ICCJ. Decizia nr. 384/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 56 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost condamnați inculpații:

1. P.M. la:

- câte 2 ani închisoare (2 pedepse) pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și la

- câte un an închisoare (2 pedepse) pentru infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a dispus în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani.

Totodată, din pedeapsă s-a dedus durata arestării preventive de la 29 mai 2002 până la punerea în libertate a inculpatei.

2. G.V.C. și

3. G.F., la:

- câte 8 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și la

- câte 12 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

în baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpaților.

4. C.S.S. la:

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

5. S.M. la

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Totodată, tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților.

- P.M. pentru 4 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- G.V.C. și G.F. pentru 5 fapte și respectiv 4 fapte de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 25, raportat la art. 248 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

De asemenea, tribunalul a obligat pe inculpații G.F. și G.V.C., în solidar, să plătească părții civile C.R., echivalentul în lei la cursul oficial de schimb al B.N.R. la data plății a sumelor de 32.000 dolari S.U.A. și 100.000 dolari S.U.A., a desființat, în baza art. 348 C. proc. pen., mai multe acte de vânzare-cumpărare, cereri, procuri și alte acte și a obligat pe toți inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Prin actul de sesizare a instanței s-au reținut în fapt următoarele:

Inculpații G.F. și G.V.C., soți, deși aveau pregătire școlară redusă, se îmbrăcau elegant, circulau în autoturisme de lux și dispuneau de mari sume de bani, în lei și valută.

Datorită stării lor materiale, inculpații și-au creat relații cu funcționarii unor primării, administrații financiare, arhive naționale și instanțe de judecată din București, devenind notorie mai ales relația inculpatei G.V.C. la Judecătoria sectorului 6 București, cu inculpata P.M., judecătoare, și care la rândul ei a prezentat-o unor grefiere.

Pe fondul acestei situații și pentru a face rost de banii necesari vieții lor prospere, inculpații au inițiat o întreagă activitate frauduloasă pentru obținerea, pe cale judecătorească, în proprietate, a unor terenuri pe care ulterior să le vândă.

Pentru dobândirea unor terenuri în proprietate inculpații G.F. și G.V.C. au promovat acțiuni civile în patru cauze la Judecătoria sectorului 6, prin acte fictive, în numele unor persoane mai în vârstă și anume L.Ș. și S.M., în etate de 75 ani, cauze în care inculpata P.M. după ce și le-a repartizat când era judecător de serviciu a pronunțat sentințe civile abuzive, cu încălcarea competenței, a drepturilor procesuale și folosirea unor acte fictive și expertize tehnice efectuate în afara cadrului legal al procesului civil. Astfel:

1. în dosarul civil care s-a pronunțat sentința civilă nr. 11684 din 30 septembrie 1999, având ca obiect terenul situat în Șoseaua Cotroceni.

Inculpații G.F. și G.V.C. prin inducerea în eroare a numitei L.Ș., în etate de 75 ani, au obținut de la aceasta o procură prin care o mandatau pe inculpată să o reprezinte în fața autorităților statului pentru revendicarea terenului în suprafață de 182,40 m.p. situat în București, Șoseaua Cotroceni, sectorul 6, teren ce nu a fost vreodată în proprietatea sa.

Inculpata, pe baza cererilor formulate la Primăria municipiului București, Direcția Evidența Proprietății și Arhivele Naționale, direcția Municipiului București, invocând nereal existența unui dosar pe rol și că este moștenitoare, a obținut certificatul fiscal și respectiv copie de pe titlul de proprietate ce a aparținut anterior numitei B.N. precum și planul cadastral.

Pe baza acestor acte inculpații G.F. și G.V.C. au formulat la 26 august 1999 acțiunea civilă în numele lui L.Ș. la care au atașat copii xerox de la acele acte, precum și o chitanță de mână fictivă din care rezultă că B.N. a vândut lui L.Ș., la 28 noiembrie 1950 terenul respectiv.

în aceeași zi, 26 august 1999, s-a înregistrat la Primăria municipiului București, direcția Evidența Proprietății, adresa nr. 11452/1999 a Judecătoriei sectorului 6, prin care se solicita situația juridică a terenului, iar primăria a răspuns la 20 septembrie 1999 că terenul este proprietatea Consiliului Local al sectorului 6.

