ICCJ. Decizia nr. 412/2005. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 412/2005

Dosar nr. 6581/2004

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 312 din 13 septembrie 2004 a Tribunalului Giurgiu, s-a respins cererea condamnatului C.F., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, de întrerupere a executării pedepsei de 21 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 55 din 21 martie 2000 a aceluiaşi tribunal, reţinând că familia acestuia nu se află în situaţia specială reglementată de art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 800 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei penale menţionată.

Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivul din cererea iniţială în sensul că are 4 copii care au rămas fără sprijin material.

Recursul declarat nu este fondat.

Din raportul de anchetă socială rezultă că cei 4 copii rezultaţi din relaţia de concubinaj cu mama copiilor A.L. se află în îngrijirea bunicii paterne care administrează şi bunurile din patrimoniul familiei astfel că prezenţa temporară a condamnatului în familie nu ar putea îmbunătăţi situaţia.

În consecinţă, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat şi va fi obligat acesta la cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 800 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 412/2005. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs