ICCJ. Decizia nr. 3851/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3851/2005

Dosar nr. 1653/2005

Şedinţa publică din 22 iunie 2005

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 301 din 10 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în dosarul nr. 1179/2004, în baza art. 13 alin. (1) şi alin. (4) teza I cu aplicarea art. 12 lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul S.V., la o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani închisoare ca urmare a schimbării calificării faptei conform art. 334 C. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare sporită la 7 ani şi 8 luni închisoare.

Inculpatul S.V. va executa, pe lângă pedeapsa principală, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 350 C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 25 mai 2004 la zi.

În baza art. 118 lit. d) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 Euro sau contravaloarea acestora la data executării hotărârii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat a autoturismului marca Opel Astra–F-Cora, de culoare albă, indisponibilizat prin ordonanţa procurorului emisă la 26 februarie 2004 sub dosar nr. 96/PA/9/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competenţa soluţionării cererii de recunoaştere a hotărârii străine, formulată de către inculpatul S.V. în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, faţă de prevederile art. 120 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cerere care a fost înaintată, însoţită de actele necesare, autorităţii judiciare competente.

În baza art. 26 raportat la art. 13 alin. (1) şi 4 teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi cu aplicarea art. 74 lit. a) alin. ultim C. pen., a fost condamnată inculpata B.I., la o pedeapsă de un an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de minori.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 26, raportat la art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind complicitatea la infracţiunea de trafic de persoane.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe o perioadă de 3 ani şi 2 luni care reprezintă termenul de încercare.

În baza art. 83 şi art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a pedepsei.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că M.C., T.I. şi T.A. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare din care 400.000 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu emis sub dosar nr. 96/PA/2004 la data de 12 martie 2004 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului S.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (4) cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi a infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (4) cu art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen., din aceeaşi lege şi s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a coinculpatei B.I., pentru săvârşirea complicităţii la ambele infracţiuni săvârşite de către inculpatul S.V.

S-a reţinut, în esenţă, că primul inculpat a recrutat, transportat şi cazat pe minorele M.C. şi T.A. în Germania în scopul practicării prostituţiei, iar în ceea ce o priveşte pe T.A. şi pentru faptul că a obligat-o să întreţină raporturi intime, în acelaşi scop.

Inculpata B.I. a fost trimisă în judecată pentru faptul că a transportat împreună cu S.V., pe minora M.C., a acceptat să o cazeze şi să practice prostituţie, iar pe minora T.A. a cazat-o, ştiind că S.V. o va obliga să practice prostituţia şi a încercat să o convingă să facă acelaşi lucru.

La dosarul cauzei se află următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor T.A. şi M.C. precum şi înregistrarea acestora pe compact disc; declaraţiile martorilor T.I., B.D., L.D., E.K., S.V., B.F., B.P., declaraţii date atât în faza de urmărire penală cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, procesele verbale de confruntare între martorii audiaţi (T.A., E.K., B.P., S.V.); adresele Ministerului Administraţiei şi Internelor referitoare la intrarea şi ieşirea din ţară a inculpaţilor şi a victimelor; procesele verbale de căutare a martorilor; traducerea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în Germania prin care inculpatul S.V. a fost condamnat pentru parte din faptele deduse judecăţii; declaraţiile inculpaţilor care neagă comiterea vreunei infracţiuni din cele reţinute în sarcina lor.

Astfel, în cursul anului 2001, inculpatul S.V. a obţinut viză de reşedinţă în Germania şi s-a angajat ca şofer la o firmă din Dortmund, motiv pentru care a închiriat o casă cu mai multe camere de la un avocat în vârstă, de origine română în localitatea Schwerte – Germania, unde intermitent, a locuit împreună cu concubina sa, coinculpata B.I.

Inculpatul S.V. mai avea închiriat un apartament nelocuit în Dortmund, special pentru consumarea raporturilor intime ale celor două martore T.A. şi M.C.