După înregistrarea acțiunii, inculpata P.M. a dispus efectuarea unei expertize topografice, în afara cadrului legal al procesului (între data înregistrării acțiunii și termenul de judecată) de către expertul B.I.D., care a efectuat-o și depus-o la 27 septembrie 1999.

La primul termen de judecată din 30 septembrie 1999, inculpata P.M. a procedat la judecarea cauzei fără citarea Consiliului General al municipiului București sau a Primăriei sectorului 6 și a dispus ca aceasta din urmă să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul respectiv, în preambulul sentinței neconsemnându-se date cu privire la prezența sau nu a părților și susținerile acestora.

Adresele către primărie și către expertul tehnic dactilografiate în afara instanței au fost semnate de inculpata P.M. la rubrica "președinte", iar ștampila serviciului registratură a fost pusă de grefiera Z.M., fiind înmânate destinatarilor prin grija inculpatei G.V.C.

Sentința civilă pronunțată în cauză a fost legalizată la 8 octombrie 1999 de grefiera Z.M., la cererea inculpatei P.M., deși dovezile de comunicare au fost întocmite trei zile mai târziu, la 11 octombrie 1999.

Declarația de renunțare la apel a Ș.L. a fost întocmită și semnată de inculpata G.V.C.

Pentru a avea și declarația de renunțare la calea de apel din partea primăriei, inculpata P.M. a luat legătura telefonic cu inculpata C.S.S., șefa serviciului juridic al Primăriei sectorului 6, cu care se afla în relații de prietenie și i-a spus că va fi contactată de inculpata G.V.C.

Deși competența revenea Consiliului municipiului București, inculpata C.S.S., la instigarea inculpatei G.V.C., care i-a predat un formular tipizat a unei dovezi de comunicare a sentinței civile, aparținând judecătoriei, fără a verifica situația juridică a terenului și a înregistra lucrarea, a scris pe formular că a primit sentința civilă și că nu se declară apel, după care a semnat și aplicat ștampila dreptunghiulară a Serviciului Juridic al Primăriei.

Ulterior, pe 12 octombrie 1999, inculpata C.S.S. a primit cererea nr. 47529/1999 scrisă de inculpata G.V.C. și semnată în fals pentru L.Ș., prin care solicita luarea în evidență de către primărie a terenului în cauză și pe baza rezoluției puse în sensul că se poate întocmi proces-verbal de punere în posesie, pe data de 14 octombrie 1999, Comisia de aplicare a legii fondului funciar a întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 25/ C, pe care l-a înmânat inculpatei G.V.C., care a semnat de primire.

Dacă inculpata P.M. ar fi administrat probele necesare sau ar fi cerut actele originale ar fi rezultat că terenul în cauză a aparținut inițial B.N. și că din anul 1952 fiind considerat fără stăpân a trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 25 din 30 mai 1952 a Sfatului Popular al raionului G.G.D. și decizia nr. 9780 din 22 mai 1952 a Ministerului Finanțelor, secțiunea Financiară a Capitalei.

Ulterior, și anume la data de 16 noiembrie 1999, inculpații G.F. și G.V.C. au vândut terenul părții vătămate C.R., pe care au indus-o astfel în eroare, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4020, cu prețul de 32.000 dolari S.U.A., sumă primită de inculpați la sediul B.R.D., sucursala București.

2. în dosarul civil în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 910 din 27 ianuarie 2000 având ca obiect terenul situat în str. Luigi Cazzavillan, colț cu strada Transilvaniei, sectorul 1.

Inculpații G.F. și G.V.C. și-au continuat activitatea infracțională formulând o acțiune civilă în numele inculpatei S.M., în etate de 73 ani, pensionară, pe care au cunoscut-o în casa unchiului inculpatului G.F., unde efectua menajul și căreia i-au promis că-i dă câte 10 milioane lei pentru fiecare teren obținut pe cale judecătorească.

Prin acțiunea civilă înregistrată la 21 decembrie 1999, inculpata S.M. a solicitat Judecătoriei sectorului 6 să constate că este proprietara terenului în suprafață de 1200 m.p. situat în str. Transilvaniei, sectorul 1, pe care l-a dobândit prin cumpărare la 21 iulie 1951 de la M.A.M.R. și că terenul ar fi trecut în proprietatea statului.

