ICCJ. Decizia nr. 368/2005. Penal. Art.220 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.368/2005
Dosar nr. 5422/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 784 din 11 decembrie 2002, Judecătoria Alexandria a condamnat pe inculpaţii:
1. C.I. ş.
2. C.L., la câte o lună închisoare, pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus, în ce-i priveşte pe ambii inculpaţi, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de câte 2 ani şi o lună, în conformitate cu art. 82 din acelaşi cod.
Pe latura civilă, s-a luat act că partea vătămată G.T. nu s-a constituit parte civilă şi inculpaţii au fost obligaţi la plata în solidar, a sumei de 2.200.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că la data de 22 februarie 2002, cei doi inculpaţi au tulburat posesia lui G.T. asupra unei parcele de teren arabil.
Împotriva sentinţei, cei doi inculpaţi au declarat recursuri, Tribunalul Teleorman, prin Decizia penală nr. 157 din 10 aprilie 2003 admiţându-le. Prin hotărâre, s-a casat sentinţa şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă, cu motivarea analizării probatoriului în vederea schimbării încadrării juridice a faptei în aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 220 alin. (2) şi (3) C. pen.
Judecătoria Alexandria, prin sentinţa penală nr. 762 din 25 noiembrie 2003, în rejudecare, în baza dispoziţiilor art. 334 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., în aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 220 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpaţi la câte un an închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat că pedepsele de câte un an închisoare sunt graţiate în întregime şi condiţionat.
Pe latură civilă, instanţa de rejudecare a admis în parte acţiunea civilă exercitată de G.T. şi inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 10.000.000 lei despăgubiri civile şi, fiecare în parte, la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către aceeaşi parte.
Recursurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală nr. 94 din 11 martie 2004 a Tribunalului Teleorman.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor instanţelor de recurs şi împotriva hotărârii instanţei de fond care a judecat după casare, considerându-se a fi fost pronunţate cu încălcarea legii.
Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 372 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi agravată situaţia în propria cale de atac, principiul, „non reformaţio in pejus" având aplicabilitate atât în faţa instanţelor de control judiciar, cât şi în faţa instanţei sesizate cu rejudecarea cauzei, raţiune ce stă la baza lui fiind impusă de necesitatea ca părţile să nu fie inhibate în dorinţa de a supune controlului judiciar hotărârile care le privesc.
Se reţine astfel că, prin aplicarea acestui principiu, la rejudecarea cauzei în urma admiterii recursurilor declarate (în speţă), numai de inculpaţi, nu se poate crea acestora o situaţie mai grea, prin condamnarea lor la pedepse mai mari decât cele stabilite iniţial.
În cauză, cei doi inculpaţi au declarat recursuri împotriva sentinţei penale nr. 784 din 11 decembrie 2002 a Judecătoriei Alexandria, admise prin Decizia penală nr. 157 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului Teleorman, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Judecătoria Alexandria, în rejudecare, nu a respectat principiul „non reformatio in pejus", acelaşi principiu fiind încălcat şi de instanţele de recurs.
Întrucât, după admiterea propriilor recursuri, inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse mai mari decât cele stabilite în primul ciclu procesual (câte un an închisoare faţă de câte o lună închisoare) şi, de asemenea, pe latură civilă, au fost obligaţi, în solidar, la 10.000.000 lei despăgubiri civile, deşi iniţial partea vătămată G.T. nu s-a constituit parte civilă, şi la câte 2.500.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare, deci în total 5.000.000 lei în condiţiile în care partea vătămată a probat cheltuirea doar a 2.500.000 lei, hotărârile sunt nelegale.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 4141 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 38515 alin. (2) din acelaşi cod, recursul în anulare va fi admis şi cauza se va trimite pentru rejudecare la prima instanţă.
În rejudecare, instanţa va proceda la cercetare judecătorească cu respectarea tuturor normelor de drept procesual penal şi a rolului activ, astfel încât hotărârea să reflecte situaţia de fapt şi eventualele pretenţii civile în concordanţă cu exercitarea acţiunii părţii vătămate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 762 din 28 noiembrie 2003 a Judecătoriei Alexandria şi deciziilor penale nr. 157/ R din 10 aprilie 2003 şi nr. 94/ R din 11 martie 2004 ale Tribunalului Teleorman, privind pe inculpaţii C.I. şi C.L.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Alexandria.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 367/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 38/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
