei fapte ca infracțiune de omor sau ca infracțiune de loviri cauzatoare de moarte este determinată de forma vinovăției inculpatului, care în primul caz este intenția de a ucide, iar în al doilea caz praeterintenția, respectiv intenția de a lovi sau a produce o vătămare a integrității corporale sau sănătății victimei, fără a prevedea rezultatul mai grav, moartea acestuia, deși făptuitorul ar fi trebuit și ar fi putut să-l prevadă.
în speță, inculpatul a lovit victima, persoană despre care inculpatul cunoștea că suferă de o boală, așa cum de altfel singur a afirmat, cu pumnii și picioarele, cu consecința producerii unei insuficiențe cardiocirculatorii acute prin hemoragii interne, hematom mediastinal, hemotorax bilateral, determinate de leziuni traumatice care au acționat pe fondul unei afecțiuni hematologice și care au produs moartea victimei.
Așa fiind, fapta inculpatului care deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, săvârșit cu intenție indirectă.
Poziția sa subiectivă este apreciată în raport cu modul în care a acționat dar și cu precaritatea capacității de rezistență a victimei, împrejurare cunoscută de inculpat.
Ca urmare, critica recurentului referitoare la încadrarea juridică dată faptei nu poate fi primită, ca de altfel nici cea cu privire la omisiunea instanțelor de a reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., răspunderea penală este atenuată atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de partea vătămată, produsă prin violență, prin atingerea gravă a demnității persoanei ori prin altă acțiune ilicită gravă.
Este de observat că deși dispozițiile legale citate nu cer în mod expres, totuși între actul provocator și infracțiunea săvârșită de cel provocat trebuie să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, care să explice comiterea faptei, pe care, în condiții normale, nu ar fi săvârșit-o.
în speță, conduita victimei raportat la prevederile art. 73 lit. b) C. pen., nu poate primi semnificația unui act provocator de natură a justifica agresiunea inculpatului concretizată în lovirea repetată a victimei cu pumnii și picioarele chiar și după căderea acesteia și propulsarea pe un teren unde în cădere, victima s-a lovit la cap, leziuni în urma cărora a survenit rezultatul letal.
Actele materiale sus-menționate îmbracă mai degrabă forma răzbunării, iar eventuala tulburare psihică invocată de inculpat nu este consecința unei acțiuni a victimei, ci a stării de dușmănie existentă de mult timp între familiile inculpatului și a victimei.
Cât privește pedeapsa aplicată, înalta Curte constată că la individualizarea acesteia instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările în care s-a consumat fapta, gradul de pericol social concret al acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege, care satisface cerințele impuse de dispozițiile art. 52 C. pen.
Referitor la critica ce vizează latura civilă, instanțele au evaluat cuantumul despăgubirilor civile acordate părții civile, atât în ce privește despăgubirile materiale cât și daunele morale, avându-se în vedere și probele administrate sub acest aspect, astfel încât o reapreciere a acestora nu se impune.
Față de toate considerentele arătate, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel că a fost respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3157/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2581/2005. Penal → |
|---|