La începutul lunii mai 2003, inculpaţii au revenit în România, iar prin intermediul martorului S.V. au cunoscut-o pe minora M.C., în vârstă de 17 ani.

Fiind mama unui copil de 4 ani pe care îl avea în întreţinere şi neavând mijloace materiale cu care să-l întreţină, martora M.C. a înţeles să-şi procure cele necesare, prin practicarea de relaţii intime. În acest scop, la cererea sa, martorul S.V. i-a prezentat pe cei doi inculpaţi. Inculpatul S.V. s-a declarat de acord cu cererea acesteia de a o transporta, caza şi s-a oferit să-i găsească clienţi cu care aceasta să întreţină raporturi sexuale. Totodată, inculpatul S.V. i-a spus minorei că tarifele vor fi stabilite de el, iar banii astfel obţinuţi vor fi împărţiţi între ei. De discuţiile de mai sus, nu a fost străină nici coinculpata B.I., care a mijlocit efectiv procurarea în termen a paşaportului martorei, aşa fel încât să poată să-i însoţească pe cei doi inculpaţi în 10 mai 2003, atunci când doreau să se întoarcă definitiv în Germania. Afirmativ, la data precizată, cei trei, inculpaţii şi martora împreună cu S.V. s-au deplasat la reşedinţa din Schwerte, cu autoturismul proprietate personală aparţinând inculpatului S.V.

Ajunşi în Germania, inculpatul S.V. i-a procurat „clienţi" de la data sosirii şi până la data de 12 iunie 2003, dată când, prin intermediul inculpatului, martora M.C. a fost „plasată" unui anume „G.", care s-a dovedit a fi un ofiţer sub acoperire.

Pentru această faptă inculpatul S.V., coinculpata B.I. şi martora au fost cercetaţi în Germania; faţă de B.I. şi M.C. cauza a fost disjunsă, iar cele două au fost expulzate în România, în timp ce inculpatul S.V. a fost cercetat în stare de arest şi apoi condamnat, la o pedeapsă de 9 luni cu suspendare pe un an şi 9 luni, pentru infracţiunea de proxenetism şi promovarea prostituţiei şi a actelor sexuale cu minori.

Inculpatul S.V. a închiriat un apartament în Dortmund unde aducea pe minoră în vederea consumării raporturilor intime cu diferiţi bărbaţi, care-l contactau pe telefonul mobil la acest imobil. După practicarea raporturilor sexuale clientul pleca, M.C. aştepta ca inculpatul să vină după ea. Chiar dacă a avut şi alţi clienţi s-a putut proba doar că minora a fost intermediată în favoarea unui cetăţean turc de la care inculpatul a primit 200 Euro, unui cetăţean german pe nume K.A., avocatului în vârstă, precum şi cetăţeanului german, poliţist sub acoperire. Conform declaraţiilor martorei M.C., timp de aproape o lună inculpatul i-a adus „tot felul de clienţi" cu care a întreţinut relaţii intima, iar banii îi lua inculpatul, martora primind în total doar 20 Euro pentru a-şi cumpăra ţigări şi pentru a da un telefon acasă.

Coinculpata B.I., care a locuit împreună cu inculpatul, a fost de acord şi a consimţit la toate activităţile desfăşurate de inculpat, iar în ce o priveşte pe martoră o convingea să continue această activitate, evidenţiindu-i avantajele materiale pe care le obţine în acest fel, ajutând-o a se îmbrăca „adecvat", a însoţit-o în oraş, a dus-o la apartamentul din Dortmund la casa lor din Schwerte, a „recompensat-o" cu haine, pantofi uzaţi pe care le adunau în Germania pentru a le aduce în România, promiţându-i că dacă va continua să se prostitueze va mai primi astfel de cadouri.

