ICCJ. Decizia nr. 4765/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4765/2005
Dosar nr. 4651/2005
Şedinţa publică din 24 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163/ F din 27 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a fost condamnat inculpatul V.N. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocată graţierea pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2510 din 20 decembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Slobozia, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 5 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost aplicate în cauză dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), prima instanţă a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10 februarie 2005 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului corp delict şi s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.896.174 lei, despăgubiri civile, către C.A.S. Ialomiţa şi la 4.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în după amiaza de 9 februarie 2005, V.G. a fost transportat de la domiciliu, cu ambulanţa, la Spitalul de Urgenţă Slobozia unde a fost internat cu diagnosticul de plagă penetrantă torace stâng pericordial. Medico-legal s-a constatat că leziunile au putut fi produse cu un corp tăietor, au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale, viaţa victimei fiind pusă în primejdie.
Audiaţi în cursul urmăririi penale, motivează prima instanţă, inculpatul V.N. şi fratele său, partea vătămată V.G. au susţinut că, în ziua de 9 februarie 2005, făptuitorul a ascuţit mai multe cuţite la polizor în curte. În timp ce se întorcea de la o mătuşă, V.G. s-a întâlnit pe stradă cu funcţionari ai primăriei care efectuau recensământul animalelor şi măsurau suprafeţele din intravilan în vederea impozitării. Mai susţin cei doi că, aflând de această situaţie, întrucât în anii anteriori impozitul fusese greşit calculat, V.N. s-a enervat şi a aruncat cu un cuţit într-un pom, cuţit care a ricoşat în pieptul lui V.G.
Tribunalul a apreciat că este evident însă, că după săvârşirea faptei de inculpat ce a constat în lovirea directă cu cuţitul a fratelui său, cei doi au convenit să declare identic în sensul inexistenţei vinovăţiei, atitudine la care a achiesat ulterior şi mama acestora V.C. Partea vătămată audiată în instanţă, reţine instanţa, a prezentat o altă variantă arătând că a ascuţit cuţitele la polizor, o lamă de cuţit s-a spart şi i-a intrat în piept.
Prima instanţă a înlăturat declaraţiile părţilor şi ale mamei acestora cu motivarea că este imposibil ca un cuţit aruncat într-un pom, să ricoşeze pe o distanţă de 2 m cu o asemenea intensitate încât să producă o plagă penetrantă, lama cuţitului străpungând pulovărul, cămaşa flauşată şi tricoul victimei V.G.
Totodată, din declaraţia martorei C.L., agent agricol la Primăria Buieşti, rezultă că, în ziua de 9 februarie 2005, nu a intrat în curtea familiei V. pentru a efectua măsurători deoarece cei doi fraţi se certau.
De asemenea, constată instanţa, din raportul de expertiză medico-legală nr. 201 din 10 februarie 2005, întocmit de S.M.L. Slobozia, rezultă că V.G. a suferit leziuni de violenţă ce ar putea fi produse prin lovire cu un corp tăietor, pot data din 9 februarie 2005, au fost necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale de la producerea traumatismului şi au pus în primejdie viaţa victimei. În completarea la acest raport se arată că leziunea, plagă penetrantă torace stâng pericordial, are caracter activ.
Tribunalul a concluzionat că probele administrate în cauză demonstrează vinovăţia inculpatului, astfel că nu se impune achitarea sa în sensul solicitat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 566/ A din 14 iulie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În recursul inculpatului, apărătorul acestuia desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat casarea hotărârilor şi achitarea făptuitorului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor întrucât victima s-a accidentat în timp ce ascuţea cuţitele la polizor.
În subsidiar, în temeiul art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (11) C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate.
Recurentul a susţinut oral şi prin memoriul scris, că nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat, că fratele său, partea vătămată V.G., s-a accidentat la discul abraziv, iar el a fost trimis în judecată din dorinţa şefului de post şi a celor de la primăria din comună de a se răzbuna pe el.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 3, art. 4 şi art. 287 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal, instanţele de judecată sunt obligate să manifeste rol activ prin administrarea tuturor probelor utile şi concludente care să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi la persoana făptuitorului, la nevoie actele necesare îndeplinindu-se din oficiu.
