ICCJ. Decizia nr. 4012/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4012/2005
Dosar nr. 2938/2005
Şedinţa publică din 30 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42/ P din 7 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 1665/P/2004, a fost condamnat inculpatul C.C., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicare art. 73 lit. b), art. 74 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.
A fost aplicată inculpatului, pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata a 2 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.
S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada arestării preventive, începând cu data de 14 octombrie 2004 şi până la data pronunţării sentinţei, respectiv 7 martie 2005.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă a confiscării speciale a unei şipci (leaţ de băncuţă), configurată în fotografia judiciară.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare în urmărirea penală şi în cercetarea judecătorească a cauzei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.C. a fost căsătorit cu victima C.G., ambii având domiciliul în comuna Gâdinţi, judeţul Neamţ. Inculpatul a avut relaţii de familie normale cu soţia sa şi din căsătoria lor au rezultat trei copii majori. La începutul verii anului 2004, soţia inculpatului a plecat să muncească în Italia şi după aproximativ 3 luni, pe data de 2 septembrie 2004, s-a întors la domiciliul comun.
Conform declaraţiilor inculpatului, acesta a fost intrigat să constate că soţia lui, C.G. a venit din Italia, cu mulţi bani şi cu bunuri de valoare importantă, care nu se puteau justifica numai prin venituri realizate din muncă.
De asemenea, martora P.E., vecină cu casa inculpatului a arătat că inculpatul nu a fost de acord cu plecarea soţiei sale în Italia, motiv pentru care martora i-a auzit certându-e în dese rânduri.
În perioada care a urmat după întoarcerea soţiei, inculpatul s-a înţeles bine cu aceasta şi vecinii i-au văzut împreună prin sat la cumpărături, au cules via, au făcut vin şi au făcut curăţenie în casă, fără să fie auziţi certându-se.
În acelaşi timp, martorele B.N. şi P.E. au declarat că soţia inculpatului, după întoarcerea sa din Italia a arătat oamenilor din st mai multe fotografii, din care a rezultat pentru persoanele respective, că victima C.G. a avut un comportament imoral în Italia şi pentru acest motiv, au apărut discuţii în sat despre soţia inculpatului şi despre fotografiile în care ea apărea însoţită de persoane de sex masculin, inclusiv în sejururi la mare.
Inculpatul a aflat despre zvonurile care circulau în sat despre soţia sa şi despre faptul că aceasta ar fi făcut prostituţie în Italia. În ziua de 12 octombrie 2004, inculpatul a mers la barul A. din localitate, unde se aflau mai mulţi consumatori, între care şi tineri care au fost plecaţi în Italia şi cât timp a rămas în bar a observat că aceştia, în mod evident, îşi dădeau coate şi râdeau de acesta.
Inculpatul a mers acasă, într-o stare de puternică tulburare şi surescitare şi a găsit-o pe soţia sa în stare de ebrietate.
Potrivit declaraţiei inculpatului, singura probă existentă în cauză, deoarece nu a mai fost prezentă altă persoană la discuţia care a avut loc între cei doi soţi, acesta a început să-i reproşeze soţiei sale comportamentul imoral din Italia şi faptul că în perioada a trei luni cât a stat în Italia el nu a reuşit să ia legătura cu ea prin telefon.
Faţă de reproşurile inculpatului, victima a recunoscut pur şi simplu că a făcut prostituţie în Italia şi că doreşte să se despartă de inculpat. Inculpatul şi soţia sa au început să se certe şi conform declaraţiei inculpatului, soţia sa a luat un scaun şi l-a lovit, încât scaunul s-a sfărâmat. Datorită situaţiei deosebit de tensionată care s-a creat pentru el, inculpatul a luat o bucată din băncuţa respectivă cu care a lovit-o pe soţia sa. După aceea inculpatul a început să o lovească pe aceasta cu pumnii şi cu picioarele la întâmplare.
Victima a reuşit să iasă din camera în care se aflau şi inculpatul a găsit-o căzută cu faţa în jos pe scările de la intrarea în casă. Inculpatul a ridicat victima de jos, a mers şi a aşezat-o în pat, întrebând-o dacă a păţit ceva grav şi dacă este nevoie să solicite ambulanţa.
În dimineaţa zilei următoare, pe data de 13 octombrie 2004, C.G. s-a trezit din somn fără să acuze nimic deosebit şi i-a cerut inculpatului cafea şi băutură. În noaptea următoare 13 octombrie 2004, în jurul orelor 24,00, soţia inculpatului s-a simţit foarte rău, situaţie în care inculpatul a mers la Spitalul de Psihiatrie din Gâdinţi şi a solicitat asistenţă medicală la domiciliul său. Urmare a acestui demers, doi asistenţi medicali au mers la domiciliul inculpatului şi au administrat soţiei acestuia un medicament dizolvat într-un pahar cu apă. În momentul când a luat medicamentul, C.G. a decedat, având capul sprijinit pe braţul inculpatului.