Martora M.C. a denunţat fapta comisă înainte de a se începe urmărirea penală faţă de ea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, dobândind astfel calitatea de martor în cauză. Ca victimă a infracţiunilor comise faţă de ea a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Întrebată de instanţă care este motivul pentru care i-a denunţat pe inculpaţi, a arătat că inculpatul S.V. nu s-a ţinut de cuvânt şi nu i-a remis partea de bani pe care o merita, bani pe care şi i-a însuşit, iar faţă de coinculpata B.I. a declarat că este nemulţumită pentru faptul că, deşi a rugat-o, aceasta a refuzat, ca atunci când au fost cercetaţi toţi trei în Germania, să-i traducă şi ei translatorul coinculpaţilor, problemele juridice ce o priveau.

Tot prin intermediul martorului S.V., inculpatul S.V. a aflat că fosta sa colegă de şcoală consăteană, T.I., are o situaţie materială grea pentru că imobilul în care locuia a fost retrocedat şi avea mai mulţi copii în întreţinere.

În acest context de împrejurări aceasta şi minora sa A. au luat legătura cu inculpatul S.V. şi i-au solicitat ajutorul. Acesta s-a oferit să o ducă pe minora de 15 ani T.A., în Germania, pentru a avea grijă de fiul său în vârstă de 11 ani şi a o ajuta pe coinculpata B.I. în gospodărie. La acest moment coinculpata B.I. era în Germania cu M.C. şi alţi cetăţeni români cazaţi la ei, martori în cauză.

T.I. l-a rugat pe inculpatul S.V. pe care îl cunoştea de o viaţă să aibă grijă de fiica sa, în sensul de a nu întreţine relaţii sexuale cu bărbaţi, aşa cum a auzit ea că s-a întâmplat cu alte tinere plecate în străinătate.

Inculpatul S.V. i-a promis ferm că nu se va întâmpla aşa ceva cu fiica ei T.A., întrucât „nu are nevoie de necazuri".

Inculpatul S.V. le-a spus celor două femei că minora va fi plătită pentru activitatea de menajeră cu suma de 200 Euro pe lună şi îi va căuta şi un alt loc de muncă mai bine plătit.

În 26 mai 2003, inculpatul S.V. a transportat-o pe minoră în Germania, tot cu autoturismul său marca Opel Astra.

După ce au trecut graniţa, inculpatul S.V. i-a spus martorei T.A. că nu a fost adusă în Germania pentru a fi menajeră, ci pentru practicarea prostituţiei. Întrucât minora a refuzat, inculpatul a încercat să o convingă, spunându-i că va câştiga „bani buni", i-a explicat că el se va ocupa de a racola clienţi, iar ulterior vor împărţi banii.

Inculpatul S.V. a reuşit să o determine să accepte întreţinerea de raporturi intime cu şeful lui K.A., raporturi consumate în apartamentul închiriat din Dortmund. Odată inculpatul le-a dus la apartament pe ambele minore şi au întreţinut fiecare raporturi sexuale cu acesta. Cu acest K.A. minora A. a reuşit să se înţeleagă mai bine şi i-a povestit ce a păţit cu inculpatul, cum a fost înşelată de inculpat, care i-a promis că se va ocupa de gospodărie şi cum S.V. o obligă să se prostitueze împotriva voinţei ei. Acesta şi familia lui chiar au încercat să o ajute într-un fel.

Faptul că minora nu avea bani să se reîntoarcă acasă şi având în vedere că inculpatul a minţit-o, spunându-i că mama ei cunoştea pentru ce a trimis-o în Germania, prezentându-i „avantajele" meseriei, abuzând de autoritatea pe care un bărbat în vârstă apreciabilă o are asupra unui copil de 15 ani, şi având o atitudine oscilantă, de la un ton conciliant la unul ameninţător şi continuând cu agresionarea acesteia, toate aceste elemente au fost de natură să o determine pe minoră să accepte ca, fată mare fiind, să întreţină relaţii cu acest K.A., relaţii despre care mult timp a refuzat să le recunoască şi să povestească, inclusiv martorei M.C. sau consăteanului ei S.V. care şi el a locuit la Schwerte. Ulterior aceştia au aflat despre consumarea acestor raporturi intime, tot de la martora T.A.

