ICCJ. Decizia nr. 4665/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4665/2005
Dosar nr. 4772/2005
Şedinţa publică din 10 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 iulie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 901/P/2005, s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului C.I., în temeiul prevederilor art. 3022 C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
Pentru a pronunţa astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva încheierii sus-arătate a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.I. care, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare întrucât nu a fost legal citat.
De asemenea, a solicitat punerea în libertate întrucât nu există nici un temei care să justifice menţinerea sa în stare de arest.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3899 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Prin sentinţa penală nr. 285 din 25 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Cluj, inculpatul C.I. a fost condamnat, în temeiul art. 20 raportat la art. 174 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a reţinut că, în ziua de 4 noiembrie 2004, inculpatul C.I. a lovit cu o bâtă de basseball pe partea vătămată M.T., cauzându-i leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul C.I., cauza care formează obiectul dosarului nr. 901/P/2005 al Curţii de Apel Suceava.
Prin încheierea din 30 iulie 2005, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpatului.
Privitor la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte însă, sunt înscrise totodată şi excepţia de la regula generală sus-menţionată.
Astfel, în art. 5, paragraful 1 lit. e) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
Rezultă (aşadar) că reglementările cuprinse în art. 5, paragraful 3 din Convenţie sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestarea preventivă, s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Reiese aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 lit. d) şi h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului C.I.
Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave (tentativă de omor), lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată hotărârea de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Apărătorul ales al inculpatului a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 21, susţinând că instanţa de apel nu l-a citat pe inculpatul C.I., aflat în stare de arest, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 177 şi art. 178 C. proc. pen. În aceste condiţii a solicitat casarea încheierii şi trimiterea dosarului spre rejudecare.
Nici această critică nu poate fi primită.
Astfel, potrivit art. 175, alin. (1) „chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă.
Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică.
De asemenea, conform art. 177 alin. (6) C. proc. pen., deţinuţii se citează la locul de deţinere, prin administraţia acestuia.
La dosarul nr. 901/P/2005 al Curţii de Apel Suceava există adresa prin care inculpatul C.I. a fost citat pentru termenul de 30 iulie 2005, se află dovada transmiterii prin fax către conducerea Penitenciarului Gherla a adresei respective, astfel că procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având în vedere cele arătate mai sus, este justificată dispoziţia instanţei de apel de a menţine arestarea preventivă a inculpatului.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 30 iulie 2005 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 901/P/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4663/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4667/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
