ICCJ. Decizia nr. 3945/2005. Penal. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3945/2005
Dosar nr. 3213/2005
Şedinţa publică din 27 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 264/ F din 2 martie 2005, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul I.A., împotriva sentinţei penale nr. 1138 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost condamnat, la 10 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, considerând că motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
În cererea sa, condamnatul a solicitat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât a denunţat o persoană care se ocupa cu traficul de droguri; de asemenea, solicită reducerea pedepsei întrucât are de întreţinut cei patru copii din căsătorie, rămaşi singuri urmare decesului mamei lor, soţia condamnatului.
Apelul declarat de condamnatul I.A. a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti cu aceeaşi motivare, neîntrunind condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva deciziei, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele din cererea iniţială.
Recursul este nefondat.
Art. 394 C. proc. pen., prevede în mod expres şi limitativ situaţia în care o cerere de revizuire poate fi admisă, iar motivele invocate de condamnat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi reindividualizarea pedepsei nu se regăsesc printre acestea.
În consecinţă recursul urmează a fi respins, ca nefondat, iar condamnatul I.A. obligat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul I.A. împotriva deciziei penale nr. 291 din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3943/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3963/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
---|