ICCJ. Decizia nr. 3451/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs

Decizii penale ICCJ 2005

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3451/2005

Dosar nr. 1454/2005

Şedinţa publică din 2 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin sentinţa penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul A.M., la pedepsele de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., punându-se în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat inculpatul D.D.D., la pedepsele de 6 luni , pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportată la art. 289 alin. (1) C. pen., un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen. şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportată la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

S-a luat act că SC A.Ţ.A. SA, sucursala Slatina nu s-a constituit parte civilă.

A fost anulat procesul-verbal de contravenţie seria E nr. 1505875 emis de Poliţia municipiului Slatina la 18 decembrie 2001.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 3099 din 26 iunie 2003, prin care potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit ca fiind competentă material să soluţioneze acest dosar a reţinut în raport cu probatoriile administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 15 decembrie 2001, inculpatul D.D.D. s-a întâlnit cu martorul B.C., pe care îl cunoştea, într-un bar din Slatina – Olt şi discutând acesta i-a relatat că autoturismul proprietate personală Opel Astra a fost avariat în partea din faţă într-un accident rutier în municipiul Bucureşti.

La rândul său, B.C. angajat ca şofer la o unitate comercială şi deservind autoturismul IVECO ce aparţinea acestei firme, i-a povestit că este avariat în spate, urmare unui accident produs în 17 noiembrie 2001, se întocmise dosar de daune la SC A.Ţ.A. SA, cererea a fost respinsă, deoarece persoana achitase pretenţiile solicitate.

În aceste circumstanţe, B.C. a predat inculpatului D.D.D., tichetul de asigurare în copie, pentru ca inculpatul să se prezinte la poliţie să relateze că avariile de la autoturismul său fuseseră produse de vehicul condus de martor, pentru ca în acest mod să obţină autorizarea de reparare.

Potrivit acestui plan, D.D.D. s-a prezentat, la 18 decembrie 2001, la sediul Poliţiei municipiului Slatina, la inculpatul A.M., plutonier, pe care îl cunoştea din vedere şi i-a cerut să-i elibereze un proces-verbal de contravenţie cu motivarea că în acea dimineaţă fusese implicat într-o tamponare, respectiv autoutilitara IVECO, condusă de B.C. a avariat autoturismul său.

Într-o primă fază, subofiţerul a cerut inculpatului D.D.D. să consemneze modul producerii accidentului printr-o declaraţie scrisă, împrejurare în care acesta i-a prezentat şi copia tichetului de asigurare aparţinând autoutilitarei, ce avea pe verso consemnate datele de stare civilă ale numitului B.C.

Ulterior, după câteva ore, inculpatul A.M. s-a deplasat la locul pretinsului accident, observând cele două autoturisme parcate unul în spatele celuilalt, avariile pe care le prezentau, motiv pentru care a trecut la întocmirea unui proces-verbal de constatare – contravenţie pentru B.C., ce nu era de faţă, acceptând explicaţiile date de D.D.D., în sensul că acesta din motive personale nu a mai putut rămâne la locul accidentului şi i-a dat tichetul de asigurare.

Subofiţerul de poliţie a consemnat în procesul-verbal că B.C. este vinovat de accidentul produs şi în mod fals a înscris în acest act împrejurarea că B.C. nu a consumat alcool şi a recunoscut fapta.

Pe baza acestui act oficial, inculpatul D.D.D. s-a adresat societăţii de asigurare, depunând o cerere scrisă prin care a solicitat despăgubiri pentru avarii, relatând în mod mincinos în conţinutul declaraţiei acest accident ce în realitate nu avusese loc, aşa cum se pretindea.

Agentul de asigurări comportându-se diligent s-a deplasat la B.C., solicitându-i o declaraţie privitoare la împrejurările producerii accidentului din noaptea de 17 decembrie 2001, situaţie în care pretinsul contravenient a negat săvârşirea accidentului, aşa încât au început cercetările.

Instanţa de fond a reţinut săvârşirea de inculpatul A.M. a infracţiunilor de fals intelectual şi complicitate la tentativa de înşelăciune calificată, iar în sarcina inculpatului D.D.D., infracţiunile cu care a fost învestită mai puţin cea de fals în declaraţii pentru care a dispus achitarea, cu motivarea că declaraţia dată agentului de poliţie şi cea adresată firmei de asigurare nu era de natură să producă consecinţe juridice.