Instanţele trebuiau să analizeze explicaţiile date de părţile din proces în faţa organelor de urmărire penală şi a primei instanţe, să lămurească relatările contradictorii sau neprecise printr-o reascultare sau prin confruntări, să solicite părţilor să indice probele care susţin afirmaţiile pe care le-au făcut sau apărările pe care le-au prezentat şi să dispună, din oficiu, administrarea probelor pe care le consideră necesare în baza propriei sale investigaţii.
În speţă, s-a reţinut că, inculpatul V.N. a aplicat fratelui său V.G. o lovitură cu un cuţit în zona toracelui stâng, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viaţa în primejdie.
Or, inculpatul a declarat, în cursul cercetării judecătoreşti, că aflând că cei de la primărie fac măsurători pentru calcularea impozitelor, în timp ce ascuţea la polizor cuţite, s-a enervat şi a aruncat unul în direcţia pomului din apropiere, acesta a ricoşat şi l-a lovit pe fratele său.
V.G. a precizat, în depoziţia dată tot în faţa primei instanţe, că el a ascuţit cuţitele la polizor, lama unuia s-a spart şi i-a intrat în piept, apărare care şi-a făcut-o ulterior şi inculpatul susţinând şi în recurs că fratele său s-a accidentat în timp ce lucra cu polizorul. Mama părţilor, V.C., din dorinţa de a-l salva pe inculpat, după cum arată acesta în motivele de recurs, a declarat în instanţă, că datorită bolii de care suferea, a căzut în braţele părţii vătămate şi i-a provocat o înţepătură, motiv pentru care a fost dus la spital.
Martora C.L., agent agricol la Primăria comunei Buieşti, jud. Ialomiţa, care efectua în ziua incidentului măsurarea terenurilor pentru stabilirea valorii de impozitare, nu a intrat în curtea familiei Vlad şi nu a auzit scandal.
Omisiunea aprecierii complete a probelor administrate conduce la îndoială în privinţa existenţei sau inexistenţei unor împrejurări care zdruncină încrederea în soluţia pronunţată. Prima instanţă nu a insistat cu ocazia ascultării părţilor şi audierii martorilor asupra împrejurărilor în care a acţionat inculpatul, nu a lămurit dacă a existat un conflict între acesta şi fratele său, şi dacă acel conflict s-a soldat cu acte de violenţă.
Aşadar, casarea hotărârilor recurate se impune pentru reaudierea părţilor şi martorilor, efectuarea de confruntări între inculpat şi martori, precum şi administrarea unor noi probe pentru a se ajunge la înlăturarea îndoielii, la certitudine.
De asemenea, este necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale pentru a se verifica concluziile neargumentate ale raportului de expertiză efectuat de Serviciul de Medicină Legală Slobozia, ale completării la acesta pentru a se stabili cu certitudine mecanismul producerii leziunilor suferite de partea vătămată, în completarea la raport precizându-se doar că „leziunea are caracter activ".
Expertiza fiind, potrivit art. 64 C. proc. pen., un mijloc de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar aprecierea probelor se face de instanţa de judecată, expertiza medico-legală trebuie apreciate critic în raport cu toate celelalte probe ale cauzei.
Concluziile incomplete şi neargumentate ale actului medico-legal efectuat în cauză nu poate constitui temeiul convingerii instanţei şi al soluţiei pronunţate, motiv pentru care se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale.
În consecinţă, existând contradicţie între probele de la dosar şi ca urmare incertitudine cu privire la vinovăţia inculpatului, pentru a se stabili o situaţie de fapt reală, se impune admiterea recursului declarat de inculpat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Ialomiţa, pentru administrarea probelor amintite, dar şi a altora pe care le va aprecia ca necesare şi care vor rezulta din dezbateri.
Faţă de situaţia de fapt contradictorie, existând temeri că inculpatul ar putea influenţa administrarea probelor, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea măsurii arestării preventive.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 40 lei (400.000 lei) se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.N. împotriva deciziei penale nr. 566/ A din 14 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 163/ F din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Ialomiţa şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Ialomiţa.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului V.N.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 40 lei (400.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 476/2005. Penal. Art.305 c. pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 477/2005. Penal → |
|---|
