ICCJ. Decizia nr. 3447/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3447/2005
Dosar nr. 2528/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162/ PI di 16 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 8727/P/2005, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a)) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 C. pen., formulată de inculpatul H.E.
În temeiul art. 211 alin. (21) lit. a)) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. la 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (21) lit. a)) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.Z.I. la 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie.
Tot prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 211 alin. (21) lit. a)) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.E. la 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului H.E. pentru restul de pedeapsă de 1189 zile închisoare neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 28/1993 a Tribunalului Bihor definitivă prin Decizia penală nr. 31/1994 a Curţii de Apel Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174, 176, 211, 192 şi 217 C. pen., cu aplicarea art. 99 – art. 109 C. pen. şi a fost contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea aceea de 9 ani închisoare pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare.
A fost interzis pentru toţi inculpaţii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat reţinerea preventivă din data de 12 octombrie 2004 şi arestul preventiv începând cu data de 13 octombrie 2004 la zi.
În temeiul art. 116 alin. (4) C. pen., a fost aplicată inculpaţilor măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla pe raza municipiului Timişoara pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii şi s-a atras atenţia asupra prevederii art. 271 alin. (4) C. pen.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a fost respinsă cererea formulată de procuror având ca obiect confiscarea sumei de 2.000.000 lei de la inculpaţi.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 21 C. proc. pen., au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 2.000.000 lei către D.D.R., succesor în drepturi a părţii civile P.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în dimineaţa zilei de 1 decembrie 2003, inculpaţii au ajuns în municipiul Timişoara în Gara de Nord după ce s-au deplasat din zona în care domiciliază situată în judeţul Bihor. Venirea inculpaţilor la Timişoara, aşa cum au declarat aceştia s-a datorat intenţiei de a încheia un angajament de lucru cu un patron din acest municipiu, cu care urmau să se întâlnească în zona Fântânii Punctelor Cardinale din apropierea Pieţii Ţepeş Vodă. Acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât, conform aceloraşi declaraţii, patronul respectiv a angajat alţi oameni pentru executarea lucrărilor.
Din lipsă de bani, inculpaţii în aceeaşi zi au căutat să presteze alte activităţi ajungând astfel pe str. Alexandru Golescu, la poarta imobilului în care locuia numita P.A., în vârstă de 72 de ani.
Inculpatul H.Z.I. a fost cel care a semnalat prezenţa celor trei inculpaţi în faţa porţii, acţionând soneria, iar la apariţia numitei P.A. acelaşi inculpat s-a oferit ca împreună cu ceilalţi doi inculpaţi să îi repare acoperişul. Pentru continuarea discuţiilor, inculpatul a fost invitat în interiorul locuinţei fiind urmat de însoţitorii săi. Mai apoi au urmat, urcarea acestui inculpat în pod pentru inspectarea acoperişului şi în fine încheierea acestei discuţii, deoarece persoana vătămată dorea prezenţa fiului său la efectuarea acestor lucrări.
Inculpatul B.A. s-a oferit să repare aparatele electrocasnice, iar persoana vătămată a declarat că are stricată maşina de spălat, la care acelaşi inculpat a răspuns că poate să o repare. Până în acest moment, declaraţiile inculpaţilor şi ale persoanei vătămate coincid întrutotul. În continuare, însă persoana vătămată a susţinut că la un moment dat s-a întors dintr-o altă încăpere a locuinţei, cu o sumă de 2.000.000 lei conţinută într-un ziar, cu intenţia de a plăti serviciile de depanare, inculpatul B.A., solicitându-i suma de 500.000 lei.
Inculpaţii au susţinut o altă variantă şi anume că persoana vătămată a adus banii în bucătărie, unde avea loc reparaţia pentru a remite o sumă ce variază de la un inculpat la altul, între 50.000 lei, în vederea achiziţionării unei piese de schimb.
Persoana vătămată a arătat însă că nu a apucat însă să plătească vreo sumă de acest fel, deoarece unul dintre inculpaţi i-a smuls ziarul cu întreaga sumă de bani din mână, fugind afară pe uşă, iar un doilea inculpat i-a aplicat mai multe palme, izbind-o cu capul de mai multe obiecte înconjurătoare, deoarece persoana vătămată striga după ajutor.