În teren legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a declarat apel, solicitând condamnarea inculpatului D.D.D. şi pentru infracţiunea de fals în declaraţii şi pentru ambii, majorarea pedepselor.

Aceeaşi hotărâre a fost supusă apelului exercitat de inculpatul A.M., ce a considerat că nu se face vinovat de faptele săvârşite, solicitând achitarea sa.

Prin Decizia penală nr. 34 din 8 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 1266/P/2004, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi al inculpatului A.M.V., s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt, în sensul că:

Au fost descontopite pedepsele aplicate inculpaţilor:

1. În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), a fost condamnat inculpatul D.D.D. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa, atrăgând atenţia inculpatului asupra art. 7 din aceeaşi lege.

Au fost menţinute pedepsele aplicate inculpatului D.D.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 25, raportată la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 20, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen. şi art. 291 teza I C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia asupra art. 83 C. pen.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportată la art. 20 şi art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen. şi 18¹ C. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi i-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei.

A fost dispusă anularea actelor false, procesul-verbal de contravenţie seria E 1505875 din 18 decembrie 2001 emis de Poliţia municipiului Slatina şi a declaraţiei inculpatului D.D.D., depusă la SC A.Ţ.A. SA – Agenţia Slatina.

A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond în mod greşit l-a achitat pe inculpatul D.D.D. pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Textul de lege mai sus amintit încriminează declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ sau instituţii de stat, ori unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii, ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte producerii acelei consecinţe.

În speţă, prin declaraţia olografă depusă şi înregistrată la SC A.Ţ.A. SA competentă să dea eficienţă legală, inculpatul D.D.D. a relatat o situaţie necorespunzătoare adevărului.

Această declaraţie însoţită de procesul-verbal de contravenţie al cărui conţinut este fals, este un înscris ce nu a putut fi apreciat ca lipsit de eficienţă juridică, câtă vreme în baza acestora, inculpatul a intenţionat să obţină despăgubiri de la asigurător prin angajarea răspunderii acestuia.

În acest moment s-a consumat legal infracţiunea, producându-se urmarea imediată, respectiv starea de pericol, ameninţarea că această consecinţă s-ar putea produce.

Faptul că agentul de asigurări s-a comportat diligent, constatând fictivitatea situaţiilor consemnate în procesul-verbal de contravenţie şi a declaraţiei inculpatului D.D.D., nu a putut constitui temei de înlăturare a răspunderii penale a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Pe cale de consecinţă şi a desfiinţării sentinţei, s-a reţinut în sarcina inculpatului D.D.D. şi infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), text în baza căruia l-a condamnat la pedeapsa minimă de 3 ani închisoare.

Cum fapta s-a consumat la 18 decembrie 2001, anterior apariţiei Legii de graţiere nr. 543/2002 şi această infracţiune nu a fost exceptată de la aplicarea art. 1 din această lege, a fost constată graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.

Cât priveşte motivul de apel invocat de inculpatul A.M., în sensul că greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune în formă calificată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., acesta a fost considerat întemeiat.

Sub aspectul laturii subiective acţiunea de inducere în eroare pentru a constitui element material al infracţiunii de înşelăciune trebuie să fie săvârşită cu intenţie.

Pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune, intenţia de a induce în eroare trebuie să fie însoţită de o cerinţă esenţială, respectiv aceea de a obţine pentru sine sau pentru altul, un folos material injust, realizând că prin activitatea de inducere în eroare pricinuieşte o pagubă, urmare a cărei producere o doreşte.

Din probele administrate în proces, respectiv declaraţiile inculpatului D.D.D., s-a stabilit cert că acesta a prezentat inculpatului A.M., o declaraţie scrisă, relatând mincinos că a fost implicat într-un accident de circulaţie.

Inculpatul A.M. în calitate de agent de poliţie s-a deplasat la locul unde erau autoturismele accidentate, constatând existenţa avariilor la cele două maşini, aşa cum fuseseră consemnate de D.D.D. în declaraţia scrisă.

Această împrejurare unită cu faptul că în posesia inculpatului D.D.D. se afla copia tichetului de asigurare al autoutilitarei, au creat aparenţa de veridicitate a evenimentului rutier pentru inculpatul A.M., care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.

Singurele menţiuni false cunoscute cert de inculpatul A.M. în acel moment şi consemnate în procesul-verbal au fost cele referitoare la prezenţa contravenientului B.C., că acesta nu a consumat alcool şi a recunoscut fapta.

