ICCJ. Decizia nr. 3116/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3116/2005
Dosar nr. 2898/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5 din 9 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 779/P/2005, având ca obiect cauza penală, privind pe inculpatul V.D., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., Curtea de Apel Craiova, în baza art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a constatat regularitatea actului de sesizare cu privire la inculpatul V.D.
În baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 159 din acelaşi cod, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 52 alin. (5) C. proc. pen., a trimis cauza privind recuzarea tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Hotărând astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, prin încheierea din 6 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1340/P/2005 s-a luat act că inculpatul V.D. a recuzat toţi judecătorii Tribunalului Dolj, cauza fiind trimisă Curţii de Apel Craiova pentru soluţionarea cererii de recuzare.
La Curtea de Apel Craiova dosarul a fost înregistrat sub nr. 779/P/2005, iar la termenul fixat pentru soluţionarea cererii de recuzare, inculpatul a formulat o nouă cerere de recuzare privind pe toţi judecătorii Curţii de Apel Craiova, cu motivarea că şi aceşti judecători ar fi interesaţi în soluţia ce urmează să se dea în cauză, datorită intensei mediatizări şi în presă a faptelor sale, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 48 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (51) C. proc. pen., instanţa a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul de urmărire penală că, inculpatul V.D. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., deoarece în luna ianuarie 2004 împreună cu inculpatul P.I., în prezent dat în urmărire generală, a convenit să pună în practică o manoperă de rambursare ilegală de T.V.A., scop în care inculpatul V.D. a întocmit factura falsă cu nr. 4783725, antedatată cu ziua de 17 decembrie 2003, ce avea ca obiect efectuarea de servicii de software de către SC T.S. SRL Sibiu, în sumă de 23.195.000.000 lei din care, T.V.A. în valoare de 3.703.467.000 lei, servicii care nu puteau fi realizate de societatea emitentă a facturii.
Această factură a fost folosită de inculpatul P.I. pentru a solicita şi obţine, cu complicitatea inculpatei S.G., consilier la D.G.F.P.S. Dolj, rambursarea către societatea sa a întregului T.V.A., iar, după ce a încasat aceşti bani, inculpatul P.I. a părăsit ţara, deşi, pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Verificând actul de sesizare, Curtea de Apel Craiova a constatat că, în raport de regularitatea rechizitoriului, a încadrărilor juridice date faptelor şi a persoanei inculpatului, este competentă material şi teritorial să se pronunţe cu privire la legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
A reţinut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi prelungirea arestării preventive a inculpatului V.D., în faza de urmărire penală există şi în continuare, apreciind că nu se poate considera încetat pericolul pentru ordinea publică prin trimiterea sa în judecată, deoarece prejudiciul produs statului nu a fost recuperat, unul dintre participanţii la infracţiune fugind din ţară, posibil cu întreaga sumă de bani, context în care, având în vedere gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului şi pregătirea juridică a acestuia, inculpatul V.D. prezintă un risc sporit de a se sustrage de la judecată.
A mai reţinut că: „Starea de pericol pentru ordinea publică presupune totodată şi o afectare a echilibrului şi securităţii sociale, stare evident perturbată în urma acuzaţiilor de fraudă aduse inculpatului, care prin calitatea de avocat pe care o are ar fi trebuit să contribuie la asigurarea ordinii de drept".
Curtea a reţinut totodată că „în raport de interesul general protejat, durata detenţiei inculpatului este rezonabilă, acesta fiind încarcerat de la data de 9 februarie 2005".
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul V.D., solicitând prin concluziile apărătorului său ales, în principal, să se constate nulitatea absolută a încheierii atacate, apreciind că, fiind recuzată întreaga instanţă, Curtea de Apel Craiova, nu se putea pronunţa pe starea de arest a inculpatului.
A mai invocat nulitatea relativă a aceleiaşi hotărâri, arătând că nu există concordanţă între data când a fost întocmită şi data când s-a pronunţat în şedinţă publică şi nici nu face menţiunea dacă judecata s-a desfăşurat în şedinţă publică sau în Camera de Consiliu iar pe fond, să se constate că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi a solicitat judecarea acestuia în stare de libertate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (51) C. proc. pen., în cauzele în care sunt inculpaţii arestaţi preventiv, când se recuză întreaga instanţă, instanţa ierarhic superioară competentă să soluţioneze cererea de recuzare, înainte de a se pronunţa asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă, în condiţiile prevăzute de lege.
Raportând la speţă aceste dispoziţii legale, se constată că în mod corect, Curtea de Apel Craiova, sesizată cu soluţionarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Dolj, mai înainte de a se pronunţa asupra recuzării, s-a pronunţat pe starea de arest a inculpatului, fiind obligată prin lege în acest sens, astfel că, solicitarea din recursul inculpatului de a se constata nulitatea absolută a încheierii, pe considerentul că instanţa, Curtea de Apel Craiova, fiind la rândul său recuzată, nu mai avea competenţa de a se pronunţa cu privire la măsura arestării preventive, nu poate fi primită.
Nefondată este şi solicitarea de a se constata nulitatea relativă a încheierii atacate, arătând că există neconcordanţă între data când a fost întocmită (7 martie 2005) şi data când a fost pronunţată în şedinţă publică (9 mai 2005) şi nici nu menţionează dacă judecata s-a desfăşurat în şedinţă publică sau în Camera de Consiliu.
Analizând minuta încheierii nr. 5 din 9 mai 2005, care constituie rezultatul deliberării şi a fost pronunţată în şedinţă publică, aflată în dosarul Curţii de Apel Craiova, se constată că hotărârea a fost dată în şedinţa din 9 mai 2005, completul fiind constituit dintr-un singur judecător, iar pronunţarea s-a făcut la aceeaşi dată, 9 mai 2005, în şedinţă publică.
Rezultă aşadar, că indicarea în preambulul încheierii atacate a datei de 7 martie 2005, în loc de 9 mai 2005 este o evidentă eroare materială de dactilografiere, ce poate fi îndreptată în condiţiile art. 195 C. proc. pen., în cauză, neexistând alte temeiuri pentru a se reţine încălcarea dispoziţiilor cu privire la compunerea instanţei sau la publicitatea şedinţei de judecată.
Cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat, din dosarul cauzei reieşind că sunt indicii temeinice că inculpatul V.D. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, între care şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de gravitatea faptei comise şi persoana inculpatului.
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul V.D., nefiind fondat, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 38515 pct. 1 C. proc. pen., îl va respinge ca atare şi va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva încheierii nr. 5 din 9 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 779/P/2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3115/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3125/2005. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