Despre deposedarea persoanei vătămate de această sumă de bani au declarat şi inculpaţii B.A. şi H.Z.I. în felul următor:
După ce inculpatul B.A. a cerut mai întâi o sumă de bani (într-o declaraţie, 50.000 lei, în alta 100.000 lei), de la persoana vătămată pentru a-l trimite pe inculpatul H.E. să cumpere o piesă, acesta negăsind-o, inculpatul H.Z.I., profitând de un moment de neatenţie a persoanei vătămate a luat din teancul de bani aflat în ziar pe masă o sumă de bani. Acest lucru a fost observat de inculpatul B.A. şi l-a determinat totodată să-şi însuşească şi el o parte din acei bani, moment în care a fost observat de persoana vătămată, care a început să se scandalizeze şi să strige „ hoţii", astfel că după plecarea în fugă a inculpatului H.Z.I. şi întrucât persoana vătămată s-a opus plecării inculpatului B.A., acesta a împins-o, persoana vătămată lovindu-se de obiectele din casă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel inculpaţii, care au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de furt şi lovire şi reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 125/ A din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 2684/P/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.A., H.Z.I. şi H.E. împotriva sentinţei penale nr. 162 din 16 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 8727/P/2005.
S-a menţinut măsura arestării preventive pe timp de 60 de zile şi s-a dedus în continuare din pedepsele de executat, perioada arestării preventive de la 16 februarie 2005 la zi.
Din fondurile Ministerului Justiţiei a fost plătită Baroului Timiş, suma de 1.800.000 lei onorariu avocat pentru cei trei inculpaţi.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului suma de câte 1.000.000 lei fiecare cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că în baza probelor legal administrate în mod temeinic şi legal s-au reţinut starea de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor.
Din probele dosarului, planşele fotografice din dosarul de urmărire penală, procesul-verbal de depistare, declaraţiile martorilor P.E., T.S., P.R., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor a rezultat că aceştia prin violenţă au sustras suma de 2.000.000 lei, victima având în urma loviturilor primite excoriaţii la nivelul piramidei nazale şi echimoze în regiunea mentonieră, şanţul labial stâng, hemifaţă stângă şi ambele regiuni orbitale. Aceste leziuni au fost constatate prin raportul medico-legal nr. 2981/2003.
Raportat la faptul că inculpaţii prin violenţă au sustras de la partea vătămată suma de 2.000.000 lei prin aceasta s-a realizat conţinutul infracţiunii de tâlhărie c infracţiune complexă, neputându-se reţine două infracţiuni de furt şi lovire în concurs real, cu au solicitat inculpaţii.
În ceea ce priveşte cererea inculpaţilor de a li se reduce pedepsele, s-a constatat că în funcţie de criteriile de individualizare ale pedepsei din art. 72 şi art. 27 C. pen., pedepsele stabilite în suma inculpaţilor îşi vor atinge scopul educativ preventiv în cuantumul dat, fără a se impune reducerea lor.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpaţii B.A., H.E. şi H.Z.I.
În motivarea recursului declarat, inculpatul B.A. a criticat hotărârea pronunţată, arătând în scris că pedeapsa aplicată este prea mare, descriind împrejurările faptice, în sensul că a rămas singur cu partea vătămată care s-a dus la bucătărie, timp în care el a văzut sertarul din care partea vătămată a luat ziarul în care se aflau bani, din care i-a dat inculpatului H.Z.I. că cumpere piesa la maşina de spălat, iar când el s-a întors să plece, partea vătămată l-a văzut cu ziarul în mână şi crede că şi-a dat seama că i-a furat bani, începând să ţipe la el, după care a împins-o, a tras uşa după el, fugind, nu este de acord cu încadrarea juridică, atâta timp cât el nu a luat nimic direct de la partea vătămată.
Astfel, a solicitat în baza art. 3859 pct. 3 şi 17 C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare pentru schimbarea încadrării juridice în art. 208 – art. 209 C. pen., sau reducerea pedepsei aplicate.
Recurentul inculpat B.A. a mai menţionat că pe durata derulării cauzei la instanţele de judecată a solicitat aducerea unui translator de limba maghiară, deoarece este de origină maghiară, nu cunoaşte limba română şi nici nu ştie să scrie, nu ştie ce conţin declaraţiile date în faza de urmărire penală pe care a fost obligat să le semneze, are trei copii minori şi nu are părinţi şi în consecinţă doreşte dispunerea unei pedepse orientată spre minimul special, deoarece nu se face vinovat de acuzaţiile aduse.
În motivele de recurs aflate la dosar, inculpatul H.E. a criticat hotărârea pronunţată, în sensul că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport cu fapta săvârşită de el a cărei calificare juridică nu corespunde cu ceea ce el a săvârşit, menţionând faptul că în timp ce fratele său a fost să bea o bere după ce se întorsese de la magazin, el împreună cu B.A. au rămas să repare maşina de spălat şi în timp ce partea vătămată îl ajuta pe B.A. să pună maşina de spălat la loc, a văzut unde partea vătămată a pus banii, a luat suma de 800.000 lei, în bancnote de 100.000 lei, nefiind observat de partea vătămată sau eventual de inculpatul B.A., iar când a ieşit pe stradă l-a văzut venind pe fratele său H.Z.I., pe care l-a întors din drum, oprindu-se la un bar şi nu ştie ce s-a întâmplat în locuinţa părţii vătămate, solicitând în temeiul art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt, prin casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare sau reducerea pedepsei.
În recursul său, inculpatul H.Z.I. a criticat hotărârea pronunţată, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, menţionând că nu a participat la această faptă, nefiind înştiinţat de fratele său şi nici de inculpatul B.A. ce a avut de gând să facă, el nu s-a aflat în locuinţa părţii vătămate, fiind plecat după ţigări, a consumat o bere, iar la întoarcere s-a întâlnit cu fratele său care i-a spus să meargă să bea o bere, inculpatul B.A. rămânând să probeze maşina de spălat, urmând să vină şi el, ulterior atât fratele său cât şi inculpatul B.A. spunându-i că fiecare au furat de la partea vătămată sume de bani, acesta din urmă relatând că a fugit deoarece l-a observat partea vătămată cu bani din ziar, începând să strige, că i s-a spus la anchetă că nu vrea să colaboreze, dar el nu a participat la comiterea faptei, solicitând administrarea tuturor probelor şi în consecinţă admiterea recursului declarat, deoarece nu se consideră vinovat de fapta reţinută în sarcina sa.
Concluziile apărătorilor inculpaţilor cu privire la recursurile declarate şi motivele invocate, ale procurorului, precum şi aspectele invocate personal de recurenţii inculpaţi, în ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Recurenţii inculpaţi H.Z.I. şi H.E. au depus memorii la dosar în care au evidenţiat din nou împrejurările faptice, solicitând fiecare reducerea pedepselor aplicate.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.A., H.E. şi H.Z.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14, 171, 18 C. proc. pen., pentru inculpatul B.A., art. 3859 pct. 14, 17 C. proc. pen., pentru inculpatul H.E., art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru inculpatul H.Z.I., precum şi pentru un alt motiv decât cele arătate, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că pe parcursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă au fost ascultaţi cei trei inculpaţi ale căror declaraţii se află la tribunal cu nr. 8727/P/2004, audiere ce a fost efectuată în prezenţa interpretului pentru limba maghiară, respectiv traducătorul autorizat O.C., deoarece nu cunoşteau foarte bine limba română, atestarea acestei situaţii fiind făcută prin semnarea declaraţiilor inculpaţilor şi de interpret, precum şi prin menţiunea prezenţei acestuia în încheierea de şedinţă de la 24 ianuarie 2005.
În declaraţia dată, inculpatul B.A. a arătat, în esenţă, că în cursul urmăririi penale a fost audiat în prezenţa unui apărător, nu a solicitat interpret de limbă maghiară la audieri, nu menţine declaraţiile date în faza urmăririi penale, nici pe cele de la poliţie şi nici pe cele de la procuror, nu a săvârşit infracţiunea de tâlhărie asupra părţii vătămate, a lucrat la aceasta pentru repararea maşinii de spălat, descriind împrejurările faptice la care a participat, contribuţia celorlalţi coinculpaţi, suma primită pentru această reparaţie, respectiv 1.500.000 lei, ceilalţi bani au rămas într-un ziar pe masă, inculpatul H.E. a sustras din banii rămaşi pe masă o sumă al cărei cuantum nu îl cunoaşte. De asemenea, inculpatul a menţionat că a rămas în bucătărie şi profitând de neatenţia părţii vătămate a sustras şi el o sumă de bani din acelaşi teanc, precizând că de fapt a luat întreaga sumă rămasă în ziar, respectiv 2.000.000 lei. În momentul în care intenţiona să iasă din bucătărie, partea vătămată a sesizat dispariţia banilor, spunându-i că i-a sustras banii şi a încercat să-l oprească apucându-l de haine, a îmbrâncit-o pe partea vătămată, asigurându-şi scăparea fugind din casă în stradă, întâlnindu-i pe cei doi coinculpaţi, au plecat toţi trei la gară şi de aici fiecare a plecat cu trenul în direcţiile opuse.