Inculpata P.M. și-a repartizat dosarul fiind judecător de serviciu stabilind termen la 27 ianuarie 2000, timp în care a dispus efectuarea expertizei tehnice de către experta H.V., cu încălcarea dispozițiilor procedurale ca și în cazul anterior, și fără a mai cere relații cu privire la situația juridică a terenului, a pronunțat sentința civilă nr. 910 din 27 ianuarie 2000, în care lipsește practicaua.

La cererea inculpatei P.M., grefiera Z.M. a legalizat sentința civilă la 15 februarie 2000 deși la dosar nu existau dovezi de renunțare la apel ale părților care să justifice legalizarea hotărârii înainte de expirarea termenului legal de apel (15 zile de la comunicarea sentinței).

Dacă inculpata P.M. ar fi administrat probele necesare, s-ar fi putut stabili că terenul în cauză a fost donat prin actul autentic din 30 octombrie 1902 de către cetățeanul italian L.C. statului italian și că adresa corectă a imobilului este str. Luigi Cazzavillan, colț cu str. Transilvaniei.

După intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară, prin încheierea nr. 1772 din 29 februarie 2000, inculpații G.F. și G.V.C. au contactat pe partea vătămată C.R., căruia i-au oferit spre vânzare terenul respectiv.

Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat între inculpata S.M., care a semnat actul în calitate de vânzătoare și partea vătămată C.R. autentificat la 3 martie 2000, pentru care a plătit inculpatei G.V.C., 200.000.000 lei la 3 martie 2000, iar la data de 6 martie 2000 a virat în contul acesteia deschis la B.R.D. suma de 1.808.000.000 lei, deci în total 2.008.000.000 lei.

Când partea vătămată a intenționat să revândă terenul, la 9 martie 2000 funcționarii Ambasadei Italiei i-au adus la cunoștință adevărata situație juridică a terenului și în urma diligențelor depuse, prin sentința civilă din 10 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a constatat că statul italian este proprietarul terenului respectiv, dispunându-se și rectificarea Cărții Funciare, hotărâre rămasă definitivă.

3. în dosarul civil în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1457 din 10 februarie 2000 având ca obiect terenul situat în București, str. Făinari, sectorul 2.

Inculpații G.F. și G.V.C. au formulat acțiune civilă, în numele inculpatei S.M. la 14 ianuarie 2000, pe care inculpata P.M. și-a repartizat-o fiind judecător de serviciu și prin aceleași procedee abuzive, a pronunțat sentința civilă nr. 1457 din 10 februarie 2000.

în realitate terenul din str. Făinari era proprietate de stat, întrucât în anul 1950 a fost naționalizat prin decretul nr. 92, proprietar anterior fiind A.S.D., căruia i se naționalizase imobilul ce ulterior a fost demolat.

Primăria municipiului București a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1457 din 10 februarie 2000, astfel că legalizarea hotărârii, de către grefiera Z.M., ca în cazurile precedente s-a dovedit a fi ilegală.

Descoperindu-se faptele, inculpata P.M. a sustras dosarul cauzei, care se afla asupra sa după declararea apelului de către Primăria municipiului București, a șters din condica de ședință, cu pastă albă mențiunile cu privire la acest dosar și a scris "Vezi minuta alăturată", deși nu a fost atașată vreodată în condică.

Ulterior, neputându-se reconstitui dosarul, prin sentința civilă nr. 97 din 30 ianuarie 2001, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de către S.M.

4. în dosarul civil în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1708 din 17 februarie 2000, având ca obiect terenul situat în str. Virgiliu, sectorul 1.

Inculpații G.F. și G.V.C. au formulat acțiune civilă în numele aceleiași S.M., înregistrată la 21 ianuarie 2000, prin care se solicita a se constata că, este proprietara terenului în suprafață de 1136,52 mp., situat în str. Virgiliu, pe care reclamanta l-ar fi dobândit în anul 1950, prin cumpărare de la P.E.

Prin aceleași procedee abuzive inculpata P.M., a soluționat cauza la primul termen de judecată prin sentința civilă nr. 1708 din 17 februarie 2000, legalizată de grefiera Z.M. deși nu s-a comunicat, hotărârea părților și nu existau nici dovezi de renunțare la calea apelului.

