ICCJ. Decizia nr. 4264/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4264/2005
Dosar nr. 388/2005
Şedinţa publică din 11 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2346 din 21 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul F.V.B., la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 864 C. pen., a revocat suspendarea pedepsei sub supraveghere de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2221 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 333 din 6 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul având de executat 4 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A constatat că substanţele provenind de la cele 4 doze, tip bilă, au fost consumate în totalitate în urma probelor de laborator.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, în data de 9 februarie 2004, organele de poliţie au găsit asupra inculpatului F.V.B., 4 doze de heroină, pe care le avea pentru consum propriu.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, în raport de circumstanţele sale personale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 258 din 14 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la 900.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei, onorariu pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii, reiterând motivul din apel, referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni, iar potrivit art. 72 din acelaşi cod, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă finală în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, se constată că instanţa de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar şi datele referitoare la persoana inculpatului, care are antecedente penale.
Aşa fiind, în mod corect, instanţa de apel, a reţinut că prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepsei, încât, recursul, bazat pe reiterea aceleiaşi critici, apare ca nefondat şi va fi respins, ca atare.
Văzând şi dispoziţiile referitoare la reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare făcute de stat, inclusiv avansarea de către stat a onorariului pentru apărătorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.V.B. împotriva deciziei penale nr. 958 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4263/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4266/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
