ICCJ. Decizia nr. 3091/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3091/2005
Dosar nr. 2238/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 636 din 14 iunie 2003, Judecătoria Oneşti, în baza art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.C.L. la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 09 iunie 2003 şi s-a prelungit arestul preventiv.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpat un spray paralizant, o funie în lungime de 12 metri, o sacoşă nailon şi o şapcă.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 8 iunie 2003, inculpatul U.C.L. a pătruns prin escaladare şi efracţie, folosindu-se de o scară şi de o funie în lungime de 12 metri, ancorată de acoperiş în apartamentul părţii vătămate din oraşul Oneşti, situat la etajul 1 al blocului, prin geamul de la baie.
După ce a luat bunuri din apartament, respectiv 3 haine de piele, un ceas de buzunar, trei brăţări din aur, un ghiul şi un lanţ din aur, un playstation, 2 joystich-uri şi 1.500 dolari S.U.A., bunuri evaluate la suma de 150.000.000 lei, a fost surprins de partea vătămată M.N., care era însoţit de martorul G.G.
Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a pulverizat spre partea vătămată şi martor un gaz dintr-un spray paralizant, însă a fost imobilizat şi anunţate organele de poliţie.
Faptei comise de către inculpat i s-a dat încadrarea juridică în infracţiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. şi a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenţie.
Apelul şi recursul inculpatului prin care a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., au fost respinse ca nefondate, prin deciziile penale nr. 980 din 11 august 2003 şi nr. 657 din 09 octombrie 2003, pronunţate de Tribunalului Bacău şi Curtea de Apel Bacău.
Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs în anulare, de către Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticându-le pentru greşita încadrare juridică dată faptei în tentativă la furt calificat, în loc de tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 717 din 19 mai 2004, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva celor trei hotărâri, care au fost casate sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei săvârşită de inculpat, astfel că, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen. şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Bacău.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În considerentele deciziei s-a menţionat că fapta comisă de către inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă şi nu de tentativă la furt calificat, deoarece, în momentul în care a fost surprins de partea vătămată şi martorul G.G., acesta sustrăsese din apartament bunurile arătate, aflându-se în hol şi încercând să părăsească locuinţa, iar pentru a-şi asigura scăparea a folosit un spray paralizant.
Această stare de fapt s-a menţionat că rezultă din mijloacele de probă aflate la dosar, respectiv procesul verbal de cercetare a locului faptei, declaraţiile martorilor G.G. şi C.M., precum şi declaraţia părţii vătămate.
Tribunalul Bacău în fond, după casare, prin sentinţa penală nr. 44/ D din 20 ianuarie 2005, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.C.L., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. g) şi i) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest potrivit art. 350 C. proc. pen. şi i s-a dedus din pedeapsă timpul executat preventiv, începând cu 09 iunie 2003.
A fost anulat mandatul de executare al pedepsei nr. 1084/2003 şi celelalte forme de executare, emise de către Judecătoria Oneşti.
S-a făcut aplicare art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că partea vătămată M.N. nu s-a constituit ca parte civilă, recuperându-şi în totalitate prejudiciul.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat bunurile care au servit la comiterea infracţiunii: un spray paralizant, o sacoşă nailon, o funie în lungime de 12 metri şi o şapcă, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Oneşti.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-a reţinut ca situaţie de fapt că, inculpatul U.C.L., cunoscând că partea vătămată M.N. are în domiciliul său bunuri de valoare şi valută, a luat rezoluţia infracţională de a pătrunde în apartamentul acestuia şi a-i sustrage bunuri de valoare.
În realizarea infracţiunii, inculpatul şi-a procurat o funie pe care a ancorat-o de acoperişul blocului, după care a coborât pe aceasta până la etajul 1, unde îşi are apartamentul partea vătămată, a pătruns în interior prin geamul de la baie şi a introdus într-o sacoşă bunuri şi 1.500 dolari S.U.A., ce totalizează suma de 150.000.000 lei, iar în momentul în care încerca să părăsească apartamentul, a fost surprins de către partea vătămată, care era însoţită de martorul G.G., iar pentru a-şi asigura scăparea a pulverizat în direcţia acestora, dintr-un spray o substanţă lacrimogenă, însă a fost imobilizat şi anunţate organele de poliţie.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpat invocând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei pe considerent că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de tâlhărie, întrucât sprayul paralizat nu a fost al său, solicitând să fie condamnat pentru comiterea infracţiunii de furt.
Curtea de Apel Bacău a examinat apelul declarat potrivit criticii invocate, a actelor şi dovezilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 101 din 15 martie 2005 apelul declarat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a arătat că motivul invocat vizând schimbarea încadrării juridice este neîntemeiat, întrucât, inculpatul după ce şi-a însuşit bunurile şi intenţiona să părăsească apartamentul a fost surprins de către partea vătămată, iar pentru a-şi asigura scăparea, prin locul pe unde a pătruns a folosit un spray paralizant.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs, invocându-se aceeaşi critică ca şi în apel şi care a constituit de altfel şi apărarea inculpatului cu ocazia dezbaterilor pe fond şi care se referă la greşita încadrare juridică a faptei, în infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă, în condiţiile în care sprayul paralizant nu i-a aparţinut, acesta fiind al părţii vătămate.