Aceste atestări false consemnate cu intenţie în înscrisul oficial au fost suficiente pentru a considera întrunite elementele constitutive de fals intelectual în forma prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În speţă, nu s-a făcut dovada că inculpatul A.M. a acţionat cu intenţia de a înşela partea civilă asigurătoare, aspect întărit chiar de împrejurarea că în conţinutul procesului-verbal inculpatul nu a consemnat acceptul contravenientului ca asigurătorul să facă plata despăgubirilor, situaţie interpretată însă eronat de instanţa de fond, ca fiind de natură să justifice intenţia inculpatului în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

Lipsind unul din elementele constitutive al infracţiunii, latura subiectivă, inculpatul A.M. a fost achitat pentru fapta prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Având în vedere circumstanţele reale în care s-a săvârşit infracţiunea de fals intelectual, limitele la care s-au redus atestările false făcute de inculpatul A.M., în procesul-verbal de contravenţie, datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, angajat ca agent şef adjunct la M., inspectoratul de poliţie judeţean Olt, având o familie organizată, fără antecedente penale, instanţa de apel a apreciat că fapta săvârşită a fost lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, dispunând achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b¹), combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi 18¹ C. pen., aplicând inculpatului o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei.

Au fost anulate actele false, declaraţia inculpatului D.D.D. depusă la SC A.Ţ.A. SA, sucursala Slatina şi procesul-verbal de contravenţie întocmit de Poliţia Slatina la 18 decembrie 2001, fiind menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen., considerând că în speţa dedusă judecăţii s-a comis o eroare gravă de fapt privind pe inculpatul A.M., agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Slatina, prin interpretarea eronată a probelor dosarului de către instanţa de control judiciar, care în mod nejustificat a ajuns la concluzia că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune şi pe cale de consecinţă a dispus achitarea acestuia.

Parchetul a apreciat că inculpatul a avut reprezentarea faptelor, aceasta rezultând atât din declaraţia acestuia din faza de urmărire penală, dosar nr. 239/P/2002, în care învederează că la întocmirea procesului-verbal de constatare inculpatul D.D.D. i-a arătat un tichet de asigurare obligatorie de răspundere civilă, cât şi din declaraţia acestuia din urmă din acelaşi dosar de urmărire penală, în care a precizat că i-a arătat agentului de poliţie tichetul de asigurare obligatorie de răspundere civilă.

În raport cu aceste declaraţii, hotărârea instanţei de control judiciar prin care s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a inculpatului A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune este greşită, deoarece acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale acceptând posibilitatea producerii lor, în sensul că inculpatul D.D.D. va uza de procesul-verbal cât şi de tichetul de asigurare pentru a fi despăgubit ca urmare a accidentului de circulaţie.

Tot faţă de inculpatul A.M., hotărârea este greşită şi sub aspectul achitării în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b¹), combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 18¹ C. pen., prin care i s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., considerând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 18¹ C. pen., în sensul că fapta comisă de inculpat este lipsită de pericol social, ci dimpotrivă că în calitatea pe care a avut-o de agent de poliţie a consemnat date nereale în procesul-verbal de constatare, aducând atingere încrederii publice acordată acestor înscrisuri.

Nu lipsită de importanţă este şi calitatea de agent de poliţie care îi impuneau verificarea cu exigenţă condiţiile în care s-a comis accidentul de circulaţie şi să nu consemneze date nereale în procesul-verbal de constatare.

Aşa fiind, parchetul a apreciat că faţă de inculpatul A.M. se impune casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea soluţiei pronunţată de Tribunalul Olt.

Un al doilea motiv de recurs al parchetului îl priveşte şi pe inculpatul D.D.D., considerând că hotărârea primei instanţe de control judiciar este netemeinică sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 81 C. pen., suspendarea executării, deoarece în raport cu multitudinea infracţiunilor comise, respectiv patru, cât şi diversitatea acestora, complicitate la infracţiunea de fals intelectual, tentativă la înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii nu se impunea aplicării suspendării condiţionate şi pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

La termenul de astăzi, în dezbateri procurorul a susţinut oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond, în ceea ce priveşte pe inculpatul A.M., constatarea unei greşite aplicări a legii, deoarece s-a ignorat tocmai calitatea oficială a subofiţerului de poliţie care în îndeplinirea sarcinilor de serviciu era obligat să vegheze la respectarea legii, impunându-se, pe cale de consecinţă, menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.

De asemenea, a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârşite pentru ambii inculpaţi, din art. 26, raportat la art. 20, cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, cu referire la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi respectiv din art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., ambele hotărâri pronunţate fiind pe acest aspect nelegale, deoarece faptele au fost săvârşite în executarea contractului de asigurare.

Procurorul a apreciat că inculpatul A.M. a cunoscut şi a avut reprezentarea faptului că celălalt coinculpat D.D.D. va folosi actele întocmite de acesta în fals în scopul de a înşela societatea de asigurări şi deci de a încasa banii din poliţa de asigurare, fiind evidentă intenţia de a înşela, astfel, societatea de asigurare.

Totodată, procurorul a subliniat că înţelege să adauge la motivele de recurs înserate în memoriul depus la dosar un motiv în favoarea inculpatului D.D.D., considerând că în mod greşit instanţa de apel l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), deoarece societatea de asigurări nu face parte din cele prevăzute de art. 145 C. pen. şi faţă de această precizare a solicitat menţinerea, ca legală şi temeinică, a soluţiei primei instanţe.

Tot referitor la inculpatul D.D.D., procurorul a susţinut că instanţa de control judiciar a făcut o greşită individualizare a pedepsei, atunci când a stabilit ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată prevăzută de art. 81 C. pen.

Concluziile apărătorilor intimaţi asupra recursului parchetului aşa cum a fost extins sub aspectul motivelor menţionate au fost consemnate în detaliu în detaliu în practicaua prezentei decizii, însoţite de notele scrise depuse la dosar în sensul celor susţinute.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova aşa cum a fost extins oral, prin motivele arătate, împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 12, 17, 17¹, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel şi-a însuşit doar parţial argumentele instanţei de fond cu privire la vinovăţia inculpatului D.D.D. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 20 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. şi art. 291 teza I C. pen., stabilind în mod eronat nu numai vinovăţia aceluiaşi inculpat pentru una din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), a nevinovăţiei inculpatului A.M. în comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) C. pen., ori lipsei pericolului social, ca trăsătură esenţială pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., reţinută iniţial în sarcina acestui din urmă inculpat, dar şi a încadrării juridice a infracţiunilor de înşelăciune ce le-au fost reţinute ambilor inculpaţi, de către ambele instanţe, printr-o greşită apreciere a împrejurărilor faptice în tiparul legal al normei menţionate, în sensul ignorării scopului urmărit respectiv în realizarea contractului de asigurare.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, neavându-se în vedere că fapta inculpatului D.D.D. de a solicita despăgubiri de la SC A.Ţ.A. SA, sucursala Slatina uzând de procesul-verbal seria E nr. 1505875 din 18 decembrie 2001 despre care ştia că este fals, deoarece cuprindea fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, privind coliziunea între două vehicule, din care unul aparţinea coinculpatului, prin fapta de atestare a acestora de către coinculpatul A.M., agent de poliţie, pentru a cere despăgubirile menţionate, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere civilă, inducerea în eroare urma să aibă loc cu prilejul unui contract, respectiv a contractului de asigurare (dosarele de daune nr. 01/204/0084/ARO şi 01/204/0073/ARO ale SC A.Ţ.A. SA, sucursala Slatina, adresa nr. 461 din 10 aprilie 2002 a SC A.Ţ.A. SA, sucursala Slatina), ceea ce conducea la o altă încadrare juridică în sarcina fiecăruia din inculpaţi, respectiv reţinerea şi a alin. (3) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Astfel, motivul de recurs al parchetului extins oral, în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică reţinută în sarcina ambilor inculpaţi este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea formulată de ambii inculpaţi, în sensul că în apelul parchetului nu s-a formulat un astfel de motiv, având drept consecinţă imposibilitatea invocării în recurs a unui asemenea motiv, deoarece, aşa cum s-a menţionat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt prin motivele invocate în defavoarea inculpaţilor impunea obligaţia din partea instanţei de apel de a examina cauza în limitele stabilite de art. 371 C. proc. pen., respectiv în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelant şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, ceea ce aceasta nu a făcut.

Mai mult, prin motivul invocat în recurs nu se agravează situaţia inculpaţilor sub aspectul limitelor de pedeapsă, deoarece în conţinutul dispoziţiilor art. 215 alin. (3) C. pen., legiuitorul a prevăzut expres că fapta comisă în condiţiile arătate cu prilejul încheierii sau executării unui contract se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

De asemenea, şi cel de-a doilea motiv de recurs invocat oral de către procuror, respectiv greşita condamnare a inculpatului D.D.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în favoarea inculpatului, este fondat.