Din concluziile raportului medico-legal nr. 117 din 14 octombrie 2004 a rezultat că moartea victimei C.G. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic şi traumatic la o politraumatizată cu multiple contuzii plagă epicraniană, epistaxis şi fracturi osoase.
De asemenea, s-a atestat că leziunile au putut fi produse prin loviri active repetate cu mijloace şi corpuri contondente.
Concluziile raportului medico-legal s-au corelat cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut că, în noaptea de 12 octombrie 2004 a lovit-o în mod repetat pe soţia sa, cu o bucată de lemn care s-a rupt dintr-o băncuţă şi, de asemenea, cu pumnii şi picioarele.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor P.I. şi P.E., vecini cu casa inculpatului, care au arătat că, în noaptea de 12 octombrie 2004, după miezul nopţii, au ieşit în curte şi au auzit-o ţipând pe soţia inculpatului care striga „tată, tată", cu referire la tatăl inculpatului, persoană în vârstă şi bolnavă, care locuieşte împreună cu inculpatul.
Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, deoarece este evident, în cauză, având în vedere modul în care s-au derulat evenimentele între cei doi; că inculpatul nu a urmărit să-şi ucidă soţia, având doar scopul de a-i aplica o corecţie, pentru comportamentul imoral pe care l-a avut în Italia. În acelaşi timp, faţă de multitudinea şi gravitatea leziunilor produse în zone vitale ale corpului victimei, prin loviri repetate cu corpuri contondente s-a reţinut că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a rezultatului, constând în decesul victimei, pe care nu l-a urmărit, dar a acceptat riscul producerii lui.
În favoarea inculpatului a fost reţinută şi circumstanţa atenuantă a provocării, în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., reţinându-se stare de puternică tulburare şi surescitare în care s-a aflat inculpatul în seara zilei de 12 octombrie 2004, când a suferit o atingere gravă a demnităţii sale, iar în această privinţă, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor P.E. şi B.N. au fost edificatoare.
Intensitatea stării de tulburare în care s-a aflat inculpatul în momentul faptei a fost analizată şi în contextul comportamentului anterior al inculpatului, care nu a fost cunoscut în comunitate ca o persoană cu manifestări violente dincolo de limita certurilor casnice. Aceasta şi explică surprinderea pe care toţi martorii audiaţi în cauză au avut-o la aflarea veştii că inculpatul şi-a ucis soţia. De asemenea, analizând cuprinsul referatului de evaluare a rezultat că starea de tulburare şi emoţie sub care a acţionat inculpatul în momentul faptei a fost intens potenţată şi de relaţiile conflictuale existente între inculpat şi soţia sa, pe baza consumului de alcool, care au devenit un stil de viaţă în familia lor, precum şi de sentimentele puternice de gelozie încercate de persoana inculpatului.
Toate aceste aspecte au format instanţei de fond, concluzia clară că în momentul comiterii faptei, inculpatul s-a aflat sub imperiul unei puternice tulburări şi surescitări, prin atingerea gravă pe care el a considerat că a suferit-o în demnitatea sa, în cadrul comunităţii, în contextul în care inculpatul a declarat că în seara respectivă, încercând să aibă o explicaţie cu soţia sa, aceasta l-a sfidat, recunoscând că s-a prostituat în Italia şi că doreşte să-l părăsească.
De asemenea, s-au reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţe atenuante de ordin personal, în temeiul declaraţiilor martorilor şi ale concluziilor referatului de evaluare, constând în lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală constant sinceră şi de regret a faptei şi disponibilitatea inculpatului de a munci pentru a-şi asigura existenţa.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă pentru nelegalitate şi netemeinicie. Sub primul aspect a susţinut că în mod nejustificat s-a reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind îndeplinite cerinţele aplicării acestei prevederi legale, omorârea fiind un act de răzbunare, lipsindu-i caracterul de spontaneitate specific provocării.
Totodată, parchetul a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea blândă în raport cu gravitatea faptei comise.
La rândul său, inculpatul a solicitat admiterea apelului, iar pe fond să se reducă pedeapsa aplicată, prin acordarea unei eficienţe mai mari circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa, motivându-şi cererea prin aceea că a comis fapta sub impulsul unei puternice tulburări, după ce a fost ţinta ironiilor în barul unde băuse, ironii determinate de comportamentul imoral al soţiei sale în perioada cât a fost în Italia.