Examinând recursul declarat, în raport de motivul invocat, care constituie caz de casare, potrivit pct. 17 de la art. 3859 C. proc. pen., de actele şi dovezile de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, cum şi din oficiu, potrivit pct. 3 de la acelaşi articol, se constată că recursul de faţă este fondat şi atrage după sine casarea celor două hotărâri, cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Bacău, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Dacă în faza de urmărire penală partea vătămată M.N., în declaraţia dată arată că în momentul în care a intrat în apartament, împreună cu martorul l-a surprins pe inculpat cu bunuri pe care le pusese într-o sacoşă, şi intenţiona să părăsească locuinţa, pentru a-şi asigura scăparea a pulverizat în direcţia sa şi a martorul G.G. o substanţă lacrimogenă, astfel că s-au luptat cu acesta şi l-au imobilizat.
Aceeaşi parte vătămată, în faza de cercetare judecătorească, după casarea hotărârilor în urma recursului în anulare, fiind reaudiată, ca urmare a dispoziţiilor art. 384 C. proc. pen., în declaraţie arată că în urma controlului făcut prin buzunarele inculpatului a găsit un spray paralizant şi că în cadrul altercaţiei este posibil ca el să fi pulverizat din greşeală.
De asemenea, martorul G.G., în declaraţiile iniţiale date în faza de urmărire penală, arată că, fiind surprins inculpatul în apartament, acesta a pulverizat sprayul cu gaz lacrimogen pentru a-şi asigura scăparea, iar în urma reaudierii, în declaraţie arată că intrând în apartament a simţit un miros înţepător şi întrebând pe partea vătămată „de ce miroase aşa" acesta nu a răspuns.
Martorul C.M. în declaraţia de la urmărirea penală, relatează că a fost împreună cu martorul B.I., în noaptea de 8 iunie 2003, în apartamentul părţii vătămate, fiind solicitaţi pentru a fi sprijinită în reţinerea unei persoane care i-a sustras bunuri din apartament şi intrând în apartament a simţit un miros înţepător, iritant, iar în sufragerie lângă o sacoşă cu bunuri se afla un spray. Fiind reaudiat la instanţă, în declaraţie acesta prezintă o altă situaţie şi anume că în momentul în care a intrat în apartament a simţit un miros înţepător şi fiind întrebată partea vătămată acesta a precizat că în momentul în care a încercat să-l imobilizeze pe inculpat i s-a descărcat un spray pe care partea vătămată îl avea în buzunar.
Faţă de contradicţiile majore existente în declaraţiile acestor martori, cu privire la conţinutul lor, privind cele relatate în faza de urmărire penală şi cele din faza de cercetare judecătorească, după casarea hotărârilor şi reluarea cercetării judecătoreşti se constată că, instanţele nu au fost preocupate să stabilească o situaţie de fapt certă şi fără echivoc, astfel încât să dea faptei comise de către inculpat încadrarea juridică legală.
În cazul în care apăreau unele neconcordanţe, vizând starea de fapt, instanţele potrivit art. 4 şi art. 287 C. proc. pen., trebuiau să manifeste rol activ încât, chiar să facă unele confruntări.
Ca atare, starea de fapt nefiind clară pe baza căreia să dea activităţii materiale desfăşurată de inculpat încadrarea juridică legală, se impune casarea hotărârilor, întrucât s-a comis o eroare gravă de fapt, iar hotărârea este contrară legii ca urmare a nelămuririi aspectelor legate de faptul, cui a aparţinut în realitate sprayul paralizant.
Aşa cum s-a menţionat, contradicţiile sunt evidente, întrucât partea vătămată în primele declaraţii a arătat că inculpatul a pulverizat, pentru ca apoi să revină, iar martorul B.I. nu a mai fost reaudiat, deşi se impunea ascultarea acestuia, cum de altfel şi mai multe date de la ceilalţi martori.
Conchizând că instanţele nu au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, că prin modul cum probele au fost administrate, nu se poate trage o concluzie în ansamblu şi unitar cu privire la faptul, dacă inculpatul a comis infracţiunea de tâlhărie sub agravantelor înscrise la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., respectiv prin reţinerea în sarcina sa a unei substanţe paralizante şi într-o locuinţă.
Ca atare, se va admite recursul în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. şi se vor casa cele două hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, Tribunalul Bacău.
Se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul U.C.L., împotriva deciziei penale nr. 101 din 15 martie 2005, a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia, precum şi sentinţa penală nr. 44 din 20 ianuarie 2005 a Tribunalului Bacău şi trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bacău.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului U.C.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3088/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3096/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
