ICCJ. Decizia nr. 4247/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4247/2005
Dosar nr. 2122/2005
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1640 din 20 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti a condamnat, printre alţii, pe inculpatul D.T. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen, s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, urmând să execute 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 18 februarie 2002 la zi.
Conform art. 113 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a luat faţă de inculpat, măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 100.000.000 lei daune morale către partea civilă D.I. şi la 2.273,111 lei către Spitalul clinic de urgenţă Prof. Dr. Bagdasar Arseni Bucureşti.
S-a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpaţii au fost obligaţi la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în noaptea de 10 februarie 2002, inculpatul D.T. a avut un conflict cu partea vătămată D.I. într-un magazin din Bucureşti, în care ambele părţi s-au lovit reciproc, conflictul fiind stopat de intervenţia unei persoane.
Partea vătămată D.I. a plecat acasă, iar inculpatul D.T. i-a contactat pe inculpaţii I.M. şi S.E. şi ei condamnaţi în cauză, cărora le-a spus că a fost bătut şi are nevoie de ajutor pentru a se răzbuna.
Cei trei s-au întâlnit şi au plecat spre apartamentul părţii vătămate, conduşi de martorul S.M.F.
Au bătut la uşa apartamentului care a fost deschisă şi au năvălit în interior, fără a avea acordul proprietarilor.
Unul din inculpaţi a acţionat comutatorul şi a stins lumina. După ce a fost reaprinsă, inculpatul D.T. s-a îndreptat spre partea vătămată D.I. care era aşezat în fotoliu şi pe care l-a lovit în zona toracică cu un cuţit. A intervenit partea vătămată D.I. fratele lui D.I. care a luat cuţitul din mâna inculpatului D.T. şi l-a dat martorului S.M.F.
În continuare, inculpatul D.T. a continuat să-l lovească pe D.I. cu pumnii, iar coinculpaţii I.M. şi S.E.C. cu nişte bâte cu care veniseră înarmaţi. A mai fost lovit de aceştia din urmă şi D.I.
Urmare agresiunii, partea vătămată D.I. a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice i-au pus viaţa în primejdie după cum rezultă din certificatul medico-legal A.2/724 din 25 februarie 2002, întocmit de I.M.L. Bucureşti.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a examinat probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor oculari D.G., G.M., R.F.I. şi S.M.F., rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice nr. 221132 din 28 februarie 2002 şi nr. 147070 din 21 februarie 2002 care relevă orificiile de tăiere cu cuţitul în zona toracică a tricoului, cămaşă şi puloverului pe care D.I. îl purta în momentul agresiunii şi petele de sânge de pe pantalonii inculpatului D.T., sânge cu aceeaşi grupă A. II pe care o are partea vătămată.
Prin Decizia penală nr. 183/ A din 10 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul inculpatului D.T., care a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul D.T., criticând hotărârile pronunţate pentru greşita încadrare juridică dată faptei, cerând schimbarea în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar, pentru individualizarea pedepsei pe care o consideră prea severă şi solicită reducerea ei prin aplicarea circumstanţei judiciare a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul nu este fondat.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de tentativă la omor de infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de rezultatul acţiunilor sale vătămătoare asupra victimei.
În cazul tentativei la omor, făptuitorul acţionează cu intenţia de a suprima viaţa victimei, prevede şi urmăreşte sau cel puţin, acceptă posibilitatea rezultatului letal al acţiunii sale.
În situaţia prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., intenţia făptuitorului este doar aceea de a vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieţii acesteia, fiind praeterintenţionat produs din culpă şi nu cu intenţie.
Or, în cauză, inculpatul a lovit în mod repetat partea vătămată cu cuţitul în piept, zonă în care se află organe vitale care, după simţul comun dacă sunt atinse pot cauza moartea. Inculpatul a lovit victima cu cuţitul (prin tăiere şi înţepare, un astfel de obiect fiind apt să curme viaţa victimei).
Toate aceste împrejurări dovedesc că inculpatul a prevăzut şi a urmărit sau cel puţin a acceptat că acţiunile sunt de natură să suprime viaţa victimei, moartea acesteia, rezultat care nu s-a produs doar datorită îngrijirilor medicale acordate.
În cauză nu se poate reţine că inculpatul a comis fapta în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării.
Incidentul anterior pătrunderii inculpatului în apartamentul părţii vătămate nu poate primi această semnificaţie.
Părţile s-au lovit atunci reciproc. Nu se poate reţine că partea vătămată i-a produs o tulburare sau emoţie inculpatului. Acesta din urmă s-ar fi putut afla într-o stare de tulburare, dar acest lucru se datorează propriilor lui acţiuni indirecte.
Pe de altă parte, din modul de acţiune al inculpatului rezultă că el a acţionat exclusiv în scop de răzbunare. A cumpănit raţional lucrurile. A căutat ajutoare pe care le-a mobilizat, a folosit o călăuză care l-a condus la apartament, ceea ce exclude starea de profundă dar şi de spontană emoţie ce caracterizează atitudinea unei persoane provocate.
Pedeapsa aplicată de instanţe este situată aproape de limita minimă prevăzută de lege. Nu există nici o împrejurare de natură a atenua răspunderea penală a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este just individualizată în raport de criteriile legale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat. Se va computa din pedeapsă durata arestului preventiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.T. împotriva deciziei penale nr. 183/ A din 10 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 18 februarie 2002 la 8 iulie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. V.F., în sumă de 40 lei (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4246/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4248/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
