ICCJ. Decizia nr. 4248/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4248/2005
Dosar nr. 2649/2005
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 147 din 4 februarie 2005, l-a condamnat pe4 inculpatul R.R.C. la 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului M.M. din dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat la 12 ani închisoare.
În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată a inculpatului pentru restul rămas neexecutat de 365 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 820 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, care a fost contopit cu pedeapsa de 12 ani închisoare dispunându-se, în final ca M.M., să execute sancţiunea de 12 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaţilor R.R.C. şi M.M. drepturile de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepselor.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepselor detenţia preventivă, a acestora începând cu data de 9 mai 2003 la zi.
Tribunalul a mai condamnat-o prin aceeaşi hotărâre şi pe inculpata nerecurentă A.C., la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de cinci ani şi i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 113 C. pen., s-a luat faţă de inculpata A.C. măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
În temeiul art. 116 C. pen., s-a luat faţă de inculpaţii M.M. şi A.C. măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Bucureşti şi în comuna Voluntari, jud. Ilfov pe o perioadă de 4 ani.
În latură civilă inculpaţii R.R.C. şi M.M. au fost obligaţi să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni suma de 49.072.250 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei C.G.
Prima instanţă a luat act că partea vătămată C.G. şi R.S. nu au solicitat obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile.
Inculpaţii au mai fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ajunul Paştelui din 2003, inculpatul R.R.C. a locuit la părinţii concubinei sale M.M., adresă la care locuiau şi inculpatul M.M. împreună cu inculpata A.C. Anterior în toamna anului 2002, aceasta a trăit în concubinaj, o perioadă scurtă de timp, cu partea vătămată, cetăţeanul italian C.G. în vârstă de 70 ani şi cu această ocazie a observat că are bunuri de valoare în locuinţă şi a cunoscut astfel configuraţia acesteia.
Inculpaţii R.R.C. şi M.M., fiind interesaţi în comiterea unor furturi din locuinţe, au fost conduşi de A.C. la imobilul în care locuia partea vătămată situat în Bucureşti şi le-a indicat modul de pătrundere în casă, prin forţarea uşii din spate ori dislocarea unui placaj care era fixat în locul geamului.
Prima instanţă a mai constatat că, în seara zilei de 28 aprilie 2004, în jurul orei 21, 30, inculpaţii M.M. şi R.R.C. s-au deplasat din comuna Voluntari, jud. Ilfov la adresa părţii vătămate unde au aşteptat pe trotuar, o lungă perioadă de timp pentru, a evita prezenţa unor persoane în zonă, după care s-au hotărât să intre în casă.
Inculpatul M.M. s-a urcat pe un chioşc metalic, din faţa imobilului, după care a ajuns pe acoperiş, l-a chemat şi pe R.R.C., au intrat în podul casei, iar de aici în interior.
Inculpaţii ajungând la parterul imobilului şi făcând zgomot, au trezit partea vătămată care, speriată a mers în camera de la intrare şi s-a înarmat cu un topor, dar a fost lovită de aceştia, imobilizată la podea după, care i-au legat mâinile la spate şi în timp ce unul o ameninţa cu un cuţit, celălalt căuta bunuri prin casă.
După două ore, motivează instanţa, deoarece partea vătămată le-a spus că are probleme cu mâna, inculpaţii l-au întins pe C.G. pe o canapea, cu faţa în jos şi i-au legat mâinile cu bandă adezivă, punându-i pe cap o cutie.
Inculpaţii au stat în casă circa patru ore şi au sustras bunuri, 500 Euro, 3.000.000 lei, un televizor, un video, băutură, produse cosmetice, haine, un telefon şi alimente.
Înainte de a pleca cu bunurile furate, inculpaţii au dezlegat-o pe partea vătămată şi au ameninţat-o că o omoară dacă se mişcă de pe canapea, după care s-au deplasat cu bunurile respective la o maşină care îi aştepta.
Tribunalul a mai reţinut că inculpaţii au transportat bunurile sustrase în comuna Voluntari, jud. Ilfov unde au consumat o parte din ele, iar altele au fost găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare şi restituite părţii vătămate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 277/ A din 8 aprilie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii R.R.C. şi M.M., prin care au solicitat reducerea pedepselor aplicate şi a respins ca tardiv apelul declarat de inculpata A.C.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal inculpaţii R.R.C. şi M.M., care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susţinut, ca şi în apel, că pedepsele aplicate sunt prea severe şi au solicitat reducerea lor.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea actelor dosarului se constată că cele două instanţe au reţinut corect situaţia de fapt, astfel cum a fost pe larg prezentată în considerentele hotărârilor atacate, iar încadrarea juridică este legală.
Probele administrate confirmă faptul că, în noaptea de 28 aprilie 2003, recurenţii inculpaţi au pătruns în locuinţa părţii vătămate C.G., şi după ce l-au lovit şi imobilizat au sustras bunuri şi bani, parte din acestea fiind găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare.
La stabilirea pedepselor de câte 12 ani închisoare aplicate inculpaţilor R.R.C. şi M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, au fost avute în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, împrejurările săvârşirii lor, dar şi circumstanţele personale ale acestora, recurenţii fiind recidivişti, fără ocupaţie, asigurându-şi mijloacele de trai prin comiterea unor asemenea infracţiuni.
Astfel, se constată că au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pedepsele aplicate sunt de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea socială a recurenţilor inculpaţi.
În consecinţă, fiind respectate cerinţele textele legale arătate şi neexistând temeiuri de reducere a pedepselor, criticile formulate de cei doi recurenţi inculpaţi în sensul greşitei individualizări a pedepselor, nu pot fi reţinute.
Deoarece criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar în examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile declarate de inculpaţii R.R.C. şi M.M., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepsele aplicate recurenţilor durata reţinerii arestării preventive a acestora, începând cu data de 9 mai 2003 şi până la 8 iulie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi R.R.C. împotriva deciziei penale nr. 277/ A din 8 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive de la 9 mai 2003 la 8 iulie 2005.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4247/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 4254/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
