ICCJ. Decizia nr. 3183/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3183/2005
Dosar nr. 2960/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu cu nr. 15/ PI/CC din 14 mai a Curţii de Apel Timişoara, dată în dosarul nr. 5375/P/2005, în temeiul art. 143, art. 146, art. 1491, art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, având ca obiect arestare preventivă şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.F. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 14 mai 2005, ora 19,00, până la data de 11 iunie 2005, ora 19,00 inclusiv.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 5375/ P din 14 mai 2005, Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, a solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună arestarea preventivă pe timp de 29 zile a inculpatului C.F.
În fapt, s-a reţinut că, în cursul anilor 2004 - 2005, acesta a racolat în vederea practicării prostituţiei mai multe minore, care au întreţinut raporturi sexuale cu cetăţeni italieni, pe diferite sume de bani, inculpatului, ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Timiş, revenindu-i un procent de 30 %. S-a mai reţinut că prin racolarea şi exploatarea minorelor, inculpatul a realizat venituri însumând aproximativ 20.000 Euro.
A fost audiat inculpatul, iar din coroborarea declaraţiei acestuia cu actele existente în dosarul de urmărire penală nr. 23/D/P/2005 a rezultat următoarele:
Inculpatul în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Timiş a frecventat, începând cu luna septembrie 2003 şi până în prezent, diferite localuri în care a cunoscut minore, pe care le oferea cetăţenilor străini, italieni, pentru a întreţine raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Din aceste sume de bani inculpatul primea o cotă de 30 %, aşa cum acesta a precizat în declaraţia dată la urmărirea penală, la procuror, în prezenţa avocatului din oficiu. Din aceleaşi probe coroborate cu declaraţia dată astăzi în instanţă a rezultat că inculpatul ştia că minorele pe care le racola şi le prezenta cetăţenilor străini pentru a întreţine raporturi sexuale pe bani, sume de bani care îi reveneau şi lui în procent de 30 % nu aveau împlinită vârsta de 18 ani, fiind minore.
În temeiul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă penală, iar în temeiul art. 143 alin. (5) C. proc. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză a rezultat presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.
Probele administrate la urmărirea penală coroborate cu declaraţia luată astăzi în instanţă inculpatului, constituie indicii temeinice că acesta a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. (1) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există probe din care rezultă vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea învinuitului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, prezintă dosarul cauzei cu propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului, preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat de acesta, iar potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi când inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, respectiv trafic de minori, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani, astfel că prima condiţie prevăzută de art. 148 lit. h) C. proc. pen., privind cuantumul pedepsei închisorii este îndeplinită.
Ordinea publică impune posibilitatea fiecărui individ de a se deplasa nestingherit în societate, fără a-i fi periclitată integritatea fizică, psihică sau a bunurilor sale. Aceeaşi ordine publică obligă societatea prin membrii săi ca faţă de persoanele minore să aibă o conduită corespunzătoare, obligaţie care fiinţează şi în cazul inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta avea calitatea de subinspector în cadrul I.P.J. Timiş – Serviciul Judiciar.
Recrutarea de către inculpat a persoanelor minore menţionate la urmărirea penală şi în declaraţia dată astăzi în instanţă, în scopul întreţinerii pe bani de raporturi sexuale, acestuia revenindu-i o cotă procentuală de bani prestabilită, de 30 %, dovedeşte că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică, ceea ce dovedeşte şi temeinicia propunerii de arestare preventivă formulată de procuror.
Pericolul pe care-l prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, rezidă şi în calitatea sa de ofiţer de poliţie, calitate care îl obliga să prevină săvârşirea de către alte persoane a infracţiunilor reţinute de procuror în seama sa şi nu să le săvârşească el însuşi.
Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 143, art. 146, art. 1491, 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., propunerea formulată de procuror a fost admisă şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.F., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 14 mai 2005 ora 19,00, până la data de 11 iunie 2005, ora 19,00 inclusiv, văzând şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.F., aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu ocazia pronunţării soluţiei asupra propunerii de arestare preventivă, fila 5 dosar curtea de apel, fără a se arăta motivele.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, urmând ca judecarea cauzei să se facă în stare de libertate, în raport cu gravitatea faptei.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva încheierii de şedinţă de la 14 mai 2005 dată de Curtea de Apel Timişoara, atât în raport cu motivele invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 1491 alin. (1) şi (3), cu referire la art. 1403 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de fond în mod judicios şi temeinic motivat a admis propunerea formulată de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara de arestare preventivă a inculpatului, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 de zile, începând de la 14 mai 2005, ora 19,00 până la data de 11 iunie 2005, ora 19,00 inclusiv.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă condiţiilor impuse de art. 1491, art. 150 C. proc. pen., prin respectarea garanţiilor procesuale ale inculpatului şi ca urmare a coroborării declaraţiei acestuia cu probele administrate în cursul urmăririi penale s-a reţinut, în fapt că inculpatul în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Timiş a frecventat începând cu luna septembrie 2003 şi până în prezent diferite localuri în care a cunoscut minore, pe care le oferea cetăţenilor străini, italieni, pentru a întreţine raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani. Din aceste sume de bani inculpatul primea o cotă de 30 %, aşa cum acesta a precizat personal, cunoscând că minorele p care le racola şi le prezenta cetăţenilor străini, cu scopul întreţinerii de raporturi sexuale pe bani, din care beneficia într-un procent de 30 %, nu aveau împlinită vârsta de 18 ani, fiind minore.
Astfel, pe baza materialului probator administrat în mod corect s-a constatat existenţa indiciilor temeinice că inculpatul C.F. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.
Totodată, Înalta Curte apreciază că în cauză a fost făcută o temeinică analiză a condiţiilor stipulate de lege în art. 143 şi 148 lit. h) C. proc. pen., prin raportare concretă nu numai la împrejurările faptice, dar şi la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, având drept consecinţă constatarea motivată a îndeplinirii cumulative a celor impuse de art. 148 lit. h), respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului să fie detenţiune pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, inculpatul C.F. fiind cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, trafic de minori a cărei pedeapsă prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 12 ani, dar şi aceea a existenţei probelor certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce a rezultat din modalitatea de comitere a faptei şi a beneficiilor obţinute, a calităţii de ofiţer de poliţie şi a obligaţiilor ce decurgeau din aceasta, dar şi a necesităţii protejării persoanelor minore.
Aşadar, criticile formulate de recurent, în sensul că poate fi cercetat în stare de libertate, neprezentând un pericol pentru ordinea publică, nu pot fi avute în vedere, deoarece în raport cu situaţia de fapt menţionată şi infracţiunea reţinută în sarcina sa se impunea luarea măsurii arestării preventive, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Înalta Curte consideră că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub aspectul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C.F. pe durata arătată, cu respectarea prevederilor impuse de normele procedurale în materie.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva încheierii nr. 15/ PI/CC din 14 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva încheierii nr. 15/ PI/CC din 14 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3170/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3191/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
