ICCJ. Decizia nr. 3112/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3112/2005
Dosar nr. 2863/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 3852/2005, Curtea de Apel Ploieşti, verificând, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor N.E.I. şi S.Şt.C., în conformitate cu dispoziţiile art. 3001 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menţinerea acestei măsuri, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuarea privarea lor de libertate.
Împotriva încheierii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii N.E.I. şi S.Şt.C. care au solicitat prin memoriul înaintat, în scris, din penitenciar, în principal să se constate nulitatea acestei hotărâri, susţinând în esenţă că, nu este legal a se judeca mai întâi legalitatea menţinerii arestării preventive fără să se fi judecat recursul pe care inculpaţii l-au declarat la data de 10 martie 2005 împotriva menţinerii arestării preventive, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, că au fost, astfel, încălcate dispoziţiile art. 185 C. proc. pen., ceea ce atrage nulitatea actului emis peste termen, cu consecinţa încetării efectului măsurii preventive.
În acest sens, au arătat că prin prevederile art. 160a alin. (2) C. proc. pen., se reglementează în mod expres procedura de atac a măsurii preventive, stabilind termene precise, atât pentru declararea recursului, cât şi judecarea acestuia.
Cum în cauză, judecarea recursului declarat de ei împotriva încheierii din 9 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, prin care a dispus menţinerea stării de arest, s-a făcut cu depăşirea termenului de 3 zile prevăzut de textul legal mai sus menţionat, apreciază că hotărârea este lovită de nulitate, iar măsura preventivă luată faţă de ei, încetată de drept.
Pe fond, în recursurile celor doi inculpaţi, s-a solicitat să se constate că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă, întrucât, în cauză, au fost audiaţi atât inculpaţii cât şi majoritatea martorilor, iar pe de altă parte, trebuie să se aibă în vedere că sunt arestaţi de 2 ani şi câteva luni, fiecare, că nu au antecedente penale, au copii minori în întreţinere şi nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestării preventive a inculpaţilor putând fi înlocuită cu aceea a obligării lor de a nu părăsi ţara.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
În conformitate cu art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din acelaşi cod.
Potrivit art. 160b, în cursul judecăţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu dispoziţiile legale menţionate, se constată că în mod corect instanţa de apel a constatat că subzistă condiţiile legale de menţinere a arestării preventive a inculpaţilor în cursul judecării cauzei în apel.
Se reţine că inculpaţii N.E.I. şi S.Şt.C. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi într-o primă fază, prin sentinţa penală nr. 138 din 9 martie 2004 a Tribunalului Prahova la pedepse de 8 ani şi respectiv, de 6 ani închisoare.
Analiza actelor şi probelor din dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea lor de libertate, în cauză, neexistând temeiuri care să justifice revocarea acestei măsuri sau înlocuirea ei, fiind întrunite cumulativ dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanţă, raportat la gravitatea faptelor comise şi persoana inculpaţilor.
De asemenea, menţinerea acestei măsuri este justificată de necesitatea asigurării desfăşurării în bune condiţii a procesului penal şi a împiedicării sustragerii inculpaţilor de la judecată.
Nici criticile din recursurile inculpaţilor, în sensul că încheierea atacată ar fi lovită de nulitate, deoarece Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, fără să fi soluţionat mai înainte recursurile pe care inculpaţii le-au declarat împotriva încheierii dată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, prin care a menţinut măsura preventivă luată faţă de ai, încălcând astfel, termenul de 3 zile stabilit prin lege pentru judecarea recursului (potrivit art. 160b alin. (2) C. proc. pen.), ceea ce atrage, în aprecierea inculpaţilor, nulitatea hotărârii pronunţate, conform art. 185 C. proc. pen., nu pot fi primite, întrucât, încheierea din 6 mai 2005, atacată prin recursurile inculpaţilor, ce formează obiectul prezentei cauze, este o hotărâre dată de instanţa de apel, în urma verificării, din oficiu, a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, conformându-se dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., mai sus redate.
Faptul că aceeaşi instanţă fusese investită şi cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi împotriva încheierii din 9 martie 2005, dată de Tribunalul Prahova, relativ la măsura arestării preventive a acestora, nu putea constitui un impediment pentru instanţă ca, mai înainte de a purcede la soluţionarea acestor recursuri, să facă verificarea, din oficiu, a legalităţii detenţiei, conform celor statuate prin textele legale mai sus menţionate.
Nici împrejurarea că judecata recursurilor s-ar fi realizat cu depăşirea termenului de 3 zile, prevăzut de art. 160b alin. (2) C. proc. pen., nu atrage nulitatea actului, aşa cum susţin inculpaţii, fiind un termen de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage efecte în privinţa actului îndeplinit, ci doar, consecinţe ce se pot repercuta asupra celor care nu s-au conformat termenului stabilit.
Cât priveşte motivul invocat de inculpaţi, în sensul că au în întreţinere copii minori, acesta nu constituie, în condiţiile menţinerii temeiurilor arestării preventive, un motiv de revocare a arestării.
În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţii N.E.I. şi S.Şt.C., nefiind fondate, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare şi îi va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorarul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.E.I. şi S.Şt.C. împotriva încheierii din 6 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 3852/2005.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 800.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3100/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3113/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