Astfel, în mod greşit instanţa de apel l-a condamnat pe acest inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), fals în declaraţii, stabilind că fapta inculpatului, care prin declaraţia olografă depusă la societatea de asigurare, în care descrie o situaţie necorespunzătoare, însoţită de procesul-verbal de contravenţie al cărui conţinut era fals, în scopul obţinerii de despăgubiri de la asigurător prin angajarea răspunderii acestuia ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii arătate.

Aşa cum rezultă din examinarea conţinutului legal al infracţiunii prevăzută la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), legiuitorul a impus o condiţie în realizarea acestei infracţiuni, respectiv ca declararea necorespunzătoare adevărului să fie făcută unui organ sau instituţii de stat, ori unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Or, în speţă, SC A.Ţ.A. SA, sucursala Slatina nu se înscrie în condiţie stipulată, deoarece societatea de asigurare arătată este cu capital privat, ceea ce conduce la lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident cazul de casare prevăzut la art. 385⁹pct. 12 C. proc. pen., urmând a se menţine soluţia primei instanţe numai sub aspectul temeiului achitării inculpatului D.D.D., respectiv art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), fals în declaraţii, faţă de considerente mai sus arătate.

Totodată este întemeiată şi critica formulată în scris de către parchet cu privire la greşita achitare a inculpatului A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune, ca urmare a lipsei unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv a laturii subiective, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen.

În declaraţiile inculpatului A.M. acesta a descris împrejurările faptice, în sensul că s-a deplasat la locul presupusului accident de circulaţie unde s-a întâlnit cu coinculpatul D.D.D. căruia i-a cerut o declaraţie olografă despre modul în care avusese loc coliziunea şi deşi nu a fost de faţă celălalt conducător auto B.C. a încheiat, totuşi, un proces-verbal de constatare a contravenţiei pe care l-a completat după declaraţia dată de D.D.D., indicându-i coinculpatului să semneze la locul contravenientului, menţiunile legate de recunoaşterea faptei şi inexistenţa consumului de alcool le-a trecut din obişnuinţă fără a constata personal cele consemnate, a completat pentru D.D.D. şi autorizaţia care îi dădea dreptul să efectueze reparaţia la service şi deşi avea obligaţia să menţioneze în procesul-verbal dacă este de faţă sau nu contravenientul pe care îl sancţionează, respectiv B.C., nu a menţionat această situaţie.

În raportul întocmit de inculpatul A.M. sunt atestate aceleaşi împrejurări, ca de altfel şi în raportul către şeful I.P.J. Olt.

În declaraţiile coinculpatului D.D.D., la rândul său, a arătat modul în care s-au constatat avariile la autoturismul său, de faţă nemaifiind alte persoane, inculpatul A.M. venind la locul stabilit cu un autoturism fără însemnele poliţiei, relatându-i-se avariile autoturismului Opel, a întocmit o declaraţie la solicitarea inculpatului A.M. în care acesta i-a cerut să menţioneze atât avariile pe care le prezenta autoturismul său, cât şi pe cele care le-ar fi prezentat autoturismul, a fost întocmit un proces-verbal şi o autorizaţie pentru repararea autoturismului în service, i-a spus coinculpatului după întocmirea procesului-verbal că accidentul ar fi avut loc în comuna Găneasa, iar agentul de poliţie nu a modificat nimic în procesul-verbal, precum şi menţiunile privind consumul de alcool şi recunoaşterea faptei.

Din aprecierea coroborată a mijloacelor de probă administrate menţionate rezultă contribuţia inculpatului A.M. la săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune comisă de inculpatul D.D.D., respectiv aceea de complicitate la tentativă la înşelăciune concretizată prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului prin completarea procesului-verbal seria E nr. 1505875 din 18 decembrie 2001, în exercitarea atribuţiilor de serviciu p care l-a înmânat coinculpatului D.D.D., în scopul solicitării de despăgubiri de la SC A.Ţ.A. SA, sucursala SLATINA.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a făcut dovada atât obiectiv, cât şi subiectiv a conţinutului incriminator al infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune în convenţii, faptă comisă de inculpatul A.M., acesta prin atestările făcute având reprezentarea urmărilor faptei sale, respectiv că procesul-verbal încheiat în condiţiile arătate va fi folosit la solicitarea de despăgubiri de către coinculpatul D.D.D.