în realitate, terenul în discuție a aparținut P.E. și a fost naționalizat conform decretului nr. 92/1950, iar moștenitorii acesteia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nesoluționată până în prezent.

Datorită începerii urmăririi penale inculpații G.F. și G.V.C. nu au mai reușit să vândă terenul respectiv.

în aceleași împrejurări ca și în cazul precedent, inculpata P.M. a sustras dosarul, care s-a aflat în posesia sa pentru a nu se putea constata ilegalitățile comise cu ocazia soluționării.

în sarcina inculpatei P.M. s-a mai reținut că a semnat în fals pe grefiera S.D.A. pe sentințele civile nr. 1457 din 10 februarie 2000 și nr. 1708 din 17 februarie 2000, exemplarele originale aflate la mapa de sentințe a instanței.

Aflând că au fost sesizate organele de urmărire penală, inculpata G.F. și G.V.C., în luna august 2000 au părăsit țara, astfel că au fost dați în urmărire generală.

Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut aceeași stare de fapt cât și vinovăția inculpaților, mai puțin însă cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice reținute în sarcina inculpatei P.M. și respectiv, instigare la aceste infracțiuni reținute în sarcina inculpaților G.F. și G.V.C.

Sub acest din urmă aspect instanța de fond a reținut că soluțiile civile adoptate de inculpata P.M., pot fi cenzurate prin căile de atac ordinare și extraordinare, că nu a urmărit obținerea vreunor foloase materiale, că lipsa practicalei din hotărâri este urmarea reglementărilor aduse prin O.G. nr. 13 din 30 ianuarie 1998, prin care s-a dispus a nu se motiva hotărârile.

A mai reținut că nerespectarea dispozițiilor legale privind citarea părților, neîntocmirea încheierilor de dezbateri, neadministrarea probelor în ședință publică și altele pot fi îndreptate prin căile de atac.

în consecință, pentru aceleași motive, nu se poate reține nici instigarea la aceste infracțiuni de către ceilalți inculpați.

în ce privește pe inculpata G.V.C., instanța conchide că, în sarcina acesteia nu se poate reține nici instigarea la infracțiunea de abuz în serviciu comisă de inculpata C.S.S., întrucât scrierea pe dovada de comunicare a sentinței că nu declară apel a făcut-o în virtutea bunelor relații avute cu inculpata P.M.

împotriva sentinței penale pronunțate în cauză au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații P.M., G.V.C., G.F., S.M. și C.S.S.

în recursul declarat de Parchet s-a susținut că sentința penală este netemeinică și nelegală cu privire la:

1. achitarea inculpatei P.M. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și a inculpaților G.F. și G.V.C. pentru instigare la aceste infracțiuni, din dosarul cauzei rezultând suficiente dovezi cu privire la vinovăția lor;

2. încadrarea juridică dată faptei comise de inculpata S.M. în infracțiunea de înșelăciune este greșită, încadrarea corectă fiind în complicitate la această infracțiune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., întrucât a înlesnit inducerea în eroare a părții vătămate C.R. (de către inculpații G.F. și G.V.C.) față de care a afirmat că este proprietara terenului, încălcându-se astfel și prevederile art. 334 C. proc. pen.

Pe de altă parte, pedeapsa aplicată acesteia este și nelegală întrucât prin reținerea art. 74 și art. 76 C. pen., pedeapsa putea fi redusă până la o treime din minimul special; ori cea aplicată este sub această limită;

3. Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi inculpaților G.F. și G.V.C., greșit a fost aplicată la pedeapsa rezultantă și nu în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., pentru care este obligatorie;

4. S-a omis obligarea și a inculpatei S.M., în solidar cu inculpații G.F. și G.V.C. la despăgubiri în sumă de 100.000 dolari SUA, către partea civilă C.R.

5. S-a omis obligarea inculpaților la despăgubiri către Primăria Municipiului București cu privire la terenurile din Șoseaua Cotroceni și strada Virgiliu, precum și pentru lipsa de folosință, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859pct. 14, 17, 171 _i 18 C. proc. pen.