Inculpatul a negociat la domiciliul său din Schwerte cu un cetăţean de origine turcă practicarea relaţiilor sexuale cu minora T.A. I-a spus martorei M.C. să-i transmită minorei să facă duş, pentru că va veni să o ia un bărbat, cu maşina. În drum spre Dortmund, T.A. a scos paşaportul (pe care îl primise de la inculpat în caz că va fi oprită şi legitimată de poliţie) cu care i-a dovedit bărbatului că este minoră, că nu are decât 15 ani şi că nu doreşte să întreţină raporturi sexuale cu acesta. Din acest motiv (că era minoră) şi pentru a nu avea necazuri, cetăţeanul turc a adus-o acasă şi i-a cerut banii pe care i-a dat pentru ea inculpatului. Acesta i-a remis banii primiţi fără a se putea stabili cu certitudine ce sumă a primit inculpatul pentru minoră.

Martorei M.C., S.V. i-a spus că „ce zgârcit este turcul, că nu a dat decât 50 Euro", în timp ce martora T.A. a înţeles de la acest bărbat prin semne, că i-a dat inculpatului S.V., pentru ea, ceva ce începe cu cifra 2 (200 sau 2000 Euro) pentru că i-a arătat 2 degete (atunci când acesta i-a arătat paşaportul şi l-a refuzat să întreţină raporturi intime). Cert este că raportul intim nu s-a consumat, iar cetăţeanul turc a pretins banii daţi, inculpatului.

În zilele următoare minora T.A. a încercat să fugă de la locuinţa inculpatului, însă a fost găsită, seara târziu de B.I. şi S.V. la ieşirea din Schwerte şi a fost adusă înapoi şi certată aspru de toţi.

Pentru a evita de a mai întreţine şi alte raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, minora T.A. i-a minţit că este gravidă, împrejurare nereală, dar pe care a spus-o tuturor celor ce locuiau la Schwerte (inculpaţi, martori).

Pentru că era mereu abătută şi plângea (împrejurare relatată de M.C., L.D., S.V. etc.), pentru că a spus că este gravidă, pentru că refuza să accepte rolul propus de inculpat, acela de a fi prostituată, s-au hotărât să o trimită în ţară, după circa 7-10 zile de la sosirea ei în Germania.

Înainte de a lua definitiv această hotărâre, inculpata B.I. a fost sunată la telefon de către mama minorei T.A., convorbire care s-a întrerupt şi care i-a creat suspiciuni lui T.I. Pentru că nu a primit veşti de la fiica ei, aşa cum inculpatul S.V. i-a promis martorei T.I., pentru că nu a reuşit să vorbească cu fata, atunci când a sunat-o pe B.I., mama minorei s-a hotărât să o aducă acasă. În acest sens s-a deplasat la familia B. din Dumbrăveni şi i-a cerut martorei B.D., care era şi naşa de botez a A., să-i ceară soţului ei, martorul B.B. care este şofer pe TIR şi efectuează transporturi internaţionale, să treacă pe la familia consăteanului (inculpatul este consăteanul lor), inculpatul S.V. şi să o aducă pe minoră în România.

Acest lucru s-a realizat la 5 iunie 2003, când B.B., însoţit de colegul lui, martorul K.E., în drum spre Olanda au trecut pe la locuinţa inculpaţilor, au aflat fiecare pe rând de la minoră ce i s-a întâmplat cu inculpatul. Iar la întoarcere au luat-o din Germania, dintr-un loc de întâlnire fixat cu coinculpata B.I. într-o parcare, unde aceasta a adus-o pe T.A. şi au adus-o acasă.

Pe drum, în cabina tirului, aceasta le-a relatat ce a păţit, cum a fost minţită în România, cum a fost obligată să se prostitueze, cum a minţit că este însărcinată, cum a fost ameninţată şi lovită de inculpatul S.V.

