ICCJ. Decizia nr. 3167/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3167/2005
Dosar nr. 1150/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 105 din 7 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.M.G. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova şi a fost obligat recurentul la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut că, prin rezoluţia nr. 14/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiţilor C.C. şi I.T., pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi împotriva numitului D.E.G., pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, solicitând infirmarea acesteia şi pe fond reluarea cercetărilor, cu consecinţa trimiterii în judecată a celor 3 persoane reclamate pentru infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 1648 din 23 martie 1994 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, pronunţată în dosarul nr. 542/1994, s-a respins acţiunea în constatare formulată de reclamantul D.M.G. împotriva pârâtei D.E., prin care solicita să se constate că este proprietarul casei de locuit situată pe un teren din vatra satului Turburea de Sus.
Prin Decizia civilă nr. 1186 din 8 septembrie 1994 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul D.M.G. şi ulterior prin Decizia civilă nr. 3948 din 01 decembrie 1994 a Curţii de Apel Craiova a fost respins şi recursul acestuia.
În baza acestor hotărâri definitive şi irevocabile, bunurile în litigiu, respectiv casa şi terenul au fost incluse de notar, avându-se în vedere şi sesizarea Consiliului local al com. Turburea, în masa succesorală.
Ca urmare, s-a eliberat de către notarul C.C., certificatul de naştere nr. 43 din 01 martie 2001, pe baza actelor autentice şi a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, în beneficiul intimatului D.E.G., în calitatea sa de unic moştenitor al defunctei sale mame D.E.
Aşa fiind, în mod corect prin rezoluţia din 11 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.C. şi I.T., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de D.E.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., atâta timp cât în urma efectuării actelor premergătoare s-a stabilit că la întocmirea certificatului de moştenitor pentru D.E.G., notarul public C.C. a avut în vedere actul nr. 572 din 27 februarie 2001 al Consiliului Local al com. Turburea în care erau incluse în masa succesorală terenul şi casa (în discuţie), iar I.G. a precizat că a făcut menţiunile din actul respectiv în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi a menţiunilor din registrul agricol.
Ulterior, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova ţinând seama de actele existente la dosar, prin rezoluţia nr. 1095/II/2/2004 din 05 martie 2004, în mod corect, a respins plângerea petiţionarului, astfel că hotărârea primei instanţe prin care au fost menţinute rezoluţiile atacate apare şi ea ca fiind justificată.
În raport de aceste concluzii, Înalta Curte, prin Decizia nr. 105 din 7 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.M.G. concluzionând că în condiţii de legalitate imobilul în litigiu reclamat de petiţionarul recurent nu i-a putut fi atribuit acestuia, atâta timp cât imobilul respectiv a fost inclus în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D.E. al cărei unic moştenitor a fost recunoscut ca fiind fiul său D.E.G.
Petiţionarul D.M.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reiterând susţinerile făcute cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluţiei date de parchet şi a solicitat cu ocazia acordării cuvântului în şedinţa publică din 19 mai 2005 să se revină asupra dispoziţiei instanţelor de a-l obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Contestaţia în anulare nu este întemeiată.
Cazurile de contestaţie în anulare sunt strict şi limitativ arătate în art. 386 C. proc. pen. şi printre ele nu se regăsesc susţinerile invocate de contestator şi care se referă la aspecte care au fost analizate cu ocazia judecării cauzei în fond şi în recurs.
Aşa fiind, contestaţia în anulare formulată de contestator apare ca nefondată, nici unul dintre cazurile prevăzute de legiuitor în art. 386 C. proc. pen., nefiind aplicabil, astfel că Înalta Curte o va respinge ca atare.
Este de arătat însă că în speţă calea extraordinară de atac este de plano admisibilă atâta timp cât Decizia atacată cu contestaţie în anulare este o hotărâre definitivă, însă pentru considerentele arătate ea urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul D.M.G. împotriva deciziei penale nr. 105 din 7 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3165/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3168/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