Prin Decizia penală nr. 144 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în dosarul nr. 1746/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 42 din 7 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost desfiinţată sentinţa atacată cu privire la reţinerea prevederilor art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., precum şi la cuantumul pedepsei şi reţinând cauza pentru rejudecare şi în fond:
A fost înlăturată aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 12 ani închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.C., deţinut în Penitenciarul Bacău, împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestul preventiv de la 7 martie 2005 până la data prezentei decizii şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării inculpatului.
Onorariul pentru apărătorul numit din oficiu în sumă de 400.000 lei a-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi a fost inclus în cheltuielile judiciare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, prin rechizitoriul nr. 902/ P din 8 noiembrie 2004, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., fapta acestuia constând în aceea că în noaptea de 12 octombrie 2004 şi-a lovit în mod repetat soţia, cu pumnii, picioarele şi cu o şipcă, pe care a rupt-o de la o băncuţă de lemn, iar în urma leziunilor grave provocate, aceasta a decedat în ziua de 13 octombrie 2004.
Cu ocazia cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a audiat inculpatul şi martorii din lucrări, respectiv P.I., P.E. şi B.N., dispunând, totodată şi efectuarea unui referat de evaluare de către S.R.S. de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Analizând toate probele administrate, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă a constatat că prin hotărârea pronunţată a fost susţinută o situaţie de fapt greşită, nesusţinută de probe.
Astfel, deşi se fac referiri la ironiile unor tineri din barul A. la adresa inculpatului, nici o persoană din cele „care râdeau şi-şi dădeau coate", nu a fost indicată de către inculpat spre a fi audiată şi a da amănunte despre cele întâmplate în seara respectivă.
Totodată, deşi nici un martor ocular nu a asistat la cearta soţilor C., care a degenerat, totuşi declaraţia inculpatului este acceptată ca fiind credibilă, atât cu privire la motivul scandalului, atitudinea victimei, cât şi la varianta inventată de acesta referitoare la lovirea sa de către victimă cu un scaun, care s-ar fi rupt.
Dacă cele menţionate de inculpat ar fi fost reale, acesta în mod cert ar fi solicitat să fie examinat de un medic legist, ştiind că actul medico-legal i-ar fi profitat.
Totodată, dacă ar fi existat acele fotografii compromiţătoare ale soţiei sale, în mod sigur acestea ar fi fost depuse la dosar, ca probă în favoarea sa.
Interpretând corect probele de la dosar a rezultat că inculpatul consuma excesiv băuturi alcoolice şi pe acest fond devenea violent, atât faţă de soţia sa, cât şi faţă de tatăl său.
Chiar dacă cetăţenii din localitatea unde acesta locuia, îl percepeau ca pe un om harnic, conduita sa în familie, trebuie analizată prin prisma persoanelor foarte apropiate care au dat detalii cu privire la comportarea acestuia în mediul familial. În acest sens, există la dosar, atât declaraţiile celor trei copii ai victimei, cât şi ai tatălui acestuia, care l-au caracterizat nefavorabil, aspect preluat de altfel şi de S.R.
Din cele declarate de membrii familiei sale a rezultat că atitudinea violentă a inculpatului din ziua de 12 octombrie 2004 nu a fost singulară, ci s-a înscris în obişnuinţa acestuia, ca atunci când se îmbăta să-şi bată soţia, numai că de data aceasta a depăşit orice măsură, leziunile grave provocate, conducând la deces. Aşa cum a rezultat din raportul medico-legal, moartea sus-numitei C.G. a fost violentă, datorându-se şocului hemoragic şi traumatic, victima fiind politraumatizată cu multiple contuzii, plagă epicraniană, epistaxis şi fracturi osoase.
Relaţiile conflictuale dintre inculpat şi victimă, circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu au putut fundamenta concluzia existenţei provocării, chiar dacă ele au sugerat momente de încordare şi enervare, condiţiile scuzei provocării sunt foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice şi determinate de acţiuni concret şi clar definite prin lege, întreprinse de victimă.
Probele ce trebuie să demonstreze toate aceste condiţii, trebuie să fie concrete şi convingătoare, ceea ce în speţă nu există.
De altfel, chiar din declaraţia inculpatului a rezultat că au mai fost perioade când au fost despărţiţi, prin plecare în mai multe rânduri de către el, în străinătate, aşa că şi cesta este un argument că nu s-a justificat la data comiterii faptei aşa-zisă criză de gelozie.