În declaraţia dată în esenţă, inculpatul H.E. a menţionat că nu menţine decât prima declaraţie dată la poliţie, când a arătat adevărata stare de lucruri, nu a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, ci pe aceea de furt, relatând împrejurările faptice, contribuţia coinculpaţilor, împrejurarea că a fost trimis să procure o piesă pentru repararea maşinii de spălat, dându-i-se suma de 150.000 lei, însă nu a găsit piesa respectivă, ulterior fiind trimis celălalt inculpat H.Z.I. Totodată inculpatul a precizat că inculpatul B.A. a solicitat părţii vătămate suma de 1.500.000 lei pentru reparaţia făcută, partea vătămată a venit în bucătărie cu un teanc de bancnote înfăşurat într-un ziar, fiindu-i dată inculpatului B.A. suma solicitată, restul de bani fiind pus pe masă şi în timp ce coinculpatul împreună cu partea vătămată aşezau maşina de spălat, el a luat o arte din banii rămaşi pe masă, respectiv 1.900.000 lei, după care a părăsit casa, s-a întâlni cu inculpatul H.Z.I., căruia i-a spus că nu mai este nevoie de piesă, deoarece B.A. a făcut reparaţia, la scurt timp a ieşit în stradă şi B.A., nu a văzut asupra sa vreo sumă de bani, nici acesta nu le-a spus de sustragerea vreunei sume de bani şi el procedând în acelaşi mod, partea vătămată nu a ieşit în stradă, nu a restituit suma de bani sustrasă.
În declaraţia dată, inculpatul H.Z.I., în esenţă a arătat că nu a săvârşit infracţiunea de complicitate la tâlhărie, menţine declaraţiile date la poliţie, însă nu şi pe cele date la procuror cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, nu menţine acea declaraţie, deoarece la insistenţele inculpatului B.A. de a lua întreaga stare de fapt asupra sa, cu motivarea că la locul faptei au fost găsite numai amprentele sale şi că el s-ar fi înţeles inclusiv cu fratele său H.E. a făcut acest lucru, însă a relatat împrejurările faptice, respectiv scopul deplasării făcute, respectiv găsirii de lucru, modalitate de abordare a părţii vătămate, iniţial faptul că s-ar fi dorit repararea acoperişului locuinţei părţii vătămate, iar ulterior repararea maşinii de spălat, plecând să caute o piesă pentru aceasta, fiindu-i dată iniţial suma de 50.000 lei, nu a găsit piesa, nefiind nici un magazin din care să cumpere o asemenea piesă, şi-a cumpărat o bere şi un pachet de ţigări din banii primiţi. De asemenea, inculpatul a menţionat că ajuns la locuinţa părţii vătămate, inculpatul B.A. i-a reproşat comportamentul, cerându-i părţii vătămate încă 100.000 lei pentru că piesa costă mai mult, fiind trimis după ea inculpatul H.E., dar şi acesta s-a întors spunând că nu a găsit piesa respectivă, iar el între timp a ieşit afară şi din banii rămaşi din cei 50.000 lei şi-a mai cumpărat o bere, iar când s-a întors spre casă s-a întâlnit cu coinculpatul H.E., care i-a spus că trebuie să vină şi B.A. care a făcut reparaţia, acesta venind la scurt timp şi încercând să discute cu acesta despre repararea acoperişului, inculpatul B.A. i-a spus că nu are rost că oricum a făcut reparaţia maşinii de spălat, primind pentru aceasta suma de 1.200.000 lei din care i-a dat suma de 400.000 lei, nu i s-a spus nimic ce s-a întâmplat în locuinţă în absenţa sa.
Ulterior, la termenul de la 16 februarie 2005, au fost ascultaţi martorii P.E., T.S., P.R. ale căror declaraţii se află la dosarul tribunalului, în ale căror depoziţii au relatat împrejurări ulterioare faptei, văzând-o pe partea vătămată cu urme de violenţă, acesta spunându-le martorilor T.S. şi P.R. şi despre modul cum a fost agresată.
La termenul menţionat mai sus cauza a şi fost soluţionată, în practicaua sentinţei fiind consemnate concluziile părţilor.
În apel, cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată, aşa cum rezultă din dosarul Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit art. 8 C. proc. pen., părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
În conformitate cu art. 128 alin. (1) din acelaşi cod, când una dintre părţii sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.
Aşa cum a rezultat din examinarea cauzei, interpretul de limba maghiară a fost prezent numai la ascultarea inculpaţilor, aceştia necunoscând foarte bine limba română, neexistând nici o altă menţiune cu privire la prezenţa acestuia la soluţionarea cauzei la prima instanţă, cu ocazia dezbaterilor şi nici la judecarea apelurilor.
Astfel, ambele instanţe au încălcat una din condiţiile impuse de art. 8 C. proc. pen., deoarece prezenţa interpretului de limbă maghiară a avut loc numai cu ocazia ascultării inculpaţilor, deşi aceştia aveau dreptul să pună concluzii personal, prin intermediul interpretului, cu ocazia judecării în fond, dar şi în apel, în ultimul cuvânt, în scopul asigurării complete a apărării, putând să facă precizări asupra împrejurărilor faptice.
