ICCJ. Decizia nr. 3027/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3027/2005

Dosar nr. 985/2005

Şedinţa publică din 13 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 342 din 25 iunie 2004, condamnă pe inculpaţii:

1. A.I.C. la:

a) 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 şi art. 76 C. pen.;

b) 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21), cu aplicarea art. 99, art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen.;

c) un an de închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen., pedeapsă graţiată, prin efectul Legii nr. 543/2002, pedepsele fiind contopite, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în cea mai grea, de doi ani de închisoare, pedeapsă a cărei executare este suspendată, condiţionat, în baza art. 1101 din acelaşi cod şi a art. 81 C. pen.;

2. G.O. la:

a) 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.;

b) 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 lit. c) C. pen.;

c) un an de închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a) şi e), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen., pedeapsă graţiată prin efectul Legii nr. 543/2002, pedepsele fiind contopite, conform art. 33 şi art. 34 C. pen., în cea mai grea, de 2 ani de închisoare, pedeapsă a cărei executare este suspendată, condiţionat, în baza art. 110 şi art. 81 C. pen.;

3. B.F. la:

a) 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.;

b) 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.;

c) un an de închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., pedeapsă graţiată, condiţionat, prin efectul Legii nr. 543/2002, pedepsele fiind contopite în 2 ani de închisoare, pedeapsă a cărei executare este suspendată, condiţionat, în baza art. 110, art. 1101 şi art. 81 C. pen.

Inculpaţii sunt obligaţi la câte 4.200.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Instanţa reţine, în fapt, următoarele:

La 3 iunie 2002, împreună, inculpaţii merg la Grupul Şcolar Energetic Braşov şi intră într-un vestiar, de unde sustrag un Carnet de C.E.C. - uri pentru ridicat alocaţia şi un CD cu jocuri electronice, aparţinând elevilor A.S. şi A.P.

Apoi, făptuitorii au restituit, lui St., Carnetul de C.E.C. - uri şi i-au cerut să-l aducă pe proprietarul CD-ului, pe care vor să i-l dea înapoi.

P. vine, iar inculpaţii îi cer 10.000 lei, ca să-i restituie CD-ul.

P., le spune că nu are bani, iar inculpaţii îi sustrag, din buzunar, 24.000 lei, precum şi o brăţară, sub ameninţarea că, dacă protestează, îl vor lovi.

Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă şi inculpatul G.O. declară apel.

Parchetul susţine că:

a) în mod greşit s-au reţinut, în favoarea inculpaţilor, circumstanţe atenuante;

b) inculpaţilor G.O. şi B.F. nu li s-a dedus detenţia preventivă;

c) inculpaţii nu trebuiau încredinţaţi, sub supraveghere, Serviciului de Reintegrare de pe lângă Tribunalul Braşov;

d) nu se justifică aplicarea art. 110 C. pen., inculpatului G.O.

Inculpatul G.O. susţine că nu este vinovat, încât în mod eronat a fost condamnat.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 10/ Ap din 7 ianuarie 2004, admite apelurile şi, desfiinţând în parte sentinţa atacată, constată că inculpaţii G.O. şi B.F. au fost reţinuţi timp de 24 de ore.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei sunt menţinute.

Prin recursul de faţă, parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă critică Decizia, reiterând susţinerile din apel.

Critica este nefondată.

Prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut corect situaţia de fapt, pe care au calificat-o corespunzător.

De asemenea, pedepsele aplicate inculpatului au fost just individualizate, ţinându-se seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Instanţele au avut în vedere, printre altele, vârsta, redusă, a inculpaţilor, lipsa lor de antecedente penale, valoarea, mică, a prejudiciului cauzat prin infracţiune, referatele de evaluare efectuate de specialitate de pe lângă Tribunalul Braşov, comportarea bună a făptuitorilor în cursul procesului, prevederile art. 11 din Ordonanţa nr. 92/2000, raportat la art. 1101 şi art. 863 C. pen., în partea privind aşa-zisa lipsă de competenţă a S.R.S.S., iar inculpatului G.O. i s-au stabilit sancţiunile în raport de momentul majoratului său.

Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare, încât, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 10/ Ap din 7 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpaţii G.O., A.I.C. şi B.F.

Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3027/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs