ICCJ. Decizia nr. 3096/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3096/2005
Dosar nr. 2309/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1174 din 21 septembrie 2004, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul L.S.R. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept, de droguri pentru consum propriu.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul L.S.R., să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus timpul prevenţiei faţă de inculpat de la 9 octombrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F.A.G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul F.A.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri fără drept pentru consum propriu.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare calculat, conform dispoziţiilor art. 82 din C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii de 0,448 grame heroină şi a constatat consumată această substanţă în procesul analizelor de laborator.
Inculpatul L.S.R. a fost obligat la plata sumei de 3.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei, iar inculpatul F.A.G. a fost obligat, la plata, cu acelaşi titlu, a sumei de 2.500.000 lei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 9 octombrie 2003, cu ajutorul denunţătorilor D.M.D. şi B.D.C., organele de poliţie l-au surprins pe inculpatul L.S.R. în timp ce vindea două doze de heroină pentru suma de 500.000 lei şi având asupra lui încă treisprezece doze de heroină, în greutate de 0,448 grame (conform raportului de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 177805/9 octombrie 2003).
A reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului că, inculpatul L.S.R. a fost găzduit de către F.A.G. în apartamentul situat în str. Dobroieşti, câteva zile, în timpul dimineţilor când părinţii săi erau la serviciu.
Din apartamentul respectiv şi pe palier, în faţa uşii de acces a acestuia, L.S.R. vindea doze de heroină consumatorilor, care în prealabil, fluierau în faţa geamului imobilului respectiv.
De obicei, inculpatul F.A.G. deschidea uşa apartamentului pentru consumatori, apoi venea L.S.R. şi le vindea dozele de heroină.
După cum rezultă chiar din declaraţiile lor, atât L.S.R. cât şi F.A.G. consumau heroina pe care şi-o injectau singuri în venă, acesta din urmă obţinându-şi doza zilnică de la primul.
Analizând coroborat ansamblul probator, prima instanţă a reţinut că activitatea de deţinere şi comercializare de heroină a fost realizată exclusiv de inculpatul L.S.R., însă ambii inculpaţi au consumat droguri.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe motivul greşitei achitări a inculpatului A.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul F.A.G. pe motivul greşitei condamnări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2004 şi inculpatul L.S.R., fără a preciza motivele de apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 1015/ A din 23 decembrie 2004 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de inculpaţi.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a arătat că: „Analizând ansamblul probator administrat, în special declaraţiile inculpaţilor şi declaraţiile martorilor, date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, prima instanţă a reţinut corect că inculpatul F.A.G. nu a participat la operaţiunea de vânzare de droguri, singura sa contribuţie fiind aceea că l-a găzduit pe inculpatul L.S.R.
Astfel, martorii D.M.D. şi B.D.C., în declaraţiile date în cursul judecăţii, au arătat că drogurile, respectiv heroina, au cumpărat-o numai de la inculpatul L.S.R., cunoscând însă faptul că inculpatul F.A.G. este consumator ocazional de droguri. Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţiile inculpatului L.S.R., care a precizat că împreună cu coinculpatul F.A.G. au consumat droguri, însă acesta din urmă nu s-a ocupat cu vânzarea de heroină.
Ca urmare, prima instanţă a reţinut corect că autorul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în vânzarea a două doze de heroină pentru suma de 500.000 lei şi deţinerea unei astfel de substanţe în vederea vânzării, este inculpatul L.S.R.
Deţinerea de droguri, în vederea consumului propriu de către ambii inculpaţi, a rezultat din coroborarea declaraţiilor martorilor, arătate anterior şi a declaraţiei inculpatului L.S.R., prima instanţă realizând o analiză corespunzătoare a ansamblului probator şi în ce priveşte aceste infracţiuni de consum de droguri de mare risc.
Declaraţia inculpatului F.A.G., constând în negarea săvârşirii faptei de consum de droguri, dată în cursul judecăţii, a fost înlăturată din ansamblul probator de către prima instanţă, în mod corect, conform art. 69 C. proc. pen., ca urmare a faptului că aceasta nu se coroborează cu probele analizate anterior."
În ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a avut în vedere criteriile generale enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, cantitatea de heroină vândută, cea deţinută în vederea traficării şi consumului propriu, precum şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, inclusiv starea de recidivă postexecutorie a inculpatului L.S.R., dozând corespunzător pedepsele aplicate, acestea fiind apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii.
În ce îl priveşte pe inculpatul F.A.G., instanţa de control judiciar a apreciat că, în mod judicios, s-a considerat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, aspect sprijinit de faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată, care-i poate acorda sprijinul necesar, în vederea formării unei noi atitudini faţă de normele penale.
În cursul judecării apelului, prin încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2004, a fost constatată încetată de drept măsura arestării preventive şi a constatat că inculpatul L.S.R. a fost arestat preventiv în perioada 9 noiembrie 2003 – 29 noiembrie 2004.
În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii F.A.G. şi L.S.R.
În recursul parchetului, Decizia penală a fost criticată pe considerentul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia [(caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.)], precum şi sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei prin rechizitoriu, reţinută în sarcina inculpatului F.A.G. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).
S-a arătat astfel, în recursul parchetului, că instanţa de apel, prin Decizia atacată, nu a analizat criticile formulate de procuror referitoare la greşita încadrare juridică a faptei săvârşită de inculpatul F.A.G.
De asemenea, în recursul parchetului s-a motivat că, în analizarea materialului probator, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel s-au limitat în a constata că inculpatul F.A.G. nu s-a ocupat cu vânzarea de heroină (aspect ce de altfel, nu a fost sesizat prin rechizitoriu), nefăcându-se nici un fel de apreciere cu privire la activitatea de găzduire şi ajutorul dat inculpatului L.S.R., deşi acestea constituiau fapta cu care instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen.
În atare, situaţie, instanţele ar fi trebuit să constate că prin rechizitoriu s-a dat o greşită încadrare juridică a faptelor cu care au fost sesizate şi să pună în discuţie, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de trafic de stupefiante în forma autoratului, în infracţiunea de trafic de stupefiante în forma complicităţii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În recursul inculpatului F.A.G. s-a solicitat admiterea, casarea, în parte, a deciziei atacate, precum şi a sentinţei primei instanţe şi să se dispună achitarea lui, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, susţinând că nu a fost prins consumând heroina, nu este consumator ci doar a recunoscut că a încercat din curiozitate, o dată sau de două ori să consume heroina, nu este dependent de consumul de droguri şi nici nu a mai încercat de la acea dată, fiind convins de periculozitatea unui astfel de viciu.
În recursul declarat de inculpatul L.S.R. s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Examinând hotărârea atacată, în raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, pct. 17, pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul F.A.G., fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursul declarat de inculpatul L.S.R., nefondat, urmând a fi respins ca atare.
1. În urma examinării deciziei atacate, se constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, ceea ce constituie cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
După cum reiese şi din practicaua deciziei penale, în susţinerea orală a motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul de şedinţă a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul F.A.G. în complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi în subsidiar, în art. 5 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că din probele dosarului rezultă că inculpatul F.A.G. a pus la dispoziţie locuinţa inculpatului L.S.R. pentru a consuma împreună droguri.
Astfel, deşi, procurorul a extins motivele scrise de apel, instanţa de control judiciar s-a mărginit să analizeze soluţia instanţei de fond doar prin prisma vinovăţiei inculpatului F.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în forma autoratului, pentru care s-a dispus soluţia de achitare.
Procedând în acest fel, criticile formulate de procuror referitoare la greşita încadrare juridică a faptei a rămas în afara preocupării instanţei de apel, ceea ce impune admiterea recursului declarat de parchet, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Cum omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unuia dintre temeiurile invocate în apelul procurorului în favoarea inculpatului, având caracterul unei cereri esenţiale pentru clarificarea situaţiei juridice a inculpatului şi reţinerea vinovăţiei sale, de natură a-i garanta drepturile şi de a influenţa soluţia procesului [(caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.)], urmează a se admite şi recursul promovat în cauză de inculpatul F.A.G.
Cu prilejul rejudecării apelurilor, instanţa de control judiciar urmează să analizeze şi critica formulată în recursul parchetului, referitoare la greşita încadrare juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpatul F.A.G.
2. Critica formulată de inculpatul L.S.R., referitoare la severitatea pedepsei aplicate, a cărei reducere o cere, se constată că nu este fondată.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În speţă, în ce priveşte dozarea pedepsei, instanţele au apreciat în mod just pericolul social al faptelor comise şi datele referitoare la persoana inculpatului, aplicându-i o pedeapsă bine proporţionată.
Instanţele au avut în vedere, atât împrejurarea că faptele comise de inculpatul L.S.R. sunt concurente, cât şi starea de recidivă postexecutorie în care s-a aflat acesta.
În raport de toate aceste elemente, pedeapsa de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului L.S.R., apare just şi bine proporţionată, aceasta fiind de natură a asigura reeducarea lui şi nu este cazul de a fi redusă.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea şi Apel Bucureşti şi de inculpatul F.A.G., urmează a fi admise, a se casa Decizia atacată şi a se trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul F.A.G. împotriva sentinţei penale nr. 1174 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul L.S.R., va fi respins, ca nefondat şi se va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul F.A.G. împotriva deciziei penale nr. 1015/ A din 23 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul F.A.G. împotriva sentinţei penale nr. 1174 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S.R. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.S.R., timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2003, la 29 noiembrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat L.S.R. la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3091/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3098/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
