ICCJ. Decizia nr. 3480/2005. Penal. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3480/2005
Dosar nr. 2511/2005
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Potrivit actelor dosarului se reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 215 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul OG şi a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire.
Împotriva sentinţei a declarat apel OG, care invocă nelegalitatea sentinţei, în sensul că, greşit s-a respins cererea de revizuire, deoarece în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie, el necomiţând fapta prin violenţă, în realitate fiind o tentativă la infracţiunea de furt calificat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 242 din 6 aprilie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul OG împotriva sentinţei penale nr. 215 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs, condamnatul, reluând motivele cererii sale de revizuire precum şi cele din apel.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele dosarului, se constată că în raport de prevederile art. 394 C. proc. pen., care reglementează doar 5 cazuri exprese în care poate fi cerută şi admisă, revizuirea, ca drept cale extraordinară de atac, hotărârile atacate de condamnatul revizuient, sunt legale şi temeinice şi ca atare vor fi menţinute.
Aşa fiind, cererile condamnatului de reapreciere a probelor dosarului, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt şi ca urmare să se reducă pedeapsa ce o execută, temeinic şi legal, s-au apreciat că nu pot constitui cazuri de revizuire, nefiind prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Recurentul în realitate, acum repetă motive specifice, căilor ordinare de atac, deja folosite.
Ca atare, motivele invocate de recurentul condamnat, neregăsindu-se în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., cererea sa de revizuire, temeinic şi legal a fostrespinsă.
Drept urmare şi recursul va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient OG împotriva deciziei penale nr. 242 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3478/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3510/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
---|