În raport cu cele menţionate, nu pot fi reţinute apărările formulate de inculpat în recurs, acestea fiind infirmate de probele administrate care au evidenţiat direct contribuţia inculpatului, înlăturând eroarea de fapt invocată, inculpatul aflându-se în exercitarea unor obligaţii legale pe care trebuia să le respecte.

Astfel, în mod corect prima instanţă stabilise iniţial vinovăţia inculpatului A.M. în săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune.

De asemenea, referitor la acelaşi inculpat, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată şi critica parchetului privind greşita aplicare de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 18¹ C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.

Aşa cum rezultă din condiţiile concrete ale cauzei privind infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina inculpatului A.M., nu sunt aplicabile criteriile stipulate la art. 18¹ C. pen., deoarece inculpatul se afla în exercitarea unor atribuţii legale, atunci când a întocmit un proces-verbal în care a atestat fapte şi împrejurări nereale, în scopul obţinerii unor daune, aducând atingere încrederii în respectul faţă de ordine şi lege, chiar dacă circumstanţele personale ale acestuia sunt favorabile.

Faţă de criticile formulate de parchet privind faptele săvârşite de inculpatul A.M., Înalta Curte consideră că fiind dovedită vinovăţia acestuia în săvârşirea celor două infracţiuni, pentru infracţiunea de înşelăciune în formele menţionate, avându-se în vedere că a avut loc cu ocazia încheierii contractului de asigurare, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului, prin reevaluarea criteriilor legale stipulate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în contextul concret al cauzei, se va orienta la cuantumurile, pedeapsa rezultantă şi modalitatea de executare a suspendării condiţionate prevăzută de art. 81 C. pen., stabilite iniţial de prima instanţă, deoarece asigură realizarea scopurilor pedepsei, dând posibilitatea unei resocializări pozitive a inculpatului.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată critica parchetului legală de greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului D.D.D., în ceea ce priveşte modalitatea de executare a suspendării condiţionate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, în cauză a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dându-se relevanţă atât gradului de pericol social al faptelor comise, circumstanţelor reale, dar şi personale ale inculpatului.

Înalta Curte, având în vedere însă motivul de recurs care îl priveşte pe acest inculpat, respectiv cel referitor la schimbarea încadrării juridice, prin reţinerea şi a alin. (3) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), reevaluând condiţiile legale specifice individualizării judiciare a pedepsei, în contextul cauzei, în mod plural, atât cele privind gravitatea faptei, circumstanţele reale şi personale pozitive, atitudinea de recunoaştere a infracţiunilor comise, lipsa antecedentelor penale, se va orienta la cuantumurile pedepselor pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, pedeapsa rezultantă şi modalitatea de executare a suspendării condiţionate prevăzută la art. 81 C. pen., stabilite iniţial de prima instanţă, acestea fiind în măsură să asigure realizarea funcţiilor pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 34 din 8 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova privind pe inculpaţii A.M. şi D.D.D., va casa în totalitate Decizia penală atacată precum şi în parte, sentinţa penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt numai cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor de complicitate la tentativa de înşelăciune pentru inculpatul A.M. şi respectiv, tentativă la înşelăciune pentru inculpatul D.D.D.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.M. şi se vor repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul A.M. la un an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare şi va dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an şi 6 luni închisoare să fie suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.D.D. şi va repune în pedepsele componente în individualitatea lor după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.;

- 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul D.D.D. la un an şi 6 luni închisoare.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, fiind dat cu respectarea prevederilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 34 din 8 februarie 2005 a Curţii d.

Apel Craiova privind pe inculpaţii A.M. şi D.D.D.

Casează în totalitate Decizia penală atacată, precum şi în parte, sentinţa penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt numai cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor de complicitate la tentativa de înşelăciune pentru inculpatul A.M. şi respectiv, tentativă la înşelăciune pentru inculpatul D.D.D.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.M. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul A.M. la un an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare şi dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an şi 6 luni închisoare să fie suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.D.D. şi repune în pedepsele componente în individualitatea lor după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.;

- 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul D.D.D. la un an şi 6 luni închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2005.

← ICCJ. Decizia nr. 3447/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3453/2005. Penal. Revizuire. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 3451/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3451/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs