ICCJ. Decizia nr. 2823/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 443 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul I.M., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută și pedepsită de 211 alin. (2) lit. b) și c) cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii cu privire la restul de pedeapsă de 1067 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 37/2003 a Judecătoriei Dorohoi, pe care a adiționat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani și 1067 zile închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A luat act că partea vătămată D.L.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 2 august 2003, inculpatul I.M. a lovit-o pe partea vătămată D.L.S., ocazie cu care i-a sustras suma de 500 Euro, 1.800.000 lei și unele acte personale.
Inculpatul, fiind audiat, atât la urmărirea penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, nu a recunoscut că el este autorul infracțiunii.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava prin decizia penală nr. 22 din 31 ianuarie 2005.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen., și în principal, casarea cu trimitere la prima instanță pentru completarea cercetării judecătorești în vederea stabilirii autorului faptei, acesta fiind, în opinia sa, martorul D.L. Apoi, într-un prim subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin aplicarea principiului "in dubio pro reo", iar într-un ultim subsidiar, redozarea pedepsei aplicate.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., "în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe".
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. "condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat".
Verificând actele și lucrările din dosar, se constată că în cauză nu rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului I.M., după cum același dubiu planează și asupra formei de participație a acestuia și respectiv referitor la încadrarea juridică a faptei săvârșite de acesta.
Astfel, se constată că partea vătămată D.L.S. a arătat că a fost lovit cu pumnul în zona capului de o persoană necunoscută, "a cărui față nu am reușit să o văd. Fac precizarea că nu știu cine m-a lovit în mod sigur. Apreciez că persoana care m-a lovit și mi-a luat portofelul este I.M.".
în declarațiile date, la urmărirea penală și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul I.M. nu recunoaște că el ar fi fost autorul infracțiunii, declarând constant că la cererea martorului D.L.L.R. s-a deplasat împreună cu martorul V.P. la locul indicat de D.L., unde a găsit un portmoneu, pe care l-a dat ultimului și de la care au primit atât el, cât și martorul V.P. câte 500.000 lei, cunoscând că suma provine din infracțiune. în aceleași declarații, inculpatul a arătat că D.L. le povestise "că după ce a lovit pe cetățeanul respectiv a fost urmărit de acesta, care i-a cerut să-i restituie portofelul în care se aflau bani și acte".
De asemenea, se constată că exista contradicții chiar între declarațiile aceluiași martor, C.D.L. Acesta, la urmărirea penală a declarat că l-a observat pe I.M. intrând în bar, fără a specifica că acesta ar fi fost persoana care a lovit-o pe partea vătămată. Dimpotrivă, a precizat "mie nu mi-a recunoscut că el este autorul". Ulterior, în fața instanței, martorul și-a modificat declarația susținând că a observat "un bărbat fugind pe care l-a recunoscut ca fiind I.M. din comuna Sendriceni, care a intrat la barul lui D.L.". în continuare, el arată că a doua zi, l-a găsit pe I.M. "care a recunoscut față de P.D.L.G. că el a luat portofelul părți vătămate".
Declarațiile acestui martor sunt însă contrazise de martorul P.D.L.G. care declara că C.D.L. și partea vătămată i-au povestit că acesta din urmă ar fi fost lovit de o persoană necunoscută. Totodată, același martor, revine asupra propriei declarații de la și arată ferm că "nu este reală consemnarea de la urmărirea penală potrivit căreia D.L.L. mi-ar fi spus că partea vătămată ar fi fost lovită de I.M., că ar fi luat portofelul cu banii și că i-a dat lui suma de 500 Euro".
Dubiul ce planează asupra vinovăției inculpatului I.M., ca fiind autorul tâlhăriei este întărit și de declarația martorului O.D., care arată că "în noaptea de 3 august 2002, în jurul orelor 2,00, am ieșit din barul cooperativei de consum din satul Pădureni și am observat cum D.S. fugea după D.L., l-a ajuns și-l trăgea de haine, solicitându-i să-i dea înapoi actele și banii".
în același sens este și declarația martorei D.M.O., care arăta că "la un moment dat am observat că D.L. venea în fugă dinspre discotecă, iar în urma sa venea partea vătămată D.S. în momentul în care acesta din urmă l-a ajuns pe D.L., i-a solicitat să-i restituie portofelul cu bani pe care D.L. i-l sustrăsese".
Or, instanța de fond și cea de apel, în virtutea rolului activ și pentru aflarea adevărului, erau datoare să clarifice aceste contradicții.
Pentru clarificarea aspectelor contradictorii și stabilirea adevărului se impune a se proceda la reaudierea martorilor, la efectuarea de confruntări, precum și la administrarea oricăror altor probe, care vor apare necesare pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Fiind legal sesizată prin rechizitoriu, instanța, conform art. 287 C. proc. pen., trebuie să își exercite atribuțiile în mod activ, în vederea aflării adevărului și a realizării rolului educativ al judecății, formându-și convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
în consecință, s-a admis recursul, s-au casat hotărârile atacate și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Botoșani.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2933/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2829/2005. Penal → |
|---|