Înainte de a pleca din Schwerte, inculpatul i-a atras atenţie martorei să nu denunţe autorităţilor române ce a păţit, ameninţând-o că o va omorî şi o va arunca pe râu cu toată familie ei.

Despre traficarea minorei T.A. se aminteşte şi în hotărârea judecătorească din Germania, însă, faţă de faptul că minora era plecată în România la data organizării flagrantului cu martora M.C., cercetări faţă de fapta aceasta nu s-au mai efectuat în Germania (a se vedea hotărârea străină).

În România, ambele minore au făcut denunţuri înainte de a începe urmărirea penală faţă de ele, aşa fel încât, faţă de acestea au operat dispoziţiile legale de nepedepsire, sens în care au calitatea de martore în cauză.

Şi reprezentanta legală a minorei, T.I., şi minora au declarat că nu se constituie părţi civile în cauză.

Inculpatul S.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în ce o priveşte pe minora T.A., iar inculpata B.I., pentru complicitate la această infracţiune.

După parcurgerea cercetării judecătoreşti, instanţa a ajuna la concluzia că inculpata B.I. nu a comis fapta aceasta.

Pe de o parte, ea era în Germania când minora a fost adusă de S.V., şi de la început şi-a exprimat dezacordul faţă de venirea acestei minore. În afara faptului că a locuit în aceeaşi casă cu S.V. şi a acceptat timp de o săptămână să o tolereze pe T.A., s-a susţinut că inculpata B.I. nu a avut vreo contribuţie la săvârşirea faptei de către inculpatul S.V., neefectuând vreun act de complicitate la fapta acestuia. Dacă, atunci când minora a plecat de acasă s-a dus după ea şi a căutat-o, a adus-o acasă, aplicându-i chiar o corecţie, acest lucru poate fi interpretat ca o nemulţumire a inculpatei pentru că, faţă de A., aceasta avea o responsabilitate şi nu a fost interpretată această corecţie ca fiind aplicată pentru a o obliga să se prostitueze, aşa cum a reţinut rechizitoriul. Cum nici minora nu o acuză pe inculpată că ar fi determinat-o să se prostitueze, s-a apreciat că pentru această faptă prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea lui B.I., nu a fost răsturnată prin probele administrate şi ea va fi achitată de sub acuza adusă.

Aşa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpata B.I. a fost achitată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane comisă faţă de T.A., infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza I cu aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Faţă de această situaţie s-a schimbat calificarea faptei comisă de către inculpatul S.V., întrucât agravanta referitoare la săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane împreună prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 nu mai subzistă.

Prin schimbarea calificării faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 s-a reţinut în schimb vinovăţia inculpatului S.V. pentru faptul că a recrutat, transportat, cazat pe minora T.A. în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării acesteia şi prin constrângere fizică şi morală, prin înşelăciune şi oferirea de foloase pentru a obţine consimţământul (haine, pantofi).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen inculpaţii S.V. şi B.I.

În motivarea apelului, oral în faţa instanţei, inculpaţii prin apărător ales au solicitat în principal achitarea de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor, pe considerentul că faptele lor nu sunt prevăzute de legea penală; s-a obiectat că nu subzistă „obligarea" la practicarea prostituţiei, câtă vreme martorele M.C. şi T.A. şi-au dat consimţământul să se prostitueze.

În subsidiar, şi urmare a achitării solicitate privind-o pe inculpata B.I., inculpatul S.V. a solicitat a se schimba încadrarea juridică a faptelor în ceea ce-l priveşte, prin înlăturarea referirii la art. 12 din Legea nr. 678/2001, vizând săvârşirea faptei „de două sau mai multe persoane împreună".

Inculpatul apelant S.V. a mai solicitat înlăturarea măsurii confiscării speciale şi restituirea autoturismului său, precum şi a sumelor de bani confiscate.

