ICCJ. Decizia nr. 2764/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 868/ PI din 27 octombrie 2004, Tribunalul Timiș a condamnat, printre alții, pe inculpații:
D.L.V. la:
- 3 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege;
- 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege;
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus durata arestării preventive de la 27 octombrie 2003 la zi.
D.C.O. la:
- un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.;
- un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume un an și 6 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul D.L.V. a cantității de 650 gr. cannabis, 28 comprimate MDMA, 53,8 gr. rezină de cannabis (de la inculpatul S.R.F.), 147 gr. cannabis (de la inculpata C.N.), indisponibilizate la I.G.P. București - Direcția cazier Judiciar și Evidență operativă, iar în baza art. 18 alin. (1) din aceeași lege, distrugerea lor cu păstrarea de contraprobe.
S-a dispus restituirea către inculpatul D.L.V. a sumei de 650 Euro, aflată la C.Z.C.C.O.A. Timișoara, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Prin aceeași sentință inculpatul D.L.V. a fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul D.C.O. la plata sumei de 3.500.000 lei cu același titlu.
S-a dispus ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, să fie plătit către Baroul Timiș din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 3 septembrie 2003, inculpatul D.L.V. a vândut un număr de 14 pastile Ecstasy, iar la domiciliul său au fost găsite un număr de 56 asemenea pastile, 653,5 gr. cannabis și 0,31 gr. rezină de cannabis.
La data de 4 noiembrie 2003, inculpatul S.R.F., condamnat în cauză, a vândut cantitatea de 1,30 gr. rezină de cannabis, iar la data de 5 noiembrie 2003, a fost surprins în flagrant comercializând o altă cantitate de rezină de cannabis. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la locuința acestuia s-a găsit încă o cantitate de rezină de cannabis, în total 55,70 gr. și 0,30 gr. cannabis.
Inculpata C.N. (condamnată în cauză), la data de 22 noiembrie 2003, a fost surprinsă în flagrant, în timp ce punea în vânzare cannabis, iar la locuința sa s-a găsit încă o cantitate de 157,3 grame din același drog.
Inculpatul B.O. (condamnat în cauză) a cumpărat la data de 3 septembrie 2003, pentru consum propriu, un număr de 9 pastile Ecstasy.
Inculpatul D.C.O. a fost surprins în flagrant deținând 6 pastile Ecstasy și 2,53 gr. cannabis.
S-a mai reținut că pe parcursul urmăririi penale, inculpații D.L.V., S.R.F. și B.O. au realizat acțiuni de colaborare cu organele de urmărire penală, fapt pentru care în favoarea lor s-a reținut aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații D.L.V., B.O. și D.C.O.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la:
- pedepsele aplicate inculpaților pe care le consideră prea blânde solicitând majorarea lor, precum și înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului D.C.O.;
- omisiunea confiscării de la inculpatul D.L.V. a unui videorecorder.
Inculpații D.L.V., B.O. și D.C.O. au criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea acestora, precum și la existența concursului de infracțiuni în raport de alin. (2) și (4) ale infracțiunilor prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 57/ A din 2 februarie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în sensul că a dispus confiscarea de la inculpatul D.L.V. a unui aparat videorecorder cu accesorii (telecomandă, cablu, racord ) și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D.L.V., B.O. și D.C.O. care au fost obligați să plătească statului suma de câte 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
în motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că "Examinând cauza sub toate aspectele reține că instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică și o corectă individualizare a pedepselor" având în vedere gradul de pericol social deosebit al acestor fapte fără însă a se impune o majorare ori o reducere a pedepselor care au fost individualizate, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a mai arătat de către instanța de apel că în cauză nu există elemente care să justifice reținerea în favoarea inculpaților apelanți de circumstanțe atenuante.
S-a considerat oportună critica formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, privind omisiunea confiscării de la inculpatul D.L.V. a unui aparat videorecorder, ce a rezultat din activitatea infracțională, motiv pentru care acest apel a fost admis.
împotriva deciziei pronunțată de Curtea de apel au declarat recurs inculpații: D.C.O. și D.L.V.
Inculpatul D.C.O. a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina sa, solicitând a se constata că a săvârșit o singură infracțiune și anume numai aceea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și întrucât, între timp, prin Legea nr. 522/2004, au fost modificate prevederile art. 4 care îi sunt mai favorabile să se facă aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în sensul stabilirii pedepsei în limitele prevăzute de noua reglementare, urmând a se constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 81 C. pen., și prin urmare să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul D.L.V. a criticat aceeași decizie cu privire la greșita individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului stabilit, care este prea mare, cât și a modalității de executare, solicitând a se constata că în cauză sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 81 C. pen., pentru a dispune suspendarea condiționată a executării acesteia, în favoarea sa impunându-se reținerea de circumstanțe atenuante cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Asupra recursurilor de față:
a) Recursul declarat de inculpatul D.C.O. este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul D.C.O. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru care limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 5 ani închisoare.