Faţă de cele arătate, instanţa de apel a apreciat ca nejustificată reţinerea în favoarea inculpatului a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., însă ţinând seama că inculpatul este infractor primar şi a regretat fapta comisă, indiferent de mobil a menţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., dar a majorat pedeapsa, considerând că scopul acesteia nu va putea fi realizat prin cuantumul foarte mic aplicat de instanţa de fond.
Pentru motivele arătate a apărut ca nefondat apelul inculpatului.
În considerentele deciziei s-au făcut referiri la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.C., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei în cuantumul aplicat de prima instanţă şi în consecinţă, admiterea recursului, casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel şi menţinerea sentinţei dată de instanţa de fond.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat a arătat că soţia sa a fost plecată în Italia şi a adus bunuri a căror valoare era mare în raport cu câştigurile sale, i-au fost adresate cuvinte jignitoare de către victimă, şi lovit de aceasta cu un scaun în picioare, l-a zgâriat, apoi el i-a dat cu pumnii şi picioarele, a căzut pe scări, aflându-se în stare de ebrietate, ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, a doua oară i-au fost adresate cuvinte jignitoare, a chemat un asistent medical, învederând că soţia sa a murit a treia zi şi că fapta sa nu a fost intenţionată.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel nu a stabilit în mod corect contribuţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de omor calificat pentru care a fost trimis în judecată, nefiind examinată în concret starea psihică în care acesta s-a aflat în contextul împrejurărilor comiterii infracţiunii.
Astfel, Înalta Curte consideră că prima instanţă de control judiciar nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor sub aspectul stabilirii condiţiilor în care inculpatul a săvârşit infracţiunea, înlăturând eronat, doar pe baza unor prezumţii, afirmaţiile constante ale inculpatului C.C. cu privire la mobilul, natura actului provocator al victimei, condiţiile în care aceasta a acţionat, apreciind inexistenţa probelor care să susţină apărările inculpatului, respectiv a fotografiilor care evidenţiau compania victimei în Italia, a unor martori oculari care să ateste modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, a unor acte medico-legale cu privire la leziunile pretins a fi produse de victimă inculpatului.
Aşa cum rezultă din dosarul cauzei, declaraţiile inculpatului C.C. date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti (declaraţia inculpatului la parchet, în prezenţa avocatului, filele şi declaraţia inculpatului la instanţa de fond, asistat de avocat) evidenţiază în mod constant aceeaşi poziţie cu privire la împrejurările comiterii infracţiunii, ceea ce îi conferă un grad ridicat de credibilitate, în condiţiile în care infracţiunea a fost săvârşită în domiciliul conjugal, fără participarea directă a altor persoane.
În conţinutul declaraţiilor date, inculpatul a relevat că soţia a fost plecată în străinătate pentru a munci, în Italia, de unde a venit cu bunuri a căror valoare importantă nu era justificată în raport cu veniturile obţinute, împrejurare la care s-a adăugat suspiciunea existenţei unui comportament imoral al acesteia, care a condus la o reacţie din partea unor membrii ai comunităţii, contribuind la atingerea gravă a demnităţii inculpatului, prin producerea unei stări de tulburare, agravată şi de discuţia avută cu victima, la reproşul privind comportamentul avut în străinătate, aceasta adresându-i cuvinte jignitoare, confirmând comportamentul avut în Italia, lovindu-l cu un scaun, după care inculpatul a lovit-o la întâmplare cu pumnii şi picioarele.
Existenţa fotografiilor pe care victima le-a făcut în Italia este atestată de martora P.E., în declaraţia de la instanţa de fond, în care menţionează că „personal am văzut pe victima C.G. arătând poze făcute în Italia, inclusiv sejururi la mare împreună cu alte peroane de sex masculin, care l-au deranjat şi l-au iritat pe inculpat".
De asemenea, martora B.N. a precizat că, deşi personal nu a văzut aceste poze, au apărut discuţii în sat despre aceste poze şi despre faptul că soţia inculpatului nu ar fi avut un comportament corect în Italia. Aceeaşi martoră afirmă că „o consider vinovată pe victimă pentru că a venit şi s-a lăudat cu aceste poze. Din acest motiv au apărut şi discuţiile dintre ea şi C.C."
Astfel, declaraţiile martorelor mai sus arătate se coroborează cu declaraţiile inculpatului, confirmând poziţia constantă a acestuia referitoare la existenţa unei împrejurări care a contribuit la data săvârşirii infracţiunii, la producerea unei puternice tulburări determinată de natura actului provocator, respectiv a unui comportament imoral al victimei generator de reacţii care au lezat demnitatea inculpatului.
