ICCJ. Decizia nr. 2946/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 49/ P din 19 ianuarie 2005, Tribunalul Timiș, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 4 ani.
S-a constatat că în cauză nu este constituire de parte civilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
în seara zilei de 11 iunie 2002, victima J.M. a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, împreună cu martorii C.C., S.C. și P.G.
La ora 22,00, lor li s-a alăturat B.C. care, însoțit de P.G., a plecat să cumpere băuturi alcoolice. La înapoiere, cei doi au găsit victima singură în locuința sa și i-au ținut companie până în jurul orelor 23,00 când martorul a plecat la domiciliul său, situat în același imobil.
La solicitarea inculpatului, în aceiași noapte, în jurul orelor 2,30 - 3,00, organele de poliție au efectuat o verificare la domiciliul victimei cu privire la agresionarea fizică a acesteia de către persoane nenominalizate.
Lucrătorii de poliție B.A. și M.V.D. nu au constatat existența vreunor leziuni pe corpul victimei cu excepția unei zgârieturi deasupra sprâncenei, despre care J.M. a declarat că s-a produs prin cădere în urmă cu 3-4 zile.
Inculpatul B.C. nu a putut oferi lucrătorilor de poliție o explicație logică și plauzibilă a demersului său, organele de ordine publică luând act și că, în absența sa din domiciliul victima fusese încuiată în locuință.
După plecarea celor doi polițiști, inculpatul a lovit victima de 3-4 ori cu pumnul peste față, împrejurare pe care a recunoscut-o și pe care a motivat-o prin starea de ebrietate în care se afla și prin furia pe care i-a provocat-o J.M., nesusținându-i versiunea în fața martorilor.
Inculpatul a înnoptat în locuința victimei pe care a părăsit-o în dimineața zilei de 12 iunie 2002.
în jurul orei 9,15, victima a fost văzută de martorul I.E. lovită, plină de sânge, afirmând că a fost bătută de un bărbat care a adus o sticlă de rom.
Inculpatul a relatat martorilor S.C. și P.G. că, la înapoierea de la cumpărături a găsit victima bătută, motiv pentru care a anunțat organele de poliție, dar acestea nu au luat măsuri, susținând că rezolvarea sesizării nu este de competența lor.
Instanța a reținut că inculpatul B.C. a prezentat lucrătorilor de poliție o versiune incorectă, în realitate el fiind cel care a aplicat victimei în vârstă de 71 ani, aflată sub influența băuturilor alcoolice, mai multe lovituri, cu intensitate, în zona capului și a pieptului care i-au produs moartea.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a susținut că este nevinovat, solicitând admiterea și punerea în libertate.
Prin decizia penală nr. 114/ A din 21 martie 2005, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că susținerea inculpatului, privind nevinovăția sa, a fost infirmată de declarațiile martorilor audiați, actul medico-legal, planșele foto și celelalte probe administrate în cauză.
în termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care a cerut achitarea, susținând că este nevinovat, și în subsidiar, reducerea pedepsei.
Motivele de recurs invocate vor fi examinate în raport de prevederile art. 3859alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., constatându-se, însă, că nu sunt de natură să atragă casarea hotărârilor recurate, pentru argumentele ce urmează.
Instanțele au reținut o corectă stare de fapt, pe baza tuturor probelor administrate în fazele procesuale, precum și autorul omorului în persoana inculpatului recurent.
Este adevărat că inculpatul a negat uciderea victimei, dar în declarațiile sale a recunoscut lovirea victimei, în noaptea respectivă, de 3-4 ori cu pumnul peste față și cap în timp ce aceasta se afla întinsă în pat, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Inculpatul și-a justificat acțiunea datorită revoltei, victima manifestând o atitudine ambiguă în declarațiile făcute celor doi polițiști.
Indiferent de motivul pentru care inculpatul a lovit victima, este neîndoios faptul că, aceste lovituri i-au produs victimei, persoană în vârstă de 71 ani, leziunile ce au condus la deces.
Afirmația are în vedere declarațiile polițiștilor B.A. și M.V.D. care au confirmat că victima nu prezenta leziuni pe corp sau urme de violențe la momentul la care aceștia au sosit la locuința victimei.
Ori, aceste declarații exclud susținerile inculpatului potrivit cărora leziunile i-ar fi fost produse victimei de martorii S.C. și C.C., vecini cu care aceasta consumase băuturi alcoolice, în cursul serii, anterior vizitării sale de inculpat.
Totodată este de necontestat faptul (recunoscut și de inculpat) că acesta nu a mai părăsit în noaptea respectivă locuința victimei, iar a doua zi dimineață, după plecarea inculpatului, victima a fost găsită de martorul I.E. în stare de semi-conștiență, culcată în pat, cu numeroase leziuni umflate, tumefiate și sângerânde.
Mai mult, victima a relatat martorului I.E. că a fost lovită de un bărbat care în cursul nopții a consumat rom.
Din conținutul raportului medico-legal nr. 309/ A din 19 iunie 2002 a I.M.L. Timișoara a rezultat că, moartea victimei J.M. a fost de natură violentă, datorându-se sindromului de dilacerare cerebrală multiplelor contuzii la nivelul substanței albe cerebrale și trunchiului cerebral, hemoragiei leptomeningee și hematomului subdural emisfere stâng operat, în cadrul unui politraumatism, complicat în evoluție, ca un proces infecțios bronhopneumatic.
Același raport medico-legal concluzionează că leziunile de violență cu rol determinant în procesul tanatogenerator s-au putut produce prin loviri directe și repetate cu corpuri dure ce pot data din 12 iunie 2002.
în raport de aceste probe coroborate cu recunoașterea parțială a inculpatului, că în noaptea respectivă a lovit victima de 3-4 ori cu pumnul peste față și în cap, este fără echivoc stabilit că inculpatul este autorul omorului pentru care corect a fost condamnat.
în ce privește pedeapsa aplicată, aceasta respectă prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectând atât pericolul faptei cât și al făptuitorului. Nu se constată motive care să justifice o reducere a pedepsei la limita minimă legală, sau pentru reținerea unor circumstanțe judiciare atenuante cu consecința coborârii pedepsei sub limita minimă legală.
în acest context criticile formulate prin recursul declarat de inculpat sunt neîntemeiate, după cum și susținerea procurorului privind înlăturarea interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., din cadrul pedepsei complementare aplicate.
Dar, potrivit art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din drepturile prevăzute de text la lit. a) -e).
Este evident că, procedând la interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., instanțele nu au încălcat dispoziția legală incriminatoare și în consecință nu pot fi sancționate prin casarea, sub acest aspect, a hotărârilor pronunțate.
Pentru totalitatea considerentelor expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
în temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2921/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3001/2005. Penal → |
|---|
