ICCJ. Decizia nr. 3474/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 76 din 16 februarie 2004 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul U.M. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut liberarea condiționată privind pedeapsa anterioară de 4 ani și 11 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1810/2002 a Judecătoriei Medgidia.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile F.V. despăgubiri în sumă de 11.700.000 lei.
Prin aceeași sentință s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul T.D., conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., intervenind decesul acestuia în cursul procesului și anume, la 6 ianuarie 2005.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
în seara zilei de 16 iunie 2004, inculpații T.D. și U.M. au pătruns în locuința părții vătămate T.G., au aplicat lovituri atât acestuia cât și părții vătămate F.V. până când cei doi au reușit să fugă, după care inculpații au sustras rucsacul, aparținând lui F.V., în care se aflau bunuri în valoare de 11.600.000 lei.
Ulterior, au împărțit banii găsiți în rucsac (3.300.000 lei și 100 Euro) și au vândut telefonul mobil împărțind, de asemenea, banii.
Apelul declarat de inculpatul U.M. a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Constanța prin decizia penală nr. 87 din 29 martie 2005.
împotriva acestei decizii inculpatul U.M. a declarat recurs solicitând, ca și în apel, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât el doar a lovit victimele fără să sustragă nici un bun.
Recursul nu este fondat.
Examinând probele administrate se constată că ambele instanțe au reținut corect săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de tâlhărie.
S-au avut în vedere declarațiile constante ale părților vătămate, care au arătat că în timp ce dormeau, au fost treziți de inculpați care i-au lovit cu pumnii și picioarele și au sustras de sub perna lui F.V. rucsacul acestuia.
Declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarațiile inculpaților, care recunosc parțial fapta comisă, în sensul că se acuză unul pe celălalt de sustragerea rucsacului, cât și cu declarațiile martorilor Z.D., Z.C., P.G. și P.I.
în aceste condiții, ținând seama de faptul că acțiunile inculpaților de lovire și sustragere au fost concomitente și cooperante, specifice infracțiunii complexe de tâlhărie, se constată că este corectă încadrarea de către instanțe a faptei în dispozițiile art. 211 C. pen.
în consecință, recursul declarat de inculpatul U.M. a fost respins, ca nefondat, și obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3473/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3476/2005. Penal → |
|---|