Prin Decizia penală nr. 53 din 22 februarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii S.V. şi B.I. solicitând, prin apărători, admiterea recursurilor şi pronunţarea unei soluţii astfel cum s-a menţionat în practicaua acestei decizii.

Examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de aceştia.

De asemenea, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală prin care a respins apelurile declarate de inculpaţi. Cu privire la solicitarea inculpaţilor în sensul achitării pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori (inculpatul S.V.) şi de complicitate la trafic de minori (inculpata B.I.), Înalta Curte constată că susţinerile inculpaţilor că sunt nevinovaţi sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, din declaraţiile date în faza de urmărire penală de către T.A. rezultă că ambii inculpaţi i-au promis că o vor duce în Germania pentru a lucra, însă odată ajunsă acolo a fost obligată de către S.V. să întreţină raporturi sexuale, iar inculpata B.I. a încercat să o convingă să desfăşoare această activitate, promiţându-i diverse bunuri şi, de asemenea, l-a ajutat pe inculpat în acest sens.

Martora T.I. declară că inculpaţii i-au promis că o duc pe fiica ei (T.A.) să lucreze în Germania şi o va plăti cu suma de 200 Euro pe lună, iar când fiica sa a revenit în ţară a aflat că a fost obligată să practice prostituţia.

Din declaraţiile martorei M.C. şi denunţul formulat rezultă modul în care inculpaţii au transportat-o, cazat-o şi i-au înlesnit practicarea prostituţiei în Germania şi, de asemenea, faptul că aceasta confirmă susţinerile martorei T.A.

În aceiaşi ordine de idei, declaraţiile martorilor L.D. şi E.K. confirmă că inculpatul S.V. s-a ocupat de racolarea şi stabilirea preţurilor cu „clienţii", iar promisiunile făcute minorelor de ambii inculpaţi că le vor găsi de lucru nu s-au materializat întrucât aceştia nu au depus nici un efort în acest sens.

Din aceleaşi declaraţii reiese că T.A. a povestit cum a fost indusă în eroare şi obligată la practicarea prostituţiei de către inculpatul S.V.

Toate acestea, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, la care se adaugă şi faptul că în Decizia pronunţată în Germania, prin care inculpatul S.V. a fost condamnat la 9 luni închisoare cu suspendare, acesta a recunoscut faptele imputate (şi cu privire la transportarea şi cazarea minorei T.A.), iar în cauza de faţă, fiind audiat cu privire la aceleaşi fapte, a negat comiterea acestora.

În consecinţă, deşi inculpaţii au negat comiterea faptelor, probatoriul administrat dovedeşte cu certitudine că inculpaţii S.V. şi B.I. sunt vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor şi pentru care au fost condamnaţi, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi complicitate la trafic de persoane, iar hotărârile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale.

Cu privire la motivul de recurs formulat în subsidiar şi care vizează reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi circumstanţele personale (inculpatul S.V. este recidivist, ambii inculpaţi au avut o atitudine de nerecunoaştere a faptelor), aspecte ce au condus la stabilirea unor pedepse care, prin cuantum şi mod de executare sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen.

Cu privire la solicitarea de casare a hotărârilor şi trimitere a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte constată următoarele:

Încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001 nu atrage nulitatea absolută în sensul dispoziţiilor art. 197 alin. (3) C. proc. pen., întrucât nu se produce o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare.

Pe de altă parte, art. 197 C. proc. pen., vorbeşte despre asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, iar art. 44 din Legea nr. 678/2001 nu reglementează imperativ asistenţa juridică obligatorie a victimelor infractorilor din Legea nr. 678/2001.

Faţă de toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.V. şi B.I. împotriva deciziei penale nr. 53 din 22 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.V., durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 februarie 2004 la 22 iunie 2005.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2005.

← ICCJ. Decizia nr. 368/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 4210/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept penal: