ICCJ. Decizia nr. 4254/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4254/2005
Dosar nr. 3726/2005
Şedinţa publică din 11 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 171 din 19 aprilie 2005, Tribunalul Maramureş, secţia penală, a condamnat pe inculpatul F.I., la 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
A constatat că partea vătămată F.R. şi C.A.S. Maramureş nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat toporul corp delict.
S-a reţinut că, în data de 15 februarie 2005, în timp ce se afla la domiciliul său sub influenţa alcoolului, inculpatul i-a aplicat soţiei sale o lovitură în cap cu muchia toporului, cauzându-i un traumatism cranian cu plagă zdrobită în regiunea occipitală cu fragment osos detaşat din tăblia osului occipital, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 132/ A din 26 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, reţinând că starea de fapt a fost stabilită corespunzător probatoriului administrat, din care rezultă vinovăţia acestuia, iar pedeapsa a fost just individualizată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Infracţiunile de omor şi vătămare corporală au comun faptul că afectează relaţiile sociale ocrotite de lege privitoare la drepturile persoanei, luată în considerare în mod individual, dar sunt deosebite sub aspectul obiectului juridic special, în sensul că în primul caz sunt încălcate relaţiile sociale privitoare la dreptul la viaţă, iar în al doilea caz cele privitoare la integritate corporală şi sănătate.
Totodată, sub aspectul laturii subiective, omorul se săvârşeşte întotdeauna cu intenţie, în timp ce vătămarea corporală se săvârşeşte, după caz, cu intenţie indirectă sau praeterintenţie.
Drept urmare, încadrarea juridică a faptei, cu referire în speţă la tentativă la infracţiunea de omor calificat sau săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, impune stabilirea poziţiei psihice a făptuitorului, în raport cu împrejurările concrete, cu instrumentul vulnerant, apt sau nu de a produce rezultatul letal, intensitatea loviturii şi localizarea acesteia în zone considerate vitale.
La data de 15 februarie 2005, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, în stare de ebrietate, unde a continuat să consume băuturi alcoolice.
La un moment dat, fără nici un temei, a început să se certe cu soţia şi fiul său.
Deoarece partea vătămată, soţia inculpatului, a fost ameninţată de către acesta, s-a refugiat în podul casei.
Urmărind să o prindă, inculpatul a blocat uşa de acces, bătând cuie cu un topor, astfel că partea vătămată să nu poată ieşi din casă.
Apoi, inculpatul s-a aşezat pe un fotoliu, a rezemat toporul de uşă şi a aşteptat-o pe partea vătămată.
Nemaiauzind zgomote, partea vătămată a ieşit din ascunzătoare şi s-a deplasat spre uşă, cu intenţia de a fugi din casă.
Văzând-o, inculpatul a început să o insulte, a luat toporul şi, cu muchia acestuia, a aplicat părţii vătămate o lovitură în cap.
În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut, inculpatul fiind surprins de fiul său lângă partea vătămată, cu toporul în mână.
În raport de situaţia expusă, corpul vulnerant apt a produce moartea, zona anatomică vizată şi intensitatea loviturii, rezultă cert că inculpatul a acţionat cu intenţia de a o ucide pe partea vătămată.
Prin urmare, încadrarea juridică este cea legală, hotărârile pronunţate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., vizat de recurent.
Pe de altă parte, în raport de gradul de pericol social concret al faptei şi persoanei făptuitorului, pedeapsa apare ca fiind just individualizată, neconstatându-se motive pentru reducerea cuantumului acesteia.
Ca atare, hotărârile atacate nu sunt supuse nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 din acelaşi cod, vizat de inculpat.
În fine, nici alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I. împotriva deciziei penale nr. 132/ A din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 martie 2005 la 11 iulie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4257/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
