ICCJ. Decizia nr. 407/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 407/2005
Dosar nr. 2172/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarii T.V. şi T.M. au formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva numiţilor S.V. şi Şt.R., pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 291 C. pen. şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Petenţii au susţinut că, în timp ce se aflau în curs de judecată la Tribunalul Satu Mare, dosar 3337/1997, pentru excluderea lor din SC S.P.C. Satu Mare, împotriva prevederilor art. 8 din statutul societăţii, conform cărora capitalul social poate fi majorat sau redus pe baza deciziei adunării generale a asociaţilor, la data de 9 iunie, numiţii S.V. şi Şt.R. s-au prezentat la biroul notarului public D.R., cu un act adiţional prin care au hotărât majorarea capitalului social, fără acordul petenţilor, cu specificarea „în lipsa asociaţilor T.V. şi T.M. care au solicitat Tribunalului Satu Mare în dosarul nr. 3337/1997 să se constate retragerea lor din societate".
Actul adiţional a fost autentificat sub nr. 1871 din 29 iunie 1999, de către notarul public D.R., cu încălcarea prevederilor art. 8 din statutul societăţii.
Actul autentificat a fost depus la registrul comerţului din Satu Mare, notificându-se că pârâţii au devenit acţionari majoritari.
S-a susţinut că, prin această manoperă, s-au diminuat procentele părţilor sociale.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, prin rezoluţia din 25 august 2003, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Se motivează că în cauză există indicii că notarul public D.R., care a autentificat actul adiţional, a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), astfel în cauză competenţa de soluţionare a plângerii revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin rezoluţia din 16 decembrie 2003, un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.R., notar public, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de S.V. şi Şt.R., pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen. şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Se motivează, în esenţă, că majorarea capitalului societăţii era obligatorie, petiţionarii şi-au manifestat voinţa de a ieşi din societate, faptele reclamate nu au fost săvârşite cu intenţia de a frauda, iar actul adiţional nu este fals, el exprimând realitatea.
De asemenea, nu poate fi considerată falsă şi abuzivă autentificarea actului de către notarul public, pentru că acesta a atestat ceea ce părţile i-au prezentat.
În fine, se mai arată că actele premergătoare nu au confirmat nici existenţa infracţiunii prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva rezoluţiei din 16 decembrie 2003, petenţii T.V. şi T.M. au făcut plângere, în baza art. 278 C. proc. pen., considerând-o ca netemeinică şi nelegală, solicitând tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Prin rezoluţia din 23 ianuarie 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenţii T.V. şi T.M., motivând că rezoluţia din 16 decembrie 2003 este legală şi temeinică.
După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petenţii au formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen., la Curtea de Apel Oradea, solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţă de persoanele reclamate pentru infracţiunile imputate.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 8/ P din 25 noiembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată, menţinând, în întregime, rezoluţia din 16 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Petenţii au fost obligaţi să plătească statului, câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a respins cererea formulată de intimaţii S.V. şi Şt.R., pentru obligarea petenţilor la plata cheltuielilor judiciare.
Se motivează că prevederile legale în vigoare la acea dată, impuneau majorarea capitalului social până la concurenţa unui capital minim de 2.000.000 lei, sub sancţiunea desfiinţării societăţii, în caz de neconfirmare.
Petenţii nu au făcut însă nici un demers pentru majorarea capitalului social, întrucât solicitaseră retragerea lor din societate, care făcea obiectul dosarului nr. 3337/1997 al Tribunalului Satu Mare.
Actul adiţional autentificat de notarul public D.R., a prevăzut doar majorarea capitalului social cu suma de 2.500.000 lei, de către asociaţii S.V. şi Şt.R., cu menţiunea că aceasta s-a făcut în lipsa petiţionarilor care au solicitat tribunalului să se constate retragerea lor din societate.
În raport de aceste considerente s-a concluzionat că faptele reclamate nu au fost săvârşite cu intenţia de a frauda, iar actul adiţional nu este fals, el exprimând realitatea.
Oricum, actul adiţional nu este de natură singur să aibă consecinţe juridice, legea prevăzând procedura încuviinţării înscrierii menţiunilor la oficiul registrului comerţului, prin încheierea dată de un judecător.
Împotriva sentinţei au declarat recurs petenţii T.V. şi T.M., criticând-o ca netemeinică şi nelegală, susţinând, în esenţă, că majorarea capitalului societăţii fără acordul lor, s-a făcut cu scopul ca cei reclamaţi să preia controlul societăţii şi să o fraudeze, prejudiciind pe petenţi. Se solicită casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Recursul este nefondat.
Din examinarea dosarului cauzei se constată că actele premergătoare efectuate în cauză oferă datele necesare în baza cărora s-au soluţionat plângerile de către procuror şi de către prima instanţă.
S-a reţinut corect că, deşi majorarea capitalului social era obligatorie sub sancţiunea desfiinţării societăţii, petenţii T.V. şi T.M. nu au făcut nici un demers în această privinţă, căci solicitaseră retragerea lor din societatea respectivă.
Actul adiţional întocmit la notariat nu este fals, el exprimând realitatea şi nu rezultă că a fost redactat cu intenţia de a frauda pe petenţi.
Deci, sentinţa recurată este legală şi temeinică şi nu se constată nici un motiv care să ducă la admiterea recursurilor.
În consecinţă, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge recursurile declarate de petenţi, ca nefondate, şi a-i obliga pe recurenţi să plătească statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Petenţii nu vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către intimaţi, în lipsa actelor justificative sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii T.V. şi T.M. împotriva sentinţei penale nr. 8/ P din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 403/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 412/2005. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
