ICCJ. Decizia nr. 2999/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2999/2005
Dosar nr.2121/2005
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 25 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul nr. 3441/2004, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C. la 4 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei (arestarea preventivă) de la 25 septembrie 2004 la 25 ianuarie 2005.
S-a luat act că partea vătămată B.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat apelantul la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara de 24 septembrie 2004, în jurul orelor 23,00, inculpatul a mers la barul SC I., unde se afla şi L.G., care era sub influenţa alcoolului.
Victima L.G. i-a reproşat inculpatului un incident vechi de circa 4 ani şi i-a solicitat acestuia să-i plătească o cantitate de alcool pentru că-l scăpase din acel incident. Inculpatul a refuzat şi între cei doi a izbucnit un conflict, iar martorul C.I. a intervenit de mai multe ori între cei doi.
În jurul orelor 3,00, victima a plecat din bar, iar la un scurt interval de timp a plecat şi inculpatul din bar.
Cei doi s-au întâlnit pe drum (în apropiere de A.F. C.) şi victima i-a adresat inculpatului injurii.
Atunci inculpatul l-a lovit puternic cu pumnii în faţă, iar când victima a căzut la pământ inculpatul l-a lovit şi cu picioarele în abdomen, după care l-a împins în canalul de scurgere a apei. Apoi inculpatul a plecat acasă, iar martorul I.N. care observase cele întâmplate, a anunţat ambulanţa.
În urma loviturilor aplicate de inculpat victima decedase, iar din raportul de necropsie a rezultat că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral.
În drept, fapta inculpatului care a exercitat violenţe asupra victimei, violenţe ce au determinat decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen., în raport de modul în care a acţionat inculpatul şi care a urmărit să-i aplice victimei o „corecţie" şi nu să-i suprime viaţa, rezultatul letal al faptei sale producându-se din culpă.
Cu privire la individualizarea pedepsei conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul a avut în vedere modalitatea în care inculpatul a săvârşit fapta, pericolul social ridicat al faptei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, poziţia procesuală sinceră a acestuia, astfel încât scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 4 ani.
Tribunalul a luat act că B.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel partea vătămată B.F. şi inculpatul M.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Partea vătămată a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, arătând că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a avut intenţia să ucidă victima.
De asemenea, pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost just individualizată, sens în care a solicitat majorarea cuantumului acesteia.
Sub aspectul laturii civile, a solicitat acordarea despăgubirilor civile pentru minorul B.F., respectiv 500.000.000 lei, plus o prestaţie lunară în cuantum de 3.000.000 lei până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Inculpatul a solicitat în apelul său reducerea pedepsei, dându-se o mai mare eficienţă circumstanţelor sale personale.
Prin Decizia penală nr. 150 din 2 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.C., menţinând starea de arest a acestuia, cu deducerea prevenţiei de la 25 septembrie 2004 la 2 martie 2005.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A admis apelul declarat de partea vătămată B.F., desfiinţând în parte sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman numai cu privire la latura civilă.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a apreciat că pedeapsa inculpatului este just individualizată, iar instanţa de fond, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 17 C. pen., trebuia să soluţioneze latura civilă a cauzei în ceea ce îl priveşte pe minor (copilul victimei) care este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea vătămată B.F., solicitând, atât prin notele scrise, cât şi în susţinerea recursului în şedinţă publică, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului, apreciată ca fiind prea mică în raport de pericolul social al faptei şi consecinţele acesteia.
Verificând Decizia atacată, prin prisma motivului de recurs formulat şi care se încadrează în dispoziţiile art. 3859 pct. C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite.
Astfel, probatoriul administrat în cauză a dovedit că inculpatul a acţionat cu intenţie directă cu privire la lovirea victimei, însă a fost în culpă în raport de rezultatul produs în sensul că a intenţionat numai să-i aplice o „corecţie" victimei, care l-a injuriat, fiind sub influenţa alcoolului, şi nu să-i suprime viaţa acesteia.
În consecinţă, încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat este corectă şi nu se impune schimbarea acesteia.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului (nu are antecedente penale, a avut o poziţie procesuală sinceră, de regret a faptei), aspecte ce au justificat reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi aplicarea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de partea vătămată, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului M.C. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată B.F. împotriva deciziei penale nr. 150 din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe inculpatul M.C.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 25 septembrie 2004 la 12 mai 2005.
Obligă recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2998/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 302/2005. Penal. întreruperea executării... → |
|---|
