ICCJ. Decizia nr. 3208/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3208/2005
Dosar nr. 2197/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2005
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 26 din 1 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul penal nr. 6959/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului N.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă perioada arestului preventiv de la 9 noiembrie 2004 la zi.
S-a constatat că partea vătămată L.L., nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În data de 9 martie 2004, în jurul orelor 12,00, partea vătămată împreună cu martora D.Şt. se îndreptau de la şcoală spre casă. La un moment dat, a fost imobilizată de inculpat care i-a pus mâna la gură pentru a nu striga, smulgându-i cerceii din urechi.
Partea vătămată şi-a continuat apoi drumul spre casă speriată de cele întâmplate.
Prejudiciul a fost recuperat prin restituirea în natură a bunului sustras.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel inculpatul N.V. considerând-o netemeinică întrucât pedeapsa aplicată este prea severă în raport de fapta pe care a săvârşit-o.
Prin Decizia penală nr. 94 din 10 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul penal nr. 2203/P/2005, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că nu se justifică reducerea pedepsei, aceasta fiind corect individualizată, asigurându-se atât prevenţia specială cât şi cea generală.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.V. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpat în raport de motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 3856 şi art. 3859 alin. (3) C. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte art. 52 C. pen., statuează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Din analiza textelor invocate rezultă cu necesitate respectarea principiului proporţionalităţii dintre fapta săvârşită, gradul de pericol social concret al acesteia şi pedeapsa aplicată.
Procedând la stabilirea pedepselor, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului, constând în sustragerea de la partea vătămată prin ameninţare şi violenţă a unei perechi de cercei, prezintă un grad ridicat de pericol social.
Sub acest aspect sunt relevante, pe de o parte, împrejurările comiterii faptei, inculpatul exercitând acte de violenţă asupra părţii vătămate în vârstă de 7 ani, ameninţând-o în acelaşi timp cu moartea pe martora D.Şt.A., iar pe de altă parte atitudinea procesuală oscilantă manifestată de inculpat în cursul procesului.
Sub acest aspect se constată că acesta a recunoscut iniţial fapta comisă însă ulterior a revenit asupra declaraţiilor sale susţinând că partea vătămată, din proprie iniţiativă, i-a înmânat cerceii.
În atare condiţii, neputându-se reţine circumstanţe judiciare atenuante care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, critica formulată de inculpat sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Faţă de cele menţionate anterior, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.
În temeiul art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 9 noiembrie 2004 la 23 mai 2005.
Faţă de respingerea recursului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanţa va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 94/ A din 10 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 9 noiembrie 2004 la 23 mai 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3193/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3209/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
