ICCJ. Decizia nr. 3088/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3088/2005
Dosar nr. 2893/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 aprilie 2005 a Curţii de Apel Braşov a menţinut starea de arest a inculpatului B.D., considerând că sunt îndeplinite condiţiile art. 160b C. proc. pen. şi nu au dispărut temeiurile ce au impus luarea măsurii preventive.
Împotriva încheierii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii, nemaifiind temeiuri care să justifice menţinerea acesteia, trecând mult timp de la comiterea faptei ceea ce a condus la diminuarea rezonanţei sociale a acestuia.
Recursul este nefondat.
Prin sentinţa penală nr. 6 din 4 martie 2005, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a dispus condamnarea inculpatului B.D. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se că a întreţinut raporturi sexuale prin violenţă cu minora în vârstă de 14 ani şi 3 luni, I.D.R.; s-a menţinut arestarea preventivă şi s-a dedus prevenţia de la 17 octombrie 2004.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, iar Curtea de Apel prin încheierea atacată, a menţinut arestarea preventivă.
S-a apreciat, în mod corect, că temeiurile ce au impus luarea măsurii preventive se menţin, inculpatul prezintă pericol social pentru ordinea publică, în modalitatea în care s-a comis, iar rezonanţa acesteia în comunitatea în care s-a comis nu s-a diminuat cu atât mai mult cu cât victima infracţiunii, minoră sub 15 ani, era verişoara sa.
În cauză s-a pronunţat deja o condamnare de 7 ani închisoare, ceea ce atestă existenţa unor indicii temeinice cu privire la vinovăţia inculpatului.
În consecinţă, nefiind motive care să determine punerea în libertate a inculpatului, dispoziţia instanţei de apel va fi menţinută, iar recursul inculpatului B.D., respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare se vor suporta conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva încheierii pronunţată la 29 aprilie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie, în dosarul nr. 131/P/MF/Ap/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3085/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3091/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
---|