Inculpata P.M., a solicitat a se dispune achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât semnătura sa în locul grefierei pe exemplarele sentințelor ce se păstrează la mapa de hotărâri, nu produce consecințe juridice, precum și achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 242 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât nu a sustras cele două dosare civile, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859pct. 12 și 171 C. proc. pen.

Inculpații G.F. și G.V.C. au cerut restituirea la parchet pentru completarea urmăririi penale, în sensul administrării de probe pentru soluționarea laturii civile și reconstituirea dosarelor civile dispărute și casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru a se stabili calitatea procesuală a părții civile;

Au mai susținut că nu se poate reține infracțiunea de înșelăciune până nu se desființează hotărârile civile; temeiuri de casare prevăzute de art. 3859pct. 1, 2 și 18 C. proc. pen.

Inculpata C.S.S. a susținut că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., întrucât prin mențiunea pusă pe dovada de comunicare a hotărârii că nu declară apel precum și rezoluția pusă în sensul că se poate întocmi proces-verbal de punere în posesie nu a adus atingere ordinii de drept, că nu putea să-și reprezinte caracterul fraudulos al hotărârii judecătorești, fiind și în eroare de fapt.

în subsidiar a solicitat a se dispune achitarea în baza art. 181C. pen., pentru lipsa de pericol social a faptei comise, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859pct. 12 și 171 C. proc. pen.

Inculpata S.M. a solicitat a se dispune achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât datorită vârstei și influenței avute de inculpații G.F. și G.V.C. în care a avut încredere nu a avut reprezentarea juridică a faptei comise, temei de casare prevăzut de art. 3859pct. 12 C. proc. pen.

Recursurile declarate de Parchet și de inculpații P.M. și C.S.S. sunt fondate, iar recursurile declarate de inculpații G.F., G.V.C. și S.M. nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor examina mai jos.

Din examinarea hotărârii pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond, întemeindu-se pe probele administrate, a stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale pentru care au fost condamnați, dar totodată nu a apreciat corect unele probe din care rezultă vinovăția lor, respectiv a inculpatei P.M. în comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen. și a inculpaților G.F. și G.V.C. în comiterea faptelor de instigare la această infracțiune prevăzută de art. 25, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Sub acest din urmă aspect instanța de fond a reținut că hotărârile judecătorești pronunțate de judecători, cu încălcarea prevederilor legale, nu pot fi îndreptate decât prin exercitarea căilor de atac, astfel că nu se poate antrena răspunderea lor penală.

Susținerea instanței de fond, în acest sens, de principiu este corectă atâta timp cât vizează o conduită a magistratului exercitată cu bună credință.

Răspunderea penală a magistratului, are în vedere stabilirea culpei penale prin exercitarea atribuțiilor în mod abuziv, cu rea credință, prin care urmărește deliberat, pronunțarea unei hotărâri contrare realității și deci cu intenție "încă de la începutul procesului urmărește adoptarea unei soluții favorabile unei părți, cu denaturarea vădită a stării de fapt".

Inculpata P.M., în cele patru cauze civile soluționate, a urmărit deliberat, urmare înțelegerii cu inculpații G.F. și G.V.C., să pronunțe hotărâri judecătorești prin care să atribuie ilegal în proprietate, terenuri ce aparțineau în realitate statului ca efect al unor acte de naționalizare.

Prin urmare încălcările de ordin procedural (neintroducerea în cauză a Consiliului General al Municipiului București, soluționarea unor cauze de competența teritorială a altor judecătorii, îndeplinirea fictivă a procedurii de citare prin intermediul inculpatei G.V.C., semnarea unor adrese, și expedierea lor pe alte căi decât cele ale instanței) și administrarea probei cu expertize topografice în afara procesului și judecarea cauzelor la primul termen, nu sunt greșeli de incompetență profesională ci acțiuni deliberate în scopul precis de pronunțare a unei soluții, prin care să se satisfacă interesul urmărit încă de la introducerea acțiunii civile.

Scopul urmărit și anume ca hotărârile judecătorești să rămână definitive și deci să poată fi valorificate de către inculpații beneficiari, rezultă și din aceea că prin grija inculpatei P.M., și cu ajutorul grefierei Z.M. și a inculpatelor G.V.C., C.S.S. s-au depus dovezi fictive de comunicare a sentințelor civile și cu mențiunea că nu declară apel, astfel că grefiera menționată le-a autentificat de îndată.

