ICCJ. Decizia nr. 457/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin rezoluția dată la 22 februarie 2005, în dosarul nr. 473/P/2004, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică a dispus:
"neînceperea urmăririi penale față de magistrații I.C., A.D., D.I., Șt.S., B.V. și P.C. sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (întrucât fapta nu există), și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective)".
împotriva acestei rezoluții petentul R.V. a formulat o primă plângere având ca temei prevederile art. 278 C. proc. pen., și care a fost respinsă prin Rezoluția dată la 15 aprilie 2005 de procurorul șef al aceluiași parchet în dosarul nr. 5901/104/N/2005.
Distinct de aceasta la 30 martie 2005 (data poștei) petentul s-a adresat înaltei Curți de Casație și Justiție cu o plângere împotriva aceleiași rezoluții din 22 februarie 2005 și care avea ca temei legal prevederile art. 2781C. proc. pen.
Ca urmare cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 2119/2005, la acesta fiind atașate și dosarele în care fuseseră date rezoluțiile mai sus menționate.
La 8 septembrie 2005, R.V. a depus un memoriu din cuprinsul căruia rezultă că plângerea este îndreptată împotriva ambelor rezoluții pronunțate succesiv, iar cu ocazia dezbaterilor care au avut loc la același termen petentul a solicitat infirmarea rezoluției de la 22 februarie 2005 și "reținerea cauzei în vederea rejudecării de către această curte".
Deși au fost legal citați, intimații I.C., A.D., D.I., Șt.S., B.V. și P.C. nu s-au prezentat la nici unul dintre termenele în ședință publică și nici nu și-au precizat în scris punctul de vedere referitor la plângere
Plângerea este nefondată.
Așa după cum s-a subliniat în considerentele rezoluției date la 22 februarie 2005 în dosarul nr. 473/P/2004 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și respectiv ale rezoluției date la 15 aprilie 2005, în dosarul nr. 5901/104/N/2005, de către procurorul șef al aceleiași secții, cauza de față este ulterioară soluționării definitive și irevocabile a unei acțiuni civile inițiate de R.V. la 25 septembrie 1999.
Respectiva acțiune avea ca obiect anularea parțială a Certificatului de moștenitor nr. 215/1998 emis de Z.A.R., notar public împotriva căreia R.V. a făcut și o plângere penală.
Curtea reține, de asemenea, că în acea primă cauză penală, care a format obiectul dosarului nr. 983/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție care a fost menținută prin sentința penală nr. 46/I/25 mai 2004 a Curții de Apel București prin care a fost respinsă o plângere a petentului din cauza de față.
După o suspendare, care a operat până la soluționarea cauzei penale privind-o pe Z.A.R., procesul civil inițiat de R.V. a fost, de asemenea, soluționat prin sentința civilă nr. 5950 pronunțată la 26 iunie 2002, în dosarul nr. 3313/1999, judecarea cauzei în fond făcându-se de către intimata C.P.
Apelul și apoi recursul declarate succesiv de R.V. împotriva acestei sentințe, prin care acțiunea civilă fusese respinsă, au fost la rândul lor respinse:
- prin decizia civilă mr. 783/ A din 11 aprilie 2003 pronunțată de secția a IV-a civilă a Tribunalului București, în dosarul 6211/2002, dată de un complet format din intimații S.Șt. și V.B. și respectiv
- prin decizia civilă nr. 2520 din 12 noiembrie 2003 pronunțată de secția a III-a civilă a Curții de Apel București, în dosarul 2734/2003, dată de un complet constituit din intimatele C.I., D.A. și I.D.
Așa cum corect s-a subliniat în considerentele rezoluției date la 22 februarie 2005, judecarea acțiunii civile în fond și apoi în căile de atac s-a făcut cu respectarea drepturilor procesuale ale petentului, astfel încât simpla nemulțumire a acestuia privind modul în care respectivele instanțe au soluționat cauza nu constituie temei pentru a atrage răspunderea juridică a membrilor completelor de judecată.
Este, de asemenea, legitimă sublinierea făcută în cuprinsul celor două rezoluții în sensul că prevederile art. 278 și 2781 C. proc. pen., nu au ca finalitate instituirea unei proceduri de verificare a temeiniciei și legalității hotărârilor pe care judecătorii au deplina independență de a le pronunța, în cadrul constituțional definit de art. 123 alin. (2) din legea fundamentală.
Sunt, de asemenea, întemeiate remarcile potrivit cărora în speță petentul nu a fost în măsură să precizeze care sunt, în viziunea sa, elementele constitutive ale presupuselor infracțiuni de abuz în serviciu sau fals intelectual atribuite intimaților, argumentația rațională fiind înlocuită prin violența extremă a unor invective formulate la adresa celor șase judecători
Așa fiind, Curtea constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele art. 2781alin. (7) lit. b) și c) C. proc. pen., urmând a face aplicarea alin. (7) lit. a) din același text de lege, în sensul respingerii plângerii ca nefondată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționare plângerii de către această curte.
| ← ICCJ. Decizia nr. 463/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 453/2005. Penal → |
|---|