Pe de altă parte inculpatul C.C. este cunoscut în comunitate ca fiind un om gospodar, care este solicitat de vecini în mod ocazional pentru treburi gospodăreşti, a desfăşurat munci lucrative la sârbi şi turci, până în anul 2000, când s-a întors în ţară şi a prestat munci agricole, erau consumatori de alcool, atât el, cât şi soţia sa, acest consum devenind un stil de stil de viaţă favorizant în comiterea infracţiunii, la care s-a adăugat un puternic sentiment de gelozie al inculpatului. Inculpatul nu are antecedente penale, anterior a fost condamnat la 6 luni închisoare cu muncă corecţională pentru complicitate la furt din avutul obştesc în anul 1986, fiind amnistiat prin Decretul nr. 11/1998, aspectele prezentate conturând profilul personalităţii inculpatului, fiind evidenţiate de referatul de evaluare întocmit de S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Totodată în declaraţiile martorelor G.F., C.M., fiicele inculpatului şi victimei şi în declaraţia martorului C.C., tatăl inculpatului sunt menţionate aspecte de personalitate a inculpatului, referitoare la consumul de alcool, gelozia acestuia, existenţa certurilor, agresarea victimei, ce confirmă cele atestate în referatul de evaluare întocmit.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel în mod greşit a înlăturat reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi cu toate că a menţinut aplicarea circumstanţelor judiciare, pedeapsa majorată dispusă nu a fost just individualizată.
Din analiza cauzei rezultă, că instanţa de fond a făcut un riguros examen al condiţiilor în care inculpatul C.C. a săvârşit infracţiunea, constatând că acesta a acţionat pe fondul unei puternice tulburări determinată de lezarea demnităţii sale, ca urmare a comportamentului victimei în Italia, ce a fost dovedit prin probele administrate, în contextul şi a altor factori contributivi, consumul de alcool, gelozia dar şi a unui comportament pozitiv al inculpatului, în comunitate anterior săvârşirii infracţiunii.
Aşadar, inculpatul a comis infracţiunea de omor calificat, însă în stare de provocare din partea victimei, evidenţiată în plan psihic, prin tulburarea puternică produsă, urmare nu numai efectelor lezante a demnităţii inculpatului, prin atingerea adusă onorabilităţii familiei sale, în condiţiile în care inculpatul era cunoscut ca un bun gospodar, dar şi injuriilor adresate de victimă la reproşurile făcute şi chiar a unor acte de violenţă, din partea acesteia, precum şi celorlalţi factori contributivi, respectiv consumului de alcool, ce caracteriza stilul de viaţă al familiei C., a geloziei, violenţei familiale evaluate, în raport şi cu gradul de instrucţie al inculpatului.
Înalta Curte apreciază că a fost dovedit gradul de intensitate al tulburării în care s-a aflat inculpatul la momentul săvârşii infracţiunii, în funcţie şi de tipul de personalitate al acestuia neafectată de o sensibilitate excesivă, grad determinat de asocierea factorilor evidenţiaţi, între care există o relaţie directă, ce a condus la reducerea autocontrolului inculpatului, riposta concretizându-se în lovirea victimei cu pumnii şi picioarele, producându-i leziuni, ce au avut drept consecinţă moartea violentă a acesteia, rezultat care însumează şi contribuţia ei.
Astfel, prin reţinerea atât a circumstanţei atenuante legale a provocării, cât şi a circumstanţelor judiciare cuprinse în art. 74 C. pen., apreciate ca fiind incidente în mod distinct, instanţa de fond a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră că prima instanţă a examinat plural nu numai criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pe care le-a adecvat cauzal, dar a dat eficienţă şi celorlalte circumstanţe mai sus menţionate, stabilind un cuantum al pedepsei sub minimul special legal pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, ca efect şi al prevederilor art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., respectiv de 8 ani închisoare care reflectă gravitatea faptei, dar şi circumstanţele reale şi personale în care s-a comis infracţiunea.
Prin cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei, privativă de libertate arătate, s-a apreciat corect de către instanţa de fond că pot fi realizate scopurile pedepsei, de exemplaritate, dar şi de reeducare, iar prin includerea inculpatului într-un program care să-i dezvolte abilităţile sociale, ar putea creşte şansele acestuia de reintegrare, aşa cum se arată şi în referatul de evaluare aflat la dosar.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 144 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Se va casa Decizia atacată şi se va menţine sentinţa penală nr. 42/ P din 7 martie 2005 a Tribunalului Neamţ.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 octombrie 2004 la 30 iunie 2005.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 144 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 42/ P din 7 martie 2005 a Tribunalului Neamţ.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 octombrie 2004 la 30 iunie 2005.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4011/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4015/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