Ulterior trimiterii în judecată și după condamnarea în primă instanță dar înainte de judecarea apelului Legea nr. 143/2000 a suferit unele modificări ca urmare a adoptării Legii nr. 522/2004.
între textele modificate se enumeră și art. 4 din Legea nr. 143/2000 care, în noua redactare, face deosebire, în ceea ce privește tratamentul juridic aplicabil atunci când e vorba de deținerea de droguri de risc, ori de droguri de mare risc, în ambele cazuri pentru consum propriu.
Astfel, în cazul deținerii de droguri de risc pentru consum propriu, limitele de pedeapsă ce se pot aplica sunt de la 6 luni la 5 ani închisoare sau amendă în timp ce în reglementarea anterioară limitele de pedeapsă, pentru aceeași faptă, erau de la 2 la 5 ani închisoare.
Din cele arătate rezultă în mod clar că în cauză referitor la infracțiunea în discuție (art. 4) prevederile noii legi sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul limitelor de pedeapsă, motiv pentru care urmează a se constata că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Ca urmare a incidenței prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmează a se admite recursul declarat de inculpat, a casa atât decizia atacată cât și hotărârea primei instanțe, și făcând aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 522/2004 să se dispună condamnarea inculpatului D.C.O. la o pedeapsă cuprinsă în limitele nou stabilite, prin menținerea circumstanțelor atenuante reținute de instanța de fond care sunt pe deplin justificate.
Pentru aceasta se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, după care se va face aplicarea textelor de lege menționate (art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 522/2004) cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în sensul că se va stabili o pedeapsă în conformitate cu limitele de pedeapsă nou stabilite.
Evident, după ce se va face aplicarea prevederilor textelor de lege mai favorabile și se va aplica pedeapsa, se va proceda din nou la refacerea concursului de infracțiuni, urmând ca, în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
Nu poate fi primită critica inculpatului potrivit căreia în cauză ar fi trebuit reținută în sarcina sa o singură infracțiune și anume aceea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, din moment ce s-a stabilit că în afara drogurilor pe care le deținea pentru consum propriu au fost identificate și droguri care erau destinate comercializării, cum este cannabisul ascuns în talpa adidasului cu care era încălțat și care nu a mai fost vândut inculpatului B.O. datorită intervenției procurorului și organelor de poliție, fapta corect încadrată în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Nici celelalte critici aduse de inculpat hotărârilor pronunțate, respectiv reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare a pedepsei se constată că nu sunt întemeiate.
în cauză instanța de fond a făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepselor ținând seama de pericolul social al faptelor, cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Dovadă că așa stau lucrurile o atestă faptul că în favoarea recurentului inculpat au fost reținute circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepselor la jumătatea minimului special prevăzut de textele de lege incriminatorii.
Și în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, se constată că nu există motive pentru ca în cauză să se facă aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., având în vedere pericolul social ridicat pe care îl prezintă asemenea fapte, dar mai ales creșterea alarmantă a fenomenului infracțional privind comercializarea și consumul de droguri, în care sunt atrase tot mai multe persoane și care au consecințe dintre cele mai nefaste asupra sănătății indivizilor.
în consecință, se constată că executarea pedepsei prin privare de libertate constituie o garanție a realizării prevederilor art. 52 C. pen.
b) Recursul declarat de inculpatul D.L.V. este nefondat.
Se constată că în cauză nu se impune reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante având în vedere cantitățile mari de droguri de risc și mare risc pe care fie le-a deținut, fie le-a comercializat sau a intenționat să le comercializeze.
Cu privire la comportamentul său pe parcursul procesului penal, respectiv cooperarea cu organele de anchetă, s-a ținut seama cu ocazia stabilirii tratamentului juridic, în sensul că în cauză s-a făcut aplicarea art. 16 din Legea 143/2000, limitele de pedeapsă fiind reduse la jumătate.
Și modalitatea de executare a pedepsei a fost corect stabilită de instanțe, în cauză executarea pedepsei prin privare de libertate constituind o garanție în plus a realizării scopului pedepsei așa cum se desprinde din art. 52 C. pen., respectiv un mijloc de reeducare, dar și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Pentru considerentele ce preced, s-a analizat decizia atacată și în raport cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că nu se identifică și alte motive care analizate din oficiu au dus la casare, s-a constatat că recursul declarat de inculpatul D.C.O. este întemeiat în limitele analizate și a fost admis, iar recursul declarat de inculpatul D.L.V. nefondat, a fost respins, astfel cum s-a decis prin dispozitivul prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2829/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2687/2005. Penal → |
|---|
