ICCJ. Decizia nr. 4796/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4796/2005
Dosar nr. 4767/2005
Şedinţa publică din 24 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 iulie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 3601/2005, s-a dispus, printre altele, menţinerea arestării preventive a inculpatului P.V., în temeiul art. 3002 C. proc. pen., combinat cu art. 160b, alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în speţă se menţin aceleaşi temeiuri care au dus la luarea măsurii arestării preventive şi se justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul P.V. a declarat recurs, solicitând judecarea în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau când există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului P.V.
Înalta Curte apreciază că în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În plus, faptul că a fost pronunţată hotărârea de condamnare în cauză nu alertează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 18 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 3601/2005.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2005. Penal. D328/1966. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 480/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs → |
|---|
