ICCJ. Decizia nr. 3054/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3054/2005
Dosar nr. 2779/2005
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 3002, raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului C.I., apreciindu-se că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri şi se impune în continuare privarea sa de libertate, apreciind că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii.
În cauză, inculpatul a fost condamnat prin sentinţa nr. 275 din 24 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru infracţiunea de tâlhărie, comisă în stare de recidivă.
Împotriva încheierii menţionate inculpatul a declarat recurs, fără a invoca vreun motiv de casare.
Recursul declarat nu este fondat.
După cum s-a arătat mai sus, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie, care prezintă un grad de pericol social deosebit de mare, iar împotriva sentinţei de condamnare, acesta a declarat apel.
Instanţa de apel, în virtutea obligaţiei prevăzute de art. 160b C. proc. pen., a verificat periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, şi a menţinut-o.
În raport de activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, corect instanţa de apel a reţinut că lăsarea în libertate, prezintă pericol public, acesta având posibilitatea să o continue, dacă ar fi lăsat în libertate.
În consecinţă, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat şi să fie obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 1110/2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3033/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3055/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
---|