Ori, nu se mai poate susține că astfel de hotărâri se îndreaptă prin exercitarea căilor de atac de vreme ce prin depunerea unor dovezi fictive de comunicare către părțile interesate se creează aparența că au rămas definitive, iar adevăratele părți nu aveau cunoștință de proces.

Inculpații G.F., G.V.C. și P.M. au ținut o permanentă legătură și se cunoșteau anterior comiterii faptelor, după cum rezultă din declarațiile martorilor Z.M., P.C. și listele apelurilor telefonice depuse la dosar.

Prin urmare fără temei s-a dispus achitarea inculpaților menționați pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și respectiv instigare la aceste infracțiuni, în cauză existând suficiente dovezi de vinovăție după cum s-au expus mai sus.

Referitor la fapta de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care inculpata G.V.C. a fost achitată, în raport cu inculpata C.S.S., este de observat că soluția este de asemenea greșită.

în acest sens, este de necontestat că inculpata G.V.C., la indicația inculpatei P.M. s-a prezentat la inculpata C.S.S. la sediul primăriei, cu un formular tipizat, de dovadă de comunicare a sentinței nr. 11684/1999, pe care aceasta din urmă, în calitate de șef serviciu juridic al Primăriei a menționat că nu se declară apel și a aplicat ștampila.

Prin urmare conduita inculpatei G.V.C. a fost de determinare a celeilalte inculpate să comită o faptă de abuz în serviciu contra intereselor publice prin neexercitarea căii de atac a apelului și deci de îndreptare astfel a hotărârii civile prin care era deposedat patrimoniul primăriei.

Pentru motivele sus-arătate, urmează a se dispune condamnarea inculpatei P.M. pentru 4 infracțiuni prevăzute de art. 248 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și a inculpaților G.F. (pentru 4 fapte) și G.V.C. (pentru 5 fapte), de instigare la infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 248 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), și a se constata că pedepsele aplicate sunt grațiate în întregime, condiționat conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

în ce o privește pe inculpata P.M., urmează a se constata că și cele două pedepse de câte un an închisoare aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., sunt grațiate în întregime condiționat în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, astfel că sub acest aspect urmează a se admite și recursul inculpatei.

Rămânând în concurs doar cele două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se va dispune executarea de către inculpata P.M. a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, înlăturându-se aplicarea art. 81 C. pen., în raport de neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 81 alin. (2) C. pen., cât și al gradului de pericol social al faptelor și persoanei inculpatei, care nu justifică o astfel de măsură.

în ce o privește pe inculpata S.M., criticile procurorului sunt fondate numai cu privire la neaplicarea art. 334 C. proc. pen. și la pedeapsa aplicată care prin reținerea de circumstanțe atenuante, conform art. 74 și art. 76 C. pen., nu putea fi coborâtă sub limita de 1/3 din minimul special (deci sub 3 ani și 4 luni).

Sub acest aspect încadrarea juridică a faptei comise este în înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., întrucât a acționat în calitate de autor și nu complice, prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare din 3 martie 2000 în calitate de vânzător, cu partea vătămată C.R., în calitate de cumpărător, pe care astfel a indus-o în eroare că este proprietara terenului situat în str. Transilvaniei, sectorul 1.

Ca atare se va schimba încadrarea juridică, în sensul menționat și i se va aplica o pedeapsă la limita minimă prevăzută de lege, având în vedere că este persoană în vârstă înaintată și nu a beneficiat de vreun folos material.

Critica procurorului este fondată și în legătură cu pedepsele complimentare a interzicerii unor drepturi aplicate inculpaților G.F. și G.V.C., reținându-se că acestea nu se aplică la pedeapsa închisorii rezultată în urma contopirii, ci alături de pedeapsa închisorii pentru infracțiunea care prevede obligatoriu și pedeapsa complimentară, în speță pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.

Criticile procurorului cu privire la soluționarea laturii civile nu sunt fondate.

