ICCJ. Decizia nr. 3453/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3453/2005
Dosar nr. 2508/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 200/ F din 17 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul revizuient P.E. împotriva sentinţei penale nr. 135 din 20 februarie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, cu obligarea acestuia la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petentul condamnat în motivarea cererii de revizuire a arătat că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., prin sentinţa penală nr. 135 din 20 februarie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3341 din 10 iulie 2003 a Curţii Suprime de Justiţie, întrucât din probatoriul administrat la dosarul cauzei nu se poate reţine vinovăţia sa, instanţele analizând în mod superficial actele existente la dosarul cauzei, impunându-se reaudierea martorului D.E.
Faţă de motivele invocate de condamnat, tribunalul a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută doar în cinci situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege.
S-a arătat că este adevărat că potrivit dispoziţiei art. 394 lit. a) C. proc. pen., netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal poate fi examinată însă numai pentru fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţe la data judecării, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, întrucât petentul a solicitat o reapreciere a materialului probator administrat deja în cauză.
Totodată, nici prelungirea probatoriului prin reaudierea martorului D.E. nu este posibilă în prezenta cale de atac.
De altfel susţinerile petentului au fost relevate în faţa instanţelor în căile ordinare de atac şi apreciate ca atare de instanţa superioară, aceasta neputând face obiectul prezentei căi ordinare de atac şi întrucât motivele invocate de petent nu se regăsesc în nici una din cele cinci situaţii amintite de, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel revizuientul condamnat P.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând că a fost condamnat pe nedrept, întrucât nu a rezultat vinovăţia sa din probe, iar cu ocazia dezbaterilor în fond nu i s-a acordat cuvântul. Totodată pentru evidenţierea nevinovăţia sale a solicitat reaudierea martorului D.E., arătând că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea cererii sale de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 225 din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 973/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva sentinţei penale nr. 200 din 17 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4456/2004, fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că în sprijinul cererii de revizuire, condamnatul P.E. a învederat următoarele împrejurări: completul de judecată care l-a condamnat a studiat superficial dosarul cauzei; vinovăţia sa nu a fost dovedită prin probele administrate, nu s-a efectuat o confruntare cu reclamantul B., pe care inculpatul a solicitat-o; a solicitat reaudierea martorului D.E.; procurorul de şedinţă nu a depus înscrisuri la dosarul cauzei; nu i s-a acordat ultimul cuvânt la cercetarea judecătorească.
Curtea de apel a constatat că revizuientul nu a invocat în mod expres vreunul din cazurile de revizuire enumerate limitativ de art. 394 C. proc. pen. Instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte completarea probelor solicitate de condamnat, aceasta este inadmisibilă în calea revizuirii, în măsura în care se tinde la o prelungire a probaţiunii, iar nu la fapte şi împrejurări noi, aşa cum prevede art. 394 lit. a) C. proc. pen Orice alte cereri privind completarea probatoriului trebuiau să fie formulate în cadrul celor trei grade de jurisdicţie pe care le-a parcurs cauza (fond, apel, recurs), astfel că instanţa de apel a constatat că cererea de revizuire nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen., considerând hotărârea primei instanţe de respingere a cererii de revizuire ca temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat P.E. fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul recurentului revizuient, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond admiterea cererii de revizuire formulată de condamnat, care a susţinut că este nevinovat şi că în cauză s-ar impune reaudierea martorilor pentru a-şi proba nevinovăţia, lăsând soluţia la aprecierea instanţei faţă de împrejurarea că în opinia sa solicitarea revizuientului tinde la o prelungire a probatoriului deja administrat.
La dosarul cauzei, recurentul revizuient condamnat a depus un memoriu, reprezentând note scrise, în care a arătat că la instanţa de fond nu a fost lăsat să vorbească, că este suferind, că a fost cercetat de un poliţist care i-a cerut bani, în prezent fiind cercetat, a fost condamnat fiind în imposibilitate de a lua cuvântul, deoarece suferise două atacuri cerebrale, se va adresa unui tribunal internaţional.
Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei;
un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, considerând motivele revizuientului condamnat referitoare la nevinovăţia sa, completarea probelor, prin reaudierea martorului D.E., administrarea altor probe, care tind spre prelungirea probaţiunii şi nu se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi, precum şi neacordarea ultimului cuvânt la cercetarea judecătorească, că nu se încadrează în nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen., referitoare la revizuire.
Aşadar, Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurent, apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Totodată, verificând Decizia atacată, nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva deciziei penale nr. 225 din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul revizuient condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva deciziei penale nr. 225 din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3451/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3478/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
