ICCJ. Decizia nr. 469/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 469/2005
Dosar nr. 6929/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1249 din 4 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul Ţ.M. la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat din durata pedepsei perioada arestului preventiv şi a reţinerii de la 14 noiembrie 2003 la 4 octombrie 2004.
S-a menţinut arestarea preventivă.
Inculpatul a fost obligat la 1.600.000 lei despăgubiri către partea civilă SC S.R.C.S.I. SRL Bucureşti.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.M., către care inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000.000 lei daune morale.
Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în noaptea de 13 noiembrie 2004, în jurul orei 24,00, inculpatul Ţ.M. a intrat în sala de jocuri mecanice a SC S.R.C.S.I. SRL Bucureşti din, unde acesta era obişnuit al locului.
În jurul orei 2,30-3,00, partea vătămată S.M., operator angajat de societate să supravegheze sala, a închis programul şi s-a pregătit să se odihnească.
Inculpatul, care iniţial părăsise sala de jocuri mecanice, a revenit şi a insistat faţă de S.M. să-i permită accesul pentru a continua jocul la aparate.
Întrucât inculpatul nu avea bani, partea vătămată a anulat accesul la jocul mecanic, ceea ce l-a enervat pe inculpat, care a început să o lovească cu pumnii în faţă până a doborât-o la pământ.
Inculpatul a furat apoi din buzunarul acestei părţi vătămate suma de 1.600.000 lei şi cheile de la aparate, după care a părăsit localul.
Urmare a agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul care a criticat hotărârea pentru încadrarea juridică în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în loc de art. 180 alin. (2) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 829 din 4 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Ţ.M. solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra constituie infracţiunea de tâlhărie.
În cauză s-a stabilit cu certitudine că starea de fapt este aceea reţinută în motivare de instanţa de fond. În acest sens au fost şi declaraţiile inculpatului de la urmărirea penală care se coroborează cu cele ale părţii vătămate, dar şi cu datele raportului de expertiză medico-legală al I.M.L. care evidenţiază multiple leziuni traumatice la nivelul capului părţii vătămate.
Or, fapta inculpatului de a lovi victima cu pumnii şi de a o doborî la pământ, după ce i-a furat din buzunar suma de 1.600.000 lei şi cheile localului, constituie infracţiunea de tâlhărie astfel cum este definită în art. 211 C. pen. şi nu infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cum susţine inculpatul.
Nici cea de a doua critică a recurentului nu este întemeiată.
În raport de gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat în modul şi împrejurările în care inculpatul a conceput şi realizat tâlhăria, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (acesta fiind cunoscut cu antecedente penale), rezultă că instanţa de fond a făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului Ţ.M. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.M. împotriva deciziei penale nr. 829 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 14 noiembrie 2003 la 21 ianuarie 2005.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2005. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 470/2005. Penal → |
|---|