în acest sens, se constată că partea civilă C.R. nu a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, referitor la obligarea și a inculpatei S.M., în solidar cu ceilalți inculpați, la plata sumei de 100.000 dolari S.U.A., și nici partea civilă Primăria Municipiului București, referitor la lipsa de folosință cu privire la terenurile ce-i aparțin, nu s-a constituit parte civilă în cauză până la citirea actului de sesizare, la termenul din 23 octombrie 2002, conform art. 15 alin. (2) C. proc. pen., iar în legătură cu despăgubirile ce i se cuvin prin deposedarea de terenuri prin sentințele civile pronunțate în cauză, acestea vor putea fi valorificate după desființarea hotărârilor civile pe calea revizuirii, prevăzută de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat de inculpata P.M., susținerile acesteia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât semnarea în fals a grefierei pe exemplarul al 2-lea al sentinței ce se păstrează la mapa de hotărâri, nu produce consecințe juridice și că nu a sustras cele două dosare, nu sunt întemeiate.

Exemplarul al doilea al sentinței civile ce se păstrează la mapa de hotărâri, fiind semnat de judecători și grefieri, potrivit legii procedurale civile, odată cu primul exemplar ce se atașează la dosarul cauzei, constituie un act oficial, astfel că ambele exemplare, fiind originale, au aceeași putere juridică doveditoare, a instanței de la care emană, a celor hotărâte prin dispozitiv și a autenticității semnăturilor completului de judecată.

în legătură cu cele două dosare sustrase de inculpată, instanța a reținut corect vinovăția acesteia întrucât aceste dosare, potrivit declarațiilor grefierului de ședință și ale celor de la arhivă, au rămas după ședința de judecată în posesia sa și nu le-a mai predat în contextul controlului declanșat în acea perioadă, mai ales că falsificase semnăturile grefierei de ședință pe hotărâri și avea interesul de a nu se dovedi activitatea sa infracțională în soluționarea lor.

Recursul acesteia va fi însă admis pentru motivul examinat anterior referitor la incidența art. 1 din decretul nr. 543/2002 pentru pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.

Recursurile declarate de inculpații G.F. și G.V.C. nu sunt fondate întrucât restituirea la parchet pentru completarea urmăririi penale nu se justifică în sensul solicitat (admitere de probe sub aspectul laturii civile sau a reconstituirii dosarelor civile sustrase și nici pentru stabilirea calității procesuale a persoanelor prejudiciate prin infracțiuni).

Pe de altă parte tragerea la răspundere penală pentru infracțiunea de înșelăciune nu este condiționată de desființarea, în prealabil, a hotărârilor civile pe calea revizuirii.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei inculpate C.S.S.

în raport de funcția ce o deținea, de șef al serviciului juridic al Primăriei sector 6, știa că, potrivit atribuțiilor de serviciu, competența de a participa în proces și de a exercita ori nu căile de atac în speță revenea Consiliului General al Municipiului București.

Pe de altă parte inculpata nu a verificat situația juridică a terenului și deși nu s-a înregistrat cu lucrarea respectivă în evidențele primăriei, a făcut mențiune pe dovada de comunicare, că nu declară apel și a aplicat ștampila dând caracter de oficialitate, încălcând astfel cu bună știință prevederile legale.

De asemenea, inculpata fără temei a învederat că a fost în eroare, deoarece a avut în vedere buna credință a judecătorului în pronunțarea hotărârii și aceasta justifică prezumția că este temeinică și legală, întrucât verificarea dosarului și exercitarea căii de atac, nu au în vedere astfel de considerente.

Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 181C. pen., în raport de gradul de pericol social al infracțiunii comise și prejudiciile produse.

Recursul inculpatei urmează însă a fi admis și a se constata că pedeapsa aplicată este grațiată în baza art. 1 din Legea 543/2002.

Pentru considerentele expuse mai sus urmează a se admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatele P.M. și C.S.S., a se casa sentința penală în limitele arătate și a se decide potrivit dispozitivului de mai jos.

Totodată se vor respinge recursurile declarate de inculpații G.F., G.V.C. și S.M., împotriva aceleiași sentințe și a fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

întrucât inculpații G.F. și G.V.C. și în prezent se sustrag de la judecată și sunt dați în urmărire generală, urmează a se menține dispozițiile de arestare a acestora.

Din pedeapsa aplicată inculpatei P.M. se va deduce durata arestării preventive.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatei C.S.S. s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 359/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 285/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 384/2005. Penal