ICCJ. Decizia nr. 4258/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4258/2005

Dosar nr. 3349/2005

Şedinţa publică din 11 iulie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 428/ F din 31 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat inculpatul R.M.A., la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A aplicat art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat, în vederea distrugerii conform art. 18 din acelaşi act normativ, cantitatea de 0,80 grame heroină rămasă după efectuarea probelor de laborator.

A constatat că bunurile personale confiscate de la inculpat cu ocazia percheziţiei corporale, au fost predate acestuia,

S-a reţinut că, în data de 3 iunie 2004, inculpatul R.M.A. a fost surprins de organele de poliţie după ce a vândut martorului A.N.V. 19 doze de heroină pentru suma de 8 milioane de lei, iar cu ocazia percheziţiei corporale asupra acestuia a fost găsită o doză de heroină pentru consum propriu.

În cursul urmăririi penale acesta a facilitat identificarea, prinderea şi reţinerea numitului D.C., care a comis acelaşi gen de infracţiuni, împrejurare în raport de care instanţa a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

La stabilirea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere pericolul social al infracţiunilor săvârşite, modalitatea în care au fost comise şi urmările produse, starea de recidivă, pe de o parte, precum şi atitudinea sinceră, cooperantă a inculpatului, pe parcursul întregului proces, pe de altă parte. În raport de acestea, instanţa a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de norma incriminatoare este în măsură a contribui la reeducarea inculpatului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I, penală, prin Decizia penală nr. 355/ A din 12 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, apreciind că starea de fapt este corect stabilită, încadrarea juridică este cea legală, iar pedeapsa aplicată este just individualizată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:

Prima instanţă a aplicat judicios criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de norma incriminatoare.

În raport de aceste criterii se constată că pedeapsa este just proporţionalizată.

Pentru a reindividualiza pedepsele aplicate inculpatului, în sensul coborârii acestora sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, în favoarea acestuia ar urma să fie reţinute circumstanţe atenuante judiciare.

Or, nu se poate da o eficienţă sporită circumstanţelor personale ale inculpatului, referire la conduita procesuală sinceră şi cooperantă, în sensul reţinerii acestei împrejurări ca circumstanţă atenuantă judiciară, întrucât, în raport de perseverenţă infracţională, aceasta unică împrejurare, judicios reţinută în circumstanţiere de prima instanţă, nu relevă un pericol social mai redus decât cel abstract, ilustrat de minimul de pedeapsă prevăzut de norma incriminatoare.

Ca atare, în cauză nu se constată motive care să justifice reducerea pedepsei, aşa încât hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., vizat de recurent.

Totodată, nici alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu, nu se constată.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M.A.

Se va deduce timpul arestării preventive de la 4 iunie 2004 la 11 iulie 2005.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M.A. împotriva deciziei penale nr. 355/ A din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 iunie 2004 la 11 iulie 2005.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4258/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs