ICCJ. Decizia nr. 4449/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 267 din 11 mai 2004, Tribunalul Prahova a respins cererea de revizuire formulată de M.O. privind sentința penală nr. 367 din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6051 din 14 decembrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată, obligând condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul Prahova și-a motivat hotărârea precizând că prin cererea formulată, condamnatul M.O. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 367/2000 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 6051/2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, că persoana folosită de acesta pentru a atrage la întâlnire pe părțile vătămate, numita C.M. a fost scoasă de sub urmărire penală, că instanța trebuie să ia în considerare și declarația părții vătămate M.N. în dosarul nr. 10379/2001, în sensul că inculpații au apărut întâmplător la locul faptei.
Prin sentința penală nr. 367 din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului M.O., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 194 alin. (1) C. pen. Sentința a fost modificată prin decizia penală nr. 75/2002 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a schimbat încadrarea juridică din două infracțiuni de șantaj în două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., iar pedepsele au fost majorate la câte 7 ani închisoare. Recursul declarat a fost respins prin decizia penală nr. 6051 din 14 decembrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a reținut în sarcina inculpatului M.O. că, în urma unor relații de afaceri cu M.N. și M.G., aceștia au întârziat cu efectuarea unor plăți. în această situație M.O. a determinat-o pe numita C.M. să-l atragă pe M.N. pe raza municipiului Ploiești, pretextând livrarea unei cantități de motorină. Urmare a înțelegerii cu C.M., M.I.C., M.N. și M.G. s-au deplasat la locul întâlnirii, respectiv SC C.C. Ploiești cu un autoturism având asupra lor (M.N.) suma de 35 milioane lei.
La întâlnire s-au prezentat inculpații M.O. însoțit de concubina L.M., T.R., I.D. și I.A.R. Aceștia i-au luat cu forța pe părțile vătămate și le-au dus într-o casă din Ploiești aparținând cumnatei lui M.O., unde locuiau cu chirie I.Șt. și I.V. Aici, prin amenințare, părțile vătămate au fost deposedate în urma semnării forțate de către partea vătămată M.N. a unui angajament privind o datorie de 200.000.000 lei, de autoturismul Cielo, un telefon mobil și suma de 35 milioane lei.
Declarația părții vătămate M.N. cât și faptul că numita C.M. a fost scoasă de sub urmărire penală nu constituie împrejurări noi, deoarece aceste aspecte au fost avute în vedere de Curtea de Apel Ploiești și de înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării căilor de atac.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul M.O., susținând prin apărătorul său că Tribunalul Prahova nu era competent să soluționeze cererea de revizuire, ținând seama că prima hotărâre de condamnare a fost modificată de Curtea de Apel Ploiești prin schimbarea încadrării juridice, astfel că era competentă să soluționeze cererea de revizuire Curtea de Apel Ploiești.
Se mai susține că instanța de fond nu a ținut seama de probele noi invocate de revizuient, că părțile vătămate au fost atrase la Ploiești de numita C.M., că trebuiau să fie motivate faptele inculpatului. Totodată, se susține că instanța de fond a greșit când a menționat că în sarcina lui C.M. nu s-a reținut nici o faptă, că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, iar martorii I.D. și I.A. au revenit asupra declarațiilor date. în sfârșit, că nici o parte din dosar nu o recunoaște pe numita C.M., că declarația părții vătămate M.N. prin care preciza că nu a fost agresat fizic sau psihic, nu a fost luată în considerație de instanță.
Prin decizia penală nr. 457 din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul revizuientului.
împotriva acestei hotărâri, s-a declarat recurs, reiterându-se aceleași motive.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că împrejurările și înscrisurile prezentate au fost avute în vedere cu ocazia soluționării recursului, situație în care nu pot fi considerate noi și pe cale de consecință, motivul invocat de condamnat în susținerea cererii sale, nu se regăsește în cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul.
Au fost văzute și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4438/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4434/2005. Penal → |
|---|