Aşadar, în raport cu cele menţionate, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legii, fiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Înalta Curte nu poate reţine criticile inculpaţilor B.A., H.E. şi H.Z.I. cu privire la inexistenţa interpretului de limbă maghiară în cursul urmăririi penale invocată de primul inculpat, precum şi necesitatea restituirii cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale prin asigurarea unui interpret, evidenţiate de ceilalţi doi inculpaţi, deoarece B.A. a avut interpret la ascultarea sa de către procuror, potrivit declaraţiei în acest sens, semnată şi de interpret, iar apărările celorlalţi doi inculpaţi nu se circumscriu condiţiilor legale expres prevăzute de art. 333 C. proc. pen.
În conformitate cu art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Din examinarea cauzei rezultă că instanţa de apel şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, însă prin efectuarea unui examen parţial coroborat al probelor administrate, cu toate că au existat referiri concrete la mijloacele de probă, conţinutul acestora nu a fost valorificat în integralitate, nefiind lămurite împrejurările faptice, contribuţiile inculpaţilor, stabilirea certă a vinovăţiei acestora în comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, încălcându-se, astfel, condiţiile impuse de norma procedurală menţionată mai sus.
Totodată, instanţa de apel, la rândul ei, a încălcat şi dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., cu privire la efectul devolutiv al apelului, deoarece nu a dat relevanţă conţinutului acestui principiu, având posibilitatea, cu titlu de excepţie, de a readministra unele probe sau completa ea însăşi probatoriul administrat iniţial.
Efectul devolutiv al apelului nu poate fi înţeles, însă ca o administrare a întregului material probator, prin efectuarea în integralitate a cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, având în vedere rolul său de instanţă de control judiciar, care nu poate suplini o cercetare judecătorească marcată de încălcări ale dispoziţiilor legale.
Pe de altă parte, Înalta Curte consideră că deşi pe parcursul cercetării judecătoreşti prima instanţă a audiat părţile, martorii indicaţi în actul de sesizare, ascultarea acestora a evidenţiat însă aspecte contradictorii cu privire la derularea împrejurărilor faptice, martorii văzând-o pe partea vătămată cu urme de violenţă, parte din ei auzind de la partea vătămată cum au avut loc faptele, fără să fi participat direct la momentul agresiunii, impunând lămurirea circumstanţelor reale prin efectuarea de confruntări şi orice alte mijloace de probă care să conducă la aflarea adevărului, în sensul stabilirii concrete a contribuţiei inculpaţilor în comiterea faptelor, a vinovăţiei acestora, a încadrării juridice a acestora.
Astfel, Înalta Curte apreciază că cercetarea judecătorească efectuată de prima instanţă fără a se recurge şi la administrarea altor mijloace de probă decât cele evidenţiate, a condus la nerezolvarea fondului cauzei, critica inculpatului H.Z.I. privind aprecierea probatoriului fiind întemeiată.
În raport cu cele menţionate, criticile de nelegalitate invocate primează faţă de motivele schimbării încadrării juridice, a individualizării pedepselor aplicate, care urmează să fie analizate în contextul readministrării probatoriului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii B.A., H.E. şi H.Z.I. împotriva deciziei penale nr. 125/ A din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 162/ PI din 16 februarie 2005 a Tribunalului Timiş şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş, care va readministra probatoriul, în sensul audierii inculpaţilor, prin intermediul interpretului de limbă maghiară, a martorilor indicaţi în actul de sesizare, în condiţiile legii, încuviinţării oricăror probe solicitate de părţi şi apreciate ca fiind pertinente, concludente şi utile cauzei, efectuarea de confruntări cu respectarea art. 87 – art. 88 C. proc. pen. şi a altor probe, în scopul stabilirii situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, urmând a se avea în vedere şi celelalte critici arătate, iar la judecarea cauzei să se asigure prezenţa interpretului de limba maghiară pentru ca inculpaţii să poată pună concluzii prin intermediul acestuia, în vederea unei apărări complete.
Se va menţine arestarea preventivă pentru toţi cei trei inculpaţii, apreciind că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii, în condiţiile art. 136, 143, 149, 148 lit. h), art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii B.A., H.E., H.Z.I. împotriva deciziei penale nr. 125/ A din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 162/ PI din 16 februarie 2005 a Tribunalului Timiş şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Menţine arestarea preventivă pentru toţi cei trei inculpaţi.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3451/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs → |
|